Robert McKee: Story

Boglárka Nagy

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

„Actorii adulţi trebuie să aibă ceva copilăros în ei...”
Interviu cu Radu Jude, regizorul filmului Toată lumea din familia noastră

Familia ocupă un loc central în tematica filmelor aşa-numitului „noul val românesc”, prezentând din ce în ce mai mult secretele familiale, neînţelegerile dintre oameni, descoperind punctele slabe a fiecăruia, oferind astfel spectatorului posibilitatea de-a se regăsi, de a înţelege, de a lua apoi distanţă şi a evolua. În cel mai recent film al lui Radu Jude un tată divorţat încearcă să plece în vacanţă cu fiica lui, dar tot felul de discuţii familiale îl reţin şi ziua care a început cu speranţa unei regăsiri fericite, se schimbă într-un coşmar. Un film extrem de emoţionant, despre care l-am întrebat pe regizor...

Radu Jude

Cât timp vă ia dezvoltarea unui proiect? V-aţi gândit la realizarea lungmetrajului Toată lumea din familia noastră încă din 2006–2007 când aţi lucrat la Alexandra?

Ideea filmului a apărut in 2008, deci după ce facusem scurtmetrajul Alexandra. Mi-aş fi dorit să fac filmul un an sau doi mai târziu, dar obţinerea finanţării a durat de fapt trei ani, aşa că filmul a fost terminat abia anul asta. Dar asta nu mi se pare important. Importanta este calitatea filmului, nu cât timp durează realizarea lui.

Cine sunt membrii familiei din film? Se pare că Marius nu mai face parte din niciuna...

Această întrebare este, într-un fel, adresată spectatorului prin intermediul filmului. Spectatorul trebuie să decidă în ce masură personajul principal aparţine sau nu unei anumite familii în funcţie de cum defineşte el noţiunea de „familie”.

Ce vă ajută să-l înţelegeţi pe Marius? Situaţiile limită sunt experimentate în moduri atât de diferite…

Cred că personajul principal al acestui film e un om confuz. E un bărbat care confundă dragostea cu egosimul, demnitatea cu inflexibilitatea... În esenţă, e un prost, asa cum suntem majoritatea dintre noi, un om care nu reuşeşte să înţeleagă ce e cu adevărat important şi ce nu. Şi asta mă ajută să-l înţeleg, şi eu sunt un prost, nici eu nu înţeleg ce e cu mine pe lume.

Radu Jude: Toată lumea din familia noastră

De unde vine importanţa relaţiilor familiale în filmele dumneavoastră şi mai ales importanţa copilului?

E foarte simplu, ideea de familie este foarte importantă pentru noi toţi. Încă de când suntem mici citim poveşti cu prinţi care vor să-şi intemeieze o familie, mai târziu toată lumea ne împinge de la spate (explicit sau nu) să ne formăm o familie, ni se bagă în cap că a avea o familie e calea spre un fel de fericire specială şi de durată. Se întâmplă, însă, ca familia să nu devină paradisul visat, uneori se întâmplă chiar că familia, această „celulă de bază a societăţii”, să fie un mic infern. Acest infern am dorit să-l reprezint în film. Şi evident că în acest infern domestic, copilul este cel mai important, pentru că lipsa lui de putere îl predispune să fie victima adulţilor nefericiţi şi proşti.

Ce înţelege un actor copil dintr-un film atât de conflictual?

Cred că fetiţa din film, Sofia Nicolaescu, vă poate răspunde mai bine la această întrebare, întrucât o priveşte direct. Tot ce pot să spun este că atât eu, cît şi părinţii ei, i-am explicat pe îndelete situaţia, iar filmarea a fost un fel de joacă în care Sofia a intrat cu plăcere. Sofia a ştiut tot timpul că joacă, a înţeles asta perfect.

De altminteri, în situaţia facerii unui film, mai degrabă aş spune că actorii adulţi trebuie să aibă ceva copilăros în ei, trebuie să regreseze puţin pentru a putea juca, trebuie sa devina cumva copii. Altfel nu poţi juca. Prin definiţie, „sa joci” înseamnă şi „să te joci”, aşa că Sofia era de fapt în elementul ei.

Radu Jude: Toată lumea din familia noastră

Scena în care Marius şi Sofia observă înmormântarea e accentuată deja prin faptul că e singura scenă care se întâmplă în afara apartamentului despre care se discută între tată şi fiică. Acolo se începe discuţia cu raiul şi iadul, cu binele şi răul, mai apoi continuată prin diferite acuzaţii pe parcursul certurilor. Credeţi în legitimitatea acuzaţiilor?

Scena în care tatăl şi fiica privesc de la balcon o înmormântare are, din punctul meu de vedere, o importanţă foarte mare în economia filmului, deşi nu are o motivaţie dramaturgică clară. Eu cred însa că oferă personajului (şi, implicit, spectatorilor) un fel de unitate de masură. Mi se întâmplă foarte des ca, atunci când am o supărare, o teamă sau o altă problemă, să îmi amintesc că într-o bună zi voi muri, iar gândul la moarte, în mod paradoxal, topeşte emoţiile negative pentru că oferă un reper absolut. Raportate la moarte, zbaterile şi problemele noastre sunt absolut penibile. Evident că e imposibili să traieşti gândindu-te încontinuu la moarte, dar măcar din când în când trebuie să ne amintim de ea, pentru a ne trăi vieţile mai corect. Şi pentru a fi mai fericiţi.

Care este partea dumneavoastră în scrierea scenariului? Unde interveniţi?

Scenariul acestui film a fost scris împreună cu prozatoarea Corina Sabău. E greu de delimitat care e partea mea şi, sincer, nici nu mă interesează. Scrierea unui scenariu în colaborare înseamnă în primul rând un schimb continuu de idei, iar în momentul în care ideea ajunge să fie scrisă, ea este oricum modificată de interacţiunile dintre scenarişti. Apoi, în urma repetiţiilor cu actorii, scenariul suferă alte modificări, la filmare apar alte lucruri etc. În cele din urma, scenariul este doar un fel de schiţă, esenţială, a filmului viitor. (Mă refer, bineînţeles, la filmele de ficţiune.)

Căutaţi un apartament anume pentru film? Era clar de exemplu că se intră dintr-un spaţiu în altul direct şi nu din hol?

Apartamentul în care se întâmplă mare parte din film a fost ales în primul rând din raţiuni dramaturgice: adică situaţiile descrise în scenariu puteau fi adaptate la geometria locului. În plus, aşa cum a observat cineva la proiecţia filmului nostru la festivalul de la Berlin, e un apartament cu multe uşi pe care personajele tot intră şi ies, ceea ce te duce puţin cu gândul la o piesă de teatru de bulevard, la o farsă frantuzească.

Radu Jude: Toată lumea din familia noastră

Aveţi vreo regulă de aur pe care o respectaţi în orice circumstanţă la filmări?

Încerc să fiu cu mintea cât se poate de deschisă, astfel încât dacă cineva din echipă are o idee bună, să o preiau şi să o introduc în film. Încerc să fiu deschis şi la ceea ce aduce hazardul, uneori întâmplarea creează situaţii mai interesante decât propria mea imaginaţie.

Ce rămâne după completarea unei filmări?

Rămân câteva amintiri şi filmul terminat.

Ce va adăuga Toată lumea din familia noastră la filmele pe care urmează să le realizaţi? Ce schimbă experienţa şi ce devină rutină cu timpul?

Nu stiu. Cât despre aşa-numită experienţă, eu nu cred că ea exista cu adevărat în artă. Dacă ar fi aşa, pe masură ce timpul trece, regizorii ar face filme din ce în ce mai bune. Nu se întimplă asta decât foarte rar.

Lucraţi la un film nou pe baza unui text de Florin Lăzărescu. Cum aţi vrea să fie filmul?

Aş vrea să fie genial.

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Film legat

Toată lumea din familia noastră

Toată lumea din familia noastră – România–Olanda, dramă, 2012. Regizor: Radu Jude. Actor: Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sîrbu, Gabriel Spahiu, Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Alexandru Arşinel.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea cititorilor
    9/10 · 2 păreri
  • Părerea ta?

Articole similare

Aventură, comoară și ritm - Interviu cu Corneliu Porumboiu, regizorul filmului Comoara

Aventură, comoară și ritm – Interviu cu Corneliu Porumboiu, regizorul filmului Comoara

Corneliu Porumboiu a fost unul dintre primii regizori de film românesc al noului val care s-au întors de la un festival de film important cu premii. Primul său lungmetraj, A fost sau n-a fost a furat inima juriului de la Cannes și i-a adus premiul „Caméra d‘Or” în 2006. De atunci ne-a mai bucurat cu Polițist, adjectiv, Metabolism sau când se lasă seara peste București, Al doilea joc și acum, în 2015 a adus publicului și în atenția juriului de la Cannes Comoara. Un film-poveste cu atmosferă puternică, umorul subtil caracteristic lui și discuții despre aur, valoare, istorie și cifre.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro