Robert McKee: Story

Boglárka Nagy

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Vedem, ascultăm, apoi reacṭionăm
Interviu cu Olivier Gourmet

Olivier Gourmet, actorul fetiṣ al fratilor Dardenne, numit acasă în Belgia „de Niro-ul belgian” a fost prezent la Festivalul Internaṭional de Film de la Rotterdam pentru a participa la premiera mondială a filmului Tandreţea al lui Marion Hänsel. L-am cunoscut prin filme cu teme stricte, dar am avut ocazia să întâlnesc un om simpatic, zâmbitor, deschis să discute despre filme ṣi viaṭă.

Am auzit că vă schimbaṭi profesia câteodată. Cu ce vă ocupaṭi când nu sunteti actor?

Mă ocup cu multe chestii diferite, dar deja din copilărie. Am crescut într-o fermă; tatăl meu a fost fermier. Natura, ferma, animalele ṣi munca cu două mâini mi-au plăcut dintotdeauna. Bunicul meu a fost tâmplar ṣi m-a învăṭat cum să lucrez cu lemnul.  Deci când nu sunt la filmări mă ocup ṣi de aceste îndeletniciri.

Dar asta nu înseamnă că nu mai vreau să fiu artist. Am jucat în foarte multe filme de autor care vorbesc despre oameni „adevăraṭi”, despre probleme adevărate ṣi dacă cineva vrea să vorbească despre oameni, trebuie să trăiască cu ei. Dacă te afli timp prea îndelungat în aceeaṣi familie cinematografică la Paris ṣi te întâlnesti tot timpul cu aceeaṣi oameni, filmul îṣi pierde sensul de realitate; de aceea am nevoie să trăiesc cu oameni obiṣnuiṭi. Niciodată n-am trăit la Paris sau în oraṣe mari. Am rămas în mediul rural ṣi am păstrat legătura cu oamenii ṣi „viaṭa normală”. Am nevoie de un astfel stil de viaṭă. Eu, Olivier, am nevoie de asta. În afara acestora am preluat cu soṭia mea conducerea unui hotel mic de la mama. Alteori renovez case vechi. Refac totul: perete, electricitate, lemnărie. Sunt şi lucruri la care nu mă pricep, atunci mă ajută prietenii mei care lucrează în constructii. Deci chiar mă ocup cu de toate: gătesc, tâmplăresc ṣi contruiesc. Puṭin din Harrison Ford. Ṣi el e tâmplar! [Râde.]

Am crezut că aṭi învăṭat să lucraṭi ca ṣi tâmplar pentru filmul Fiul al fraṭilor Dardenne ṣi că învăṭaṭi câte o meserie nouă pentru fiecare film.

Pentru anumite roluri chiar e nevoie de astfel de pregătiri... Când profesia are importanṭă pentru rol chiar învăṭ lucruri noi. Am terminat de curând un film –  poate va fi prezentat la Cannes –, care vorbeṣte despre muncitori din mediul nuclear, care se ocupă cu decontaminarea centrelor atomice. Centrele se închid la fiecare patru-cinci ani pentru curăṭare ṣi întreṭinere. Înainte să înceapă lucrările de întreṭinere, vine o echipă care decontaminează ṣi curăṭă totul. Cei care fac această muncă trebuie să poarte un combinezon special care-i protejează de contaminarea nucleară ṣi sunt expuṣi în continuu unei radiaṭii foarte puternice. De aceea se ṣi cronometrează cât timp au voie să petreacă pe teritoriul centrului pentru decontaminare, ca după aceea inginerii ṣi ceilalti muncitori să-ṣi continue munca în siguranṭă. De exemplu, într-un astfel de caz, am fost obligat să particip la o formare specială, fiindcă filmul arată condiṭii speciale ṣi multe activităti specifice muncii respective. Dar este un caz extraordinar.

M-am pregătit ṣi pentru Fiul, dar altfel. Fraṭii Dardenne au scris rolul de tâmplar, fiindcă au stiut că este un domeniu cunoscut pentru mine. Au ezitat multă vreme între bucătar ṣi tâmplar, fiindcă mă pricep ṣi la gătit. Dar la urmă a rămas rolul de tâmplar, mai ales din motive legate de imagine. Nu am făcut, deci, o formare de tâmplar pentru film, fiindcă cunoscusem deja meseria, dar m-am întâlnit cu mulṭi părinṭi în doliu care ṣi-au pierdut copilul ṣi cu copii, care ṣi-au pierdut părinṭii pentru a mă pregăti pentru filmările Fiului.

Filmul Tandretea (La Tendresse)al lui Marion Hänsel este un adevărat „film de actori” cu multe prim planuri ṣi planuri detalii, un film în care depind foarte multe de prezenṭa personală al actorului. În astfel de cazuri cum vă pregătiṭi?

Nicicum. Există filme în care totul se întâmplă în clipa filmării, acolo se formează lucrurile. Asta mi-a plăcut în scenariu: că nu se întâmplă nimic în el. Nu se petrece aproape nimic. Avem un cuplu, care a divorṭat de multă vreme, care nici nu s-a mai întâlnit de multă vreme, apoi copilul lor suferă un accident şi pleacă împreună în călătorie ca să-l aducă acasă. Nu sunt certuri, nu e război, nu sunt scene de gelozie. Totul e atât de uṣor, atât de tandru. De aici vine ṣi titlul filmului: Tandretea. Lucrurile mici cotidiene, respectul reciproc, gesturile tandre sunt minunate, frumoase! Le vedem zi de zi ṣi de aceea nici măcar nu-i mai observăm. Filmul acesta atrage atenṭia asupra acestor detalii care trec neobservate. Nu e nevoie de lucruri extraordinare pentru a înfrumuseṭa  viaṭa. Nu e nevoie nici măcar de pasiune. Respectul, tandretea, atenṭia e de ajuns. E atât de simplu. Dacă toată lumea ar fi putin mai atent, cu siguranṭă c-am  trăi într-o lume mai bună.

Scenele au prins viaṭă între actori. Aproape totul a fost o improvizaṭie. Desigur, a existat un text scris, dar în orice roman s-ar concentra mai multe emoṭii. Citind scenariul acestui film mă întrebam „dar ce se va întâmpla?” N-am găsit nimic care să mă facă să exclam „O, wow! Olala!” Totul s-a format în timpul filmărilor între actori ş Marion. Ne-am simţit ritmul unul altuia ṣi am făcut un film sensibil cu un umor simpatic.  În astfel de situaṭii nu te poṭi pregăti! Fiecare a trebuit să-ṣi cunoască textul, dar numai pentru a avea libertatea de joacă, ca să nu ne concentrăm la ce trebuia să urmeze. În aceste situaṭii trebuie să fii liber ṣi atunci lucrurile se întâmplă de la sine.

Cum aṭi lucrat cu Marion Hänsel?

Este un om foarte drăguṭ ṣi calm. De obicei am terminat mai repede – un lucru foarte neobiṣnuit la filmări. Deseori ai zile de filmări cu două-trei ore mai lungi decât orarul prevăzut; iar în cazul Tandreṭei am terminat de multe ori cu două-trei ore mai repede. Nu s-au înregistrat multe duble, am repetat doar de două, trei, patru ori – datorită ṣi faptului că am fost pregătiṭi. Actorii ṣi-au cunoscut replicile ṣi aste e important, fiindcă a fost destul de mult text de învăṭat. Apoi Marion ne-a lăsat să jucăm, ne-a dat puṭine indicaṭii, a intervenit doar când era nevoie. Sṭia că lucrurile merg cel mai bine când nu suntem tensionaṭi.

În teatru forṭăm câteodată lucrurile. Am observat când am jucat în teatrul de la Namur că mai ales premierele au fost foarte stresante. De câte ori am fost tensionat, spectacolul a mers prost. Uṣurinṭa ṣi improvizaṭia aduc la suprafaṭă lucruri frumoase. Marion ṣtia cum să ne inducă o stare calmă în care ne simṭeam pregătiṭi.

Care-i metoda pe care o predaṭi studentilor voṣtri?

Tot timpul spun studenṭilor că dacă purtăm o conversaṭie cu cineva în viaṭa reală, prima dată vedem, ascultăm ṣi numai după aceea acṭionăm. Prima dată trebuie să se întâmple ceva la care se poate reacṭiona. Nu sunt lucruri care se petrec în gânduri. Trebuie să se întâmple ceva care provoacă reacṭia. Jocul constă în faptul că vedem, ascultăm ṣi apoi reacṭionăm. Nu putem decide de dinainte când vom fi furioṣi. Eventual putem să hotărâm că ar fi bine dacă am simṭi furie. Asta poate fi interesant. Sau putem să ne înṭelegem cu regizorul când am vrea să ajungem la un moment mai violent sau mai puternic. Dar trebuie să ajungem cumva la clipa respectivă, scena trebuie construită. Dacă o reacṭie e neaṣteptat de puternică, nu e bine. Trebuie să ne aṣteptăm la reacṭia personajului.

Îi duc pe studentii mei în pădure ca să înveṭe asta. Ei nu sunt obiṣnuiṭi cu pădurea; pornim pe jos, suntem atenṭi să păstrăm un ritm comun ṣi ne oprim din când în când. Observăm totul ṣi încetul cu încetul se adaptează situaṭiei, fiindcă nu ṣtiu la ce să se aṣtepte în pădure cu trei sau zece metri mai încolo. Ṣi dintr-odată apare un animal sau aud un zgomot ṣi simt ceva, frică sau bucurie.

De fapt nu trebuie decât să observă ṣi să resimtă. E important să nu te lansezi în acṭiune înainte să simṭi cum ai reacṭiona.

Când refuzaṭi roluri sau scenarii?

Când un personaj este prea caricatural, neproporṭional, neelaborat. Se întâmplă. Destul de des personajele nu sunt bine scrise, fiindcă nu s-a acordat destul timp observaṭiei.  Alteori refuz personaje care au fost scrise bine, dar care nu prezintă niciun interes, fiind personaje de tranziṭie. Alteori îmi place să joc roluri mici, oameni, care nu apar decât în două-trei scene. De obicei mă interesează personajele care au o dimensiune umană, care îmi dau posibilitatea de a mă scufunda în sufletul uman – atât în cazul experienţelor frumoase, cât ṣi în cazuri dureroase. Mă interesează rolurile „adevărate”, bine scrise ṣi care dau dovadă de talent. Există mulṭi regizori care scriu astfel de roluri.

Puteti să-mi spuneṭi regizori români cu care v-ar plăcea să lucraṭi împreună?

Sunt mai mulṭi. Mi-ar plăcea să lucrez atât cu Mungiu, cât ṣi cu alṭii. Evident că mi-ar plăcea să lucrez cu ei, dar pe mine mă interesează scenariul ṣi povestea mult mai mult decât regizorul. Cererea poate să vină din Statele Unite ale Americii – doar ca să menṭionez un mediu cultural foarte diferit. Dacă povestea ṣi personajele sunt minunate, mă bag. Nu mă interesează, de unde vine propunerea, din România, Africa de Sud sau Coreea. Povestea inspiră visele, nu regizorul. Evident că există regizori care tratează orice temă cu rezultate minunate, câteodată mă gândesc că mi-ar plăcea să primesc scenarii din partea acestor regizori.

Ce poveste v-a impresionat recent? Nu trebuie să fie neapărat un film.

O, sunt o mulṭime de lucruri! De exemplu faptul că Marion a fost atât de fericită în ziua premierei sale, dar asta e din cauză că suntem prieteni. Sau azi, când am intrat în această clădire, am văzut la intrare un băiat care a părut atât de pierdut. N-a ştiut încotro s-o ia. L-am văzut ṣi m-am gândit cât de singur e acolo în stradă. Ar avea nevoie de puṭină atenṭie ṣi amabilitate. Sunt foarte multe lucruri de acest gen care mă ating.

Aṭi lucrat cu mulṭi regizori de care îmi place mult. V-am văzut des în filmele fraṭilor Dardenne, dar de exemplu ṣi în filmul Congorama al unui regizor canadian, Philippe Falardeau. Care era cea mai mare diferenṭă în a lucra cu el? Cum e din puctul de vedere al actorului?

Sunt total diferiṭi! Cum aṣ putea să vă explic? În ambele cazuri avem de-a face cu regizori atât de bogaṭi în exprimare! Apoi fraţii Dardenne sunt de parcă ar fi unul singur. Sunt atât de apropiaṭi că nu se ceartă niciodată. Ştiu despre ei că nu se ceartă nici măcar în timpul scrierii scenariului. Câteodată au avut neînṭelegeri minore, dar în rest e de parcă cei doi ar fi un singur regizor.

Aṭi amintit de regizori cu universuri unice. Au poveṣti diferite, deci ṣi filmele lor sunt diferite.

Universul fraṭilor Dardenne este unul foarte radical. Nu vor ca spectatorul să empatizeze cu personajele. Am jucat roluri mai mari în multe dintre filmele lor, de exemplu în Promisiunea sau în Fiul. Ei nu vor să lasă spectatorul să se identifice cu personajele. La ei cel mai important este ceea ce se întâmplă, realitatea personajului. De exemplu dacă în Fiul personajul meu a devenit mai puṭin serios, mai uṣor în vreo scenă, care ar fi putut provoca un zâmbet, nu au putut suporta. N-au vrut ca spectatorul să zâmbească ṣi să empatizeze cu personajul.

Philippe Falardeau este mai usor în comparaṭie cu ei, lui îi place să empatizăm cu personajele sale. El e mai puṭin extrem. La Falardeau temele sociale sunt prezentate mai puṭin didactic. Nu doar că ne arată cum este societatea de astăzi, poveṣtile sale sunt profund umane ṣi simple ṣi pline de umor, chiar dacă devin câteodată distanṭante. Lucrează altfel, dar mie-mi plac ambele metode de lucru. 

Da, m-au interesat din cauza temelor similare abordate. Ṣi fraţii Dardenne realizează filme atât de emoṭionante în ciuda efortului de a ne distanṭa...

Da, fiindcă societatea este emoṭionantă. Realitatea în sine este emoṭionantă, asta miṣcă ṣi supără pe spectator. Poveṣtile lor pot fi foarte triste, dar servesc confruntării spectatorului; să vadă că în capitalismul sălbatic în care trăim oamenii deseori se găsesc în situaṭii limită când încearcă doar să rămână în viaṭă, pentru a nu muri. Fraṭii Dardenne vor să arate asta, dar nu prin personajul meu. Este mediul social care devine personajul principal. Iar la Philippe Falardeau atât mediul, cât si personajul sunt emotionanṭi, totul este puṭin mai lejer ṣi tratat cu mai mult umor. Dar aṣ vrea să văd dacă fraṭii Dardenne ar realiza vreodată vreo comedie.

Deci politica e importantă...  ṣi unul dintre filmele în care jucaṭi nu intră cumva în rând cu celelalte? În Ministrul (L’Exercice de l’État) jucaṭi rolul ministrului transporturilor faṭă de atâtea roluri de muncitori ṣi oameni simpli, ṣi ati avut ocazia să-l urmăriṭi chiar pe François Mitterand o zi întreagă. Cum v-a schimbat experienṭa?

Ziua respectivă nu a fost importantă pentru a cunoaṣte sarcinile unui ministru, ci pentru a simṭi tensiunea care caracterizează acest mediu politic foarte agresiv. A trebuit să mă duc acolo pentru a cunoaṣte raporturile ṣi „electricitatea” stilului de viaṭă. Dacă intrăm într-un spaṭiu, simṭim din prima atmosfera ṣi caracterul său. Asta e adevărat, în general. Iar dacă intrăm într-un minister simṭim un anume fel de violenṭă.

Recunosc că în Ministrul am avut posibilitatea să joc unul dintre rolurile mele cele mai mari, parṭial fiindcă Pierre Schoeller este un regizor unic. Se pregăteṣte cu o exactitudine incredibilă. Lucrează mult, îṣi cunoaṣte tema ṣi politica foarte bine; este un om foarte precis, nu spune nimic dacă nu are certitudinea că aṣa e.  De atunci am mai făcut un film cu temă politică împreună despre încercările de autonomie corsicană. Îṣi cunoaṣte personajele temeinic ṣi asemănător lui Falardeau creează caractere multifaṭetate, colorate, cu multe emoṭii. Nu mi s-a mai dat niciodată înainte posibilitatea de a trece pe ecranul mare prin atâtea stări emoṭionale într-o oră jumate. Un astfel de rol e o adevărată bucurie pentu un actor.

Atunci rolul rămâne o scală largă de emoṭii ṣi energii prin care se trece? Tema nu vă miṣcă?

Nu e doar vorba de expresie emoṭională. Mă gândes altfel. M-a preocupat de multă vreme politica, fiindcă trăiesc între oameni ṣi asta aproape că presupune  interesul pentru politică. Politica e doar o problemă publică. Mulṭi dintre prietenii mei lucrează în construcṭii ṣi se găsesc oameni cu tot felul de atitudini politice: sunt care votează cu stânga, alṭii votează cu dreaptă, există muncitori care votează chiar ṣi dreapta extremă, dar foarte mulṭi dintre ei spun că „oricum nu contează”, „politicienilor oricum nu le pasă de noi”. Eu mă opun de fiecare dată ṣi le spun că trebuie să se intereseze pentru politică, fiindcă doar aṣa se poate păstra libertatea alegerii ṣi libertatea de miṣcare ṣi că noi înṣine suntem responsabili pentru guvernul pe care-l avem. Filmul lui Pierre vorbeṣte ṣi despre asta.

În plus, am înṭeles ce cantitate de muncă presupune munca într-un minister. Ṣtiam că e vorba de mult lucru, dar nu m-am asteptat la ce am văzut. Unul dintre primele lucruri pe care mi le-a spus Mitterand, că este vorba despre 24 de ore pe zi în serviciul statului. Ṣi el încă nu e  un minister atât de „grav”, lucrând la Ministerul Culturii. Mi-ar fi plăcut să pot să urmăresc un ministru de afaceri interne sau un ministru de afaceri externe. Deseori trebuie să uiṭi de prieteni sau de propria persoană. Mitterand mi-a mai zis că a trebuit să renunṭe la umorul din manifestările sale ṣi că era obligat să acṭioneze în mod conṣtient timp de douăzeci ṣi patru de ore din douăzeci ṣi patru. La asta nu m-am gândit înainte. Este o sarcină foarte grea ṣi epuizantă. Nici nu înṭeleg cum pot unii să treacă prin două-trei mandate.

Dintotdeauna am iubit politica ṣi m-am interesat de ea tot timpul, dar a fost important să se facă un film despre cum funcṭionează statul, despre influenṭa puterii, căci puterea funcṭionează în acelaṣi fel în orice domeniu. Dacă cineva e bucătar ṣef ṣi n-a curăṭat în viaṭa sa legume ṣi n-a frecat resturile arse de pe peretele vaselor, nu va respecta munca celorlalṭi. Dacă cunoaṣte sarcinile, stie că e vorba despre o muncă plictisitoare ṣi grea ṣi-l va respecta pe cel care-o face pentru el. Cine nu are experienṭă , îl priveṣte de sus pe celălalt care nu face „decât” să curăṭe legume. Ṣtiu că pare un exemplu prea depărtat, dar în acest film se întâmplă la fel cu politica. Înṭelegem cât de greu e ṣi asta schimbă modul de gândire.

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro