Robert McKee: Story

Istoria Filmului / Articole /

· scris de , , ,

„TIFF cu filme m'o hrănit, le-am mâncat pân'am murit”
Festivalul Internaţional de Film Transilvania, 1–10 iunie 2012

La TIFF filmul a devenit religie – afirmaseră organizatorii câteva săptămâni în urmă. Festivalul Internaţional de Film Transilvania a ajuns la cea de-a 11-a ediţie, debutând astăzi la Cluj şi la Sibiu. Redacţia noastră a studiat cu atenţie programul, şi a ales să vă recomande câteva filme de neratat.

TIFF 2012

Maestrul şi discipolii

Una din primele informaţii legate de ediţia TIFF din acest an a fost cea legată de proiecţia integrală a operei lui Kubrick. Pentru unii asta reprezintă un program de vizionări mai mult decât mulţumitor, încât nu aş evidenţia nimic, sau, poate, totuşi: Barry Lindon este unul din filmele prea puţin cunoscute şi recunoscute ale regizorului, dar şi unul dintre cele mai frumoase. E o capodoperă ticsită cu picturale compoziţii ale cadrului, utilizând pentru ecleraj doar lumina unor lumânări autentice, creaţie pe care o recomandăm tuturor şi cu precădere adoratorilor de filme cu costume dar şi celor care vor să înveţe operatoria de film. În secţiunea 3×3 de anul acesta îl întâlnim, pe de o parte, pe Lelouch, regizor afirmat în trena noului val francez, al cărui Un homme et une femme şi-a meritat Oscarul pentru fiecare fotogramă a sa, film recognoscibil imediat după muzică. Destul de importanta operă de-o viaţă a lui Lelouch ne este prezentată în salturi de uriaş: trecem peste mulţi ani pentru a ajunge la Unii şi alţii (1981), având şi posibilitatea de a urmări De la un film la altul, producţie lansată anul trecut, dar care nu trebuie să ne păcălească prin titlu: ceea ce vom vedea e un documentar autobiografic. Celălalt personaj al secţiunii e nebunaticul comic japonez Hitoshi Matsumoto; dintre cele trei filme care vor fi prezentate Marele japonez a făcut turul europei după proiecţia la Cannes.

Hitoshi Matsumoto: Dai-Nipponjin

Secţiunea Supernova prezintă filme selecţionate la alte festivale de rang superior, de aceea reprezintă un imperativ (şi) pentru orice snob cinefil care se respectă. Vom avea parte de cel mai nou film al celui mai vârstnic dintre fraţii Kaurismaki, Fraţii, care – dacă nu ne înşeală aşteptările – va fi o realizare plină de umor şi căldură sufletească, despre 3 fraţi, având în comun doar pe tatăl lor (mamele diferă), strânşi laolaltă cu prilejul celei de a 70-a aniversări a părintelui lor. Cade din categoria recomandabilelor, şi încă de la prima vedere, Hugo al lui Martin Scorsesse, un film american de familie get-beget, cu toate poncifele şi convenţiile inerente. Sigur, cinefilii perverşi vor fi mai interesaţi de munca pionierului Melies, ba poate chiar în versiune 3D...

Se întorc în aceeaşi secţiune şi tinerii regizori ai ediţiilor precedente: Autorul Zonei, Rodrigo Pla, s-ar putea să confirme cu La demora. Nici filmele semnate de Ruben Östlundnu vin pentru întâia oară la festival – Play porneşte de la o întâmplare reală – un copil din Göteborg e răpit de alţi copii. Această disecare a psihologiei şantajiştilor juvenili reprezintă a patra realizare a regizorului, care a devenit cunoscut cu Ofrivilliga – filmul său de debut. Cel mai recent film al veteranului regizor slovac Martin Sulik prelucrează o tematică recurentă a ultimilor ani, problema rromă. Sub titlul fără echivoc Ţiganul, pelicula ne permite o privire în viaţa unui copil rromani din Slovacia, şi dincolo de interesul sociologic pentru un mod de viaţă care ne aminteşte de multe aspecte ale realităţii locale transilvane.

N.J.B.

Filme în concurs, ungureşti şi româneşti

Scopul secţiunii competiţionale îl constituie promovarea tinerelor talente, fiind selecţionate prima sau a doua producţie a unui autor. Tocmai de aceea pentru spectator aceasta este secţiunea „la noroc” a festivalului: ai nevoie de puţină şansă pentru a-i detecta de la început pe cei mai buni din competiţie, chiar dacă figurează cu câteva premii şi festivaluri în IMDb. Filmele tinerilor titani sunt în majoritatea lor drame grave, dar se mai rătăcesc printre ele şi câte o comedie neagră sau un thriller. Din perspectiva personajelor aduse pe marele ecran găsim şi anul acesta destule poveşti palpitante: adolescenţi sârbi sau olandezi în căutarea unui loc sub soare, părinţi în divorţ din deşertul chilian, culturişti taciturni şi geloşi din Danemarca, ucigaşi cu simbrie locuind încă la părinţi în Japonia, o mamă turco-vieneză cu şase copii etc. Cel mai interesant pare a fi islandezul Either Way, cu ai săi doi eroi ce trag dungi pe o şosea fără sfârşit, în Islanda nordică a anilor ’80, până ce pustietatea din jurul lor se populează cu aventuri, catastrofe şi descoperiri, în vreme ce viaţa lor nu-şi găseşte o răscruce la care să ajungă. The Loneliest Planet e probabil cel mai frumos film al secţiunii: nu există regizor care să nu filmeze imagini de poveşti la vederea munţilor Georgiei.

Hafsteinn Gunnar Sigurðsson: Á annan veg / Either Way

În afară de Filmtettfeszt, singurul prilej cu care se pot viziona filme maghiare îl constituie TIFF-ul. Selecţia de anul ăsta e mai modestă ca niciodată – nici nu au prea fost filme noi care să poată fi aduse. Vizionarea obligatorie de la această ediţie ar privi cutremurătoarea dramă Numai vântul, de Benedek Fliegauf, consacrată deja pe plan internaţional, precum şi Ungaria 2011, proiectată la Berlinala din primăvară. Judit Elek se întoarce la Cluj Pe urmele trecutului şi ale dramei holocaustului, iar de ziua HBO va fi proiectat Între două lumi – drama emigrantă a lui Viktor Oskar Nagy. Festivalul mai programează clasicul Iubire regizat de Károly Makk, ca un omagiu adus laureatei premiului pentru întreaga activitate Törőcsik Mari – ocazie o dată-n viaţă de a vedea acest film pe ecran mare de cinematograf.

Károly Makk: Szerelem

O parte a filmelor româneşti aduse la festival (Toată lumea din familia noastră, Undeva la Palilula, Din dragoste cu cele mai bune intenţii), au fost deja lansate în reţeaua de distribuţie. Aşteptăm curioşi noile filme ale lui Tudor Giurgiu (Despre oameni şi melci), Radu Gabrea (Trei zile până la Crăciun), dar şi parodia neagră a lui Florin Piersic jr. (Killing Time).

K.B.

Nazişti, oameni şi zei

Una din marile senzaţii ale actualei ediţii a TIFF este, fără îndoială, Iron Sky, superproducţia pe care nu pot decât să o recomand tuturor, devreme ce narează despre o invazie extraterestră de o factură specială: la sfârşitul ultimului război mondial, un grup de nazişti se refugiază pe partea întunecată a Lunii, de unde prin 2018 pornesc atacul asupra Pământului; care Pământ e apărat, bineînţeles, de America, sub conducerea unei preşedinte leit Sarah Palin; filmul e regizat de un finlandez blackmetalist, joacă în el Udo Kier, iar muzica o semnează interesanta formaţie Laibach – deci nu e o experienţă cinefilă chiar de lepădat încât să nu o poţi experimenta măcar odată. Apropo de Laibach – formaţia cu reputaţie controversată va concerta după proiecţie, dar de ce tocmai în ruinatul hotel Continental rămâne o enigmă pentru mine. Şi dacă tot am ajuns la proiecţiile din Piaţa Unirii, e puţin probabil că vom mai avea curând prilejul de a vedea Taxi Driver al lui Scorsesse, ori Odiseea spaţială 2001 de Kubrick pe ecran mare.

Timo Vuorensola: Iron Sky

O armată de psihologi n-ar fi de ajuns ca să-mi explice pasiunea bolnăvicioasă pentru filmele din Orientul Îndepărtat, ca şi faptul că primele filme pe care le-am selectat la secţiunile Umbre şi Fără Limite au fost, în pofida existenţei mele de mic-burghez relativ decent, Beul-la-in-deu (Blind), film sud-coreean, respectiv Himizu, film japonez. După cum nişte must-see Fără Limite sunt Shame, în regia lui Steve McQueen şi interpretarea lui Michael Fassbender, operă premiată la Veneţia, ca şi promiţătoarea şi neconvenţionala biografie a lui James Dean, Joshua Tree, 1951: A Portrait of James Dean.

Nu trebuie să uităm nici secţiunea nou apărută la ediţia din acest an – Oameni şi Zei, în care organizatorii – conform propriilor declaraţii –  reunesc operele cinematografice care au de-a face cu problemele religiei şi credinţei; prezintă interes pentru că poate fi la fel de uşor ratată datorită gusturilor celor care fac selecţia şi a sensibilităţii temei, pe cât poate să şi procure revelaţii filmice. Aşa ar fi Le moine, ecranizat după romanul gotic scris în 1795 de Mathew Gregory Lewis, cu Vincent Casell în rolul principal- speranţele par îndreptăţite şi pentru că acelaşi regizor, Dominik Moll, a regizat Lemming; poate nu a stricat nici filmul de faţă. Ca să încheiem în spiritul (sau în duhul) acestei secţiuni: Deie Domnul!

A.Zs.P.

Dominik Moll: Le moine

Focus pe filmele recente din Danemarca, Australia şi China

Cunoscând trendul ultimilor ani nu suntem deloc surprinşi să găsim şi o ţară scandinavă în selecţia festivalului, ba Danemarca ne-a şi predat lecţia, dacă e vorba, despre cam care pelicule să le vizionăm (în plus şi secţiunea 3×3 propune realizările regizorului danez Ole Christian Madsen). Răspunsul este: pe toate! În autobiograficul Dirch! (r. Martin Zandvliet) neruşinat de chipeşul Nikolaj Lie Kaas intră în pielea comediantului danez Dirch Passer, în timp ce ultima realizare a lui Christoffer Boe, Beast, zugrăveşte o relaţie care îi mistuie pe ambii parteneri atât fizic cât şi spiritual. Selecţia nu se zgârceşte nici cu documentarele: The Invention of Dr. Nakamats aduce în prim-plan un om de ştiinţă japonez, care la cei 80 de ani ai săi a strâns nu mai puţin de 3357 de invenţii, în timp ce Ballroom Dancer ni-l face cunoscut pe ucraineanul Slavik Kryklyvyyt, fost campion mondial de dansuri latino. Să nu uităm nici de Ambasadorul, cu eroul său – un Borat danez de profesie diplomat – plecat într-o „misiune” africană. De neratat!

Mads Brügger: The Ambassador

Amatorii unui cinema exotic îşi pot îndrepta privirea spre nestematele pe nedrept ignoratului cinema australian. Cei care preţuiesc conflictul dramatic de calitate nu trebuie să treacă pe lângă Animal Kingdom (r. David Michôd) – una din cele mai bune producţii australiene ale ultimilor ani. Nu se zgârcesc la sânge, acţiune şi dramă nici următoarele filme: Snowtown (r. Justin Kurzel), bazat pe cazul unui asasin în serie din anii ’90, Sleeping Beauty (r. Julia Leigh) înfăţişând aventurile unei Albă ca Zăpada profesioniste, care trebuie să se culce... dar nu cu plătitorii clienţi, ci alături de aceştia, şi pe deasupra cufundată în cel mai adânc somn. The Hunter (r. Daniel Nettheim) stârneşte interesul din mai multe puncte de vedere, dacă ne gândim că-l putem vedea pe Willem Dafoe ducând la îndeplinire o sarcină de care nu te loveşti în fiecare zi: să vâneze ultimul tigru tasmanian în viaţă.

Kaige Chen: Zhao shi gu er / Sacrifice

De-ar fi să navigăm în continuare pe apele exotismului, ne-am putea delecta cu prospăturile chinezeşti. Fanii filmelor de luptă şi răzbunare îşi vor satisface pasiunea cu dinamismul eroilor din Zhao shi gu er (r. Chen Kaige), Xin shao lin si (r. Benny Chan) sau Di Renjie (r. Hark Tsui), iar cei tânjind după dramă pot urmări destinul unei familii greu încercate în cutremurul ce a lovit provincia Tian Şan în 1976 prin filmul Tangshan dadizhen (r. Xiaogang Feng). Cui îi e dor după un strop de romantism îl poate găsi în Shan zha shu zhi lian (r. Yimou Zhang) cu a sa poveste despre un cuplu cu origini sociale diferite, luptând să-şi protejeze iubirea în China anilor ’60 şi ’70. Cei care nu ştiu dacă vor să plângă sau să râdă să nu omită cu nici un preţ Gang de qint (r. Zhang Meng, cu Jae-young Kwak), al cărui erou sărac îşi iubeşte atât de mult fata pianistă încât se hotăreşte să-i fabrice un pian artizanal, cu propriile lui forţe.

E. Cs.

tradus de

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro