Robert McKee: Story

Boglárka Nagy

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

„Caracterele contradictorii sunt mai interesante”
Interviu cu regizorul de film japonez Takashi Miike

Takashi Miike este enfant terrible al filmului japonez contemporan, unul dintre regizorii cei mai productivi din lume în momentul de faţă. Premiera mondială a filmului său cel mai recent a avut loc la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam. Este vorba despre Ace Attorney – adaptarea extrem de popularului joc video omonim. Interviul s-a realizat în ziua de după premieră.

La premiera Ace Attorney cineva din sală  a remarcat că filmul reuşeşte să îmbine stilul jocului video cu stilul Takashi Miike. După atâtea filme şi genuri încercate cum aţi putea defini acest stil? Ce simiţiţi cel mai apropiat de dumneavoastră?

Când se vorbeşte despre stilul particular al unui regizor, este vorba despre recognoscibilitatea semnăturii sale. Dar sunt mai multe feluri de regizori; după părerea mea, dacă cineva ştie prea mult în ce stil vrea să facă filme, n-o să-i iasă. Cred că este o atitudine nepotrivită când cineva hotărăşte conştient: „vreau să fac un astfel de film.” Trebuie să uiţi de tine, trebuie să-ţi ştergi conştiinţa înainte ca stilul tău să se manifeste. Mulţi regizori admiră alţi regizori de filme şi îşi doresc să realizeze opere asemănătoare lor; sau îşi propun ca publicul să se uite la film într-un anume fel. La final, de obicei rezultă creaţii neinteresante, fiindcă plănuiesc dinainte efectul dorit. Eu încerc să nu mă gândesc la asta. De obicei pornesc de la premisa de-a face un film de care ar fi mulţumit şi autorul – în acest caz creatorul jocului. E la fel de important dacă reuşesc să îndeplinesc aşteptările producătorului. Ce ar vrea el? Sunt conştient de asta, nu hotărăsc dinainte că „acum o să fac o chestie gen Miike Takashi”. 

Dar ce poate fi adaptat dintr-un joc video? Însăşi  povestea este variabilă şi se poate dezvolta în felurite moduri. Cum devine un story?

Din acest motiv ne-am gândit la început să folosim doar personajele din joc şi să scriem o poveste nouă cu ele. O poveste nouă din care s-ar putea face un joc. Ni s-a părut că este atitudinea bună, dar apoi mi-am dat seama că cei care au făcut jocurile s-au gândit deja în cursul producţiei la poveste şi la toate detaliile. Astfel, orice am inventa, n-ar putea fi mai bun decât acţiunea originală. Deci ne-am întors la punctul de pornire. Apoi, din moment ce s-au realizat deja patru jocuri în seria Ace Attorney, s-au scris patru poveşti corespunzătoare. Ne-am hotărât să adaptăm primul joc, fiindcă în timpul scrierii acestuia se lucra cu mult mai mult elan şi entuziasm, fiind un proiect nou. La al doilea episod realizatorii ştiau deja în ce direcţie ar trebui să evolueze jocul şi erau deja stabilite caracterele personajelor. Aşa că ne-am hotărât să ne întoarcem la punctul de origine al primului joc şi pe asta ne-am bazat şi în privinţa celorlalte detalii din acţiune. Deci filmul a pornit din momentul în care porneşte şi jocul.       

Am observat că rareori sunteţi scenaristul filmelor dumneavoastră. De ce nu vă scrieţi şi scenariile?

Câteodată am lucrat şi la scenariu, dar aveţi dreptate, nu prea mă ocup cu asta. Poate în viitor... Dar când fac filme, îmi place să folosesc sau să împrumut talentele altor persoane. Îmi place să lucrez cu un producător plin de idei, cu scriitorul unui roman sau cu un scenarist bun. Îmi face plăcere să utilizez talentul altora şi să colaborez cu ei. Cred că dacă aş realiza proiectele mele, pentru care aş scrie şi scenariul şi le-aş şi regiza – ar deveni atât de personale, încât nimeni n-ar mai fi în stare să se bucure de ele în afară de mine.

Se pare că vă place să păstraţi distanţa faţă de noţiunile de gen şi autor. De parcă ele nu ar face decât să complice lucrurile. Puteţi să-mi daţi totuşi exemple de poveşti pe care le consideraţi mai personale sau anumite personaje, de care v-aţi ataşat mai mult şi cu care vă identificaţi? 

Evident că nu pot face un film despre o temă sau un personaj pe care nu-l înţeleg deloc. Tot timpul e nevoie de-un element de legătură, prin care mă pot conecta, cu care să empatizez. Cu siguranţă toţi regizorii sunt la fel: nu poţi să faci un film despre un subiect, cu care nu ai nimic de-a face. Dar aş lua în considerare şi faptul că fiecare persoană are mai multe laturi şi acestea nu pot fi determinate niciodată cu desăvârşire. Poţi avea un personaj criminal, care săvârşeşte o faptă de omucidere şi nu poţi să-l ierţi şi e evident că-l urăşti pentru asta. Altă dată poţi avea o educatoare pe care e imposibil să n-o iubeşti. Dar realitatea e mai complexă, fiindcă în fiecare persoană şi în fiecare personaj se găsesc trăsături ascunse, care încă nu au ieşit la suprafaţă, dar care pot apărea într-o situaţie anume. De fapt merită să faci un film tocmai despre caracteristicile contradictorii şi ascunse a unei persoane. Aşa e orice om, cu multiple însuşiri, şi cred că publicul e mult mai interesat de astfel de personajele variate.

Dacă totuşi am vorbit despre variaţiuni... Procesul din Ace Attorney se desfăşoară  de parcă nu vom ajunge niciodată să discernem între bine şi rău. Fiecare personaj contribuie la o mai bună înţelegerea a crimei comise, dar nimeni nu e într-adevăr rău, doar că fiecare dintre personaje are un punct de vedere limitat. Multe alte filme de-ale dumneavoastră abundă în scene violente. Există judecată în filmele dumneavoastră? Există bine şi rău?

Asta depinde de situaţie şi persoană. În filmele anumitor regizori găsim psihopaţi care ucid şi comit fapte groaznice fără niciun motiv aparent. Dar la urma urmei cine o să hotărească ce e bine şi ce e rău? De obicei nu decide omul care se află într-o situaţie anume valoarea situaţiei, ci mediul înconjurător o face. Deseori definirea a ceea ce e bine şi rău e o chestiune temporară. Acum oricine fumează poate fi considerat o persoană rea. Mai demult nu ar fi fost nicio problemă. Binele şi răul sunt schimbătoare. Există foarte multe feluri de oameni, care s-au născut cu desăvârşire răi sau alţii, care au o inimă atât de bună, încât n-ar putea dăuna nimănui. Dar aceste personaje nu sunt interesante. Caracterele schimbătoare şi contradictorii sunt mult mai interesante. Mă incită motivele pentru care cineva face ceva, chiar şi dacă nu sunt de acord cu faptele sale. În cel mai recent film al meu am prezentat de fapt acţiunea din diferite puncte de vederi: o dată prin prisma procurorului, identificându-mă cu el, apoi din punctul de vedere al fiecărui personaj, unul după altul. Dacă am trecut deja prin toate punctele de vedere, putem să înţelegem şi motivele lor. Aceste filme sunt mult mai interesante de văzut şi făcut.

Presupun că această atitudine vă ajută şi când jucaţi un rol dintr-un film...

Când am jucat într-un film pentru prima oară, am fost surprins să mă găsesc de cealaltă parte a camerei de filmat. Lucrând de timp îndelungat ca şi asistent de regie şi regizor, eram pregătit să pot interveni şi rezolva situaţii neprevăzute. Dar de partea cealaltă a camerei totul mi s-a părut mai dificil: mi-am uitat textul sau m-am încurcat. Deci mai bine rămân la regie.

Care este întrebarea pe care aţi fi vrut să v-o pună un membru al presei, dar pe care nu v-a întrebat niciodată nimeni?

Primesc adesea întrebări care-mi dau de gândit, fiindcă în locuri cu diferite culturi oamenii se uită la filmele mele din perspective diferite. Prin urmare mă gândesc la filmele mele parcă pentru prima dată în viaţa mea – dintr-o nouă perspectivă. Mai degrabă aş vrea să-l întreb pe producător când aş putea să-mi încep următorul film?

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Film legat

Gyakuten saiban (Ace Attorney)

Gyakuten saiban (Ace Attorney) – Japonia, comedie, crimă, dramă, thriller, 2012. Regizor: Takashi Miike. Actor: Makoto Ayukawa, Shunsuke Daitô, Rei Dan, Akira Emoto.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    8/10 (1)
  • Părerea ta?

Articole similare

Portretul unei femei, între formă și adevăr - Arnaud des Pallières și Christelle Berthevas despre Orpheline

Portretul unei femei, între formă și adevăr – Arnaud des Pallières și Christelle Berthevas despre Orpheline

Unul dintre filmele franceze cele mai curajoase și recente este Orpheline, portretul unei femei la patru vârste diferite, interpretat de patru actrițe celebre, care a avut premiera mondială la Rotterdam și a fost prezentat recent la Festivalul Internațional de Film Transilvania. Realizatorii săi sunt scenarista Christelle Berthevas și regizorul Arnaud des Pallières, cunoscuți și pentru filmul Michael Kohlhaas, care a făcut parte din Competiția Oficială de la Cannes în 2013. Prin Orpheline și-au propus să vorbească despre teme sensibile și s-o facă printr-un limbaj cinematografic care are în centru perspectiva feminină.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro