Robert McKee: Story

Ádám Csiger

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Mesia sălbatic
Ken Russell – portret 2.

Epoca de aur a lui Russell s-a încheiat relativ repede, în aproximativ şase ani, rezultând în câte un film de succes anual. Opera rock Tommy şi dementul biopic, Lisztomania, ambele prezentate în 1975, ar putea concura cu oricare dintre filmele sale precedente, însă publicul s-a plictisit de nevoia provocării de scandaluri şi a amplificării acestora. În acelaşi timp şi industria cinematografică britanică a intrat în criză. Declinul său a fost spectaculos, însă operele sale mai sumbre şi extremiste parcă sunt mai interesante decât capodoperele sale canonizate.

În 1975 a realizat un film din opera rock a trupei The Who, intitulat Tommy, avându-i ca protagonişti pe Roger Daltrey, Elton John, Tina Turner, Eric Clapton şi Jack Nicholson. Prin stilizarea frenetică şi hiperactivă, stilul spectaculos şi videoclipurile primordiale devine una dintre cele mai bune, sau poate chiar cea mai bună operă rock care s-a realizat vreodată. Povestea mesiei „surd, neghiob şi orb” tratează temele preferate ale regizorului, precum fenomenul profeţilor adevăraţi şi falşi, şi mentalitatea mulţimii.

Filmul Tommy a avut un succes frenetic, prin urmare Russell şi Daltrey au început să lucreze la un alt film, Lisztomania, care după spusele lor avea să întreacă pelicula Tommy. Pe lângă aceasta filmul se încadrează şi în orientarea spre muzica uşoară a regizorului. În film Liszt este reprezentat ca şi un star al muzicii pop, iar regizorul poate fi considerat ca şi un star rock al artei cinematografice, fiind asemănători şi pe baza concepţiei lor hedoniste despre artă şi viaţă. Însă spectacolul nu este al lui Liszt, ci al lui Wagner, care este reprezentat de către Russell ca şi sadicul Alex din filmul Portocala mecanică (A Clockwork Orange, 1971). Plagiatul de la Liszt este parodizat prin clişeul vampirului care se hrăneşte cu sângele victimei, iar ambiţiile sale politice sunt parodizate prin „savantul trăznit” al filmelor sci-fi-horror. În principiu filmul prezintă cu fidelitate viaţa şi ars poetica lui Liszt (şi evident al lui Russell: „muzica, ca şi sexul, ar trebui tratată printr-o atitudine religioasă, precum cel mai sacru lucru de pe lume), însă nicidecum nu este vorba despre realism: punctul culminant al filmului realizat în totalitate în stil camp îl reprezintă un penis de câţiva metri şi o scenă de sex oral stilizată în manieră de comedie muzicală. În final Liszt îşi învinge răzbunarea divină cu ajutorul unui pian care suflă foc, însă Wagner învie din morţi ca un zombi nazist, şi folosindu-şi chitara ca şi mitralieră comite un masacru într-un ghetou, până când comandoul condus de super-eroul Liszt îl scapă de suferinţele sale. Din comentariile audio făcute cu ocazia editării filmului pe DVD iese la iveală faptul că el vroia doar să se simtă bine,  creând, cu un succes enorm, un viciu maximalist.

După filmul Diavolii regizorul s-a prezentat cu un film extremist şi în ceea ce priveşte propria sa concepţie, aşadar a încercat să diminueze avântul şi să şocheze publicul cu un film mai clasic. După filmul Iubitul (The Boy Friend, 1971) a realizat din nou un film care evocă trecutul, despre actorul de filme mute Rudolph Valentino (Valentino). De această dată nu a prezentat protagonistul într-o manieră mieroasă, ca şi în cazul filmului Iubitul, dar această parafrază a filmului Citizen Kane (1941) constituie în mod evident un pas înapoi, fiind cel mai puţin valoros film al său de până atunci, iar steaua lui Russell a apus definitiv în propria sa ţară.

Diavol în Paradisul filmelor

Russell a rezistat trendului hollywoodian cât era posibil, însă după pelicula Valentino, nu-şi mai putea permite acest lucru. Nici norocul nu i-a surâs: după ascensiunea noului val hollywoodian, şi industria cinematografică britanică s-a ruinat. Filmul intitulat Experiment periculos (Altered States) din 1980 este considerat de către adepţii regizorului cea mai slabă realizare a sa, mai ales fiindcă  regizorul nu a avut dreptul să modifică scenariul, numai în cazul scenelor de halucinaţii a avut mână liberă. Filmul este o operă sci-fi-horror tipică din categoria filmelor care prezintă „savantul trăsnit” (protagonistul care este cercetător în domeniul drogurilor face experimente pe el însuşi ca să poată explora adâncimile propriului subconştient), însă subiectul filmului se încadrează în opera lui Russell. Protagonistul William Hurt face o călătorie în timp în subconştientul colectiv, doreşte să afle care a fost prima cugetare, însă această excursie de tip flashback  în evoluţie presupune degenerarea fizică ca şi efect secundar, eroul se transformă în omul-maimuţă „Mr. Hyde” şi este cuprins de o criză furibundă ucigaşă. Unul dintre adepţii acestor teorii ale drogurilor şi a filosofiei hippie „înapoi în natură” a fost tocmai Huxley. Cele mai multe filme ale lui Russell pot fi considerate în manieră maximalistă şi megalomană filme artistice ornamentale datorită vizualităţii de tip baroc, care recurg la folclor şi religie în încercarea lor de a afla care a fost cel dintâi gând artistic. Metodele de filmare sălbatice ale lui Russell au avut ocazia să se manifeste: eroul este un caracter marginalizat, tipic russellian, iar scenele de halucinaţii sunt cele mai puternice montaje ale operei sale (desigur nimic ne se naşte din neant, ceea ce creează regizorul este o continuare a  imaginilor profetice, de asemenea ornamentale, din filmul Satyricon al lui Federico Fellini). După părerea noastră filmul Experiment periculos este la fel de bun ca şi filmul Diavolii, care nu reprezintă degradarea lui pe post de slugă, ci este un exemplu bun în ceea ce priveşte capacitatea de adaptare a regizorului, şi al faptului că are un orizont larg.

Filmul Experiment periculos nu a devenit blockbuster, însă Russell s-a prezentat cu o peliculă şi mai extremă: thrillerul blasfemic cu un titlu foarte sugestiv: Între zi şi noapte (Crimes of Passion, 1984). Această operă în totalitate postmodernistă poate fi considerată chiar şi cross-over-ul filmelor Frumoasa de zi şi Psycho în ceea ce priveşte eroina şi antagonistul (Anthony Perkins). Un profet fals şi nebun după sex încearcă să salveze eroina filmului, care în cursul zilei este un designer de succes, iar noaptea se transformă în prostituată, însă această salvare nu este efectuată prin mijloace paşnice. Caracterul de camp al filmului este dat de muzica stridentă (pianistul formaţiei Yes, Rick Wakeman, se prezintă cu o modernizare destul de profană a simfoniei lui Dvořák, intitulată Noua lume). Atitudinea de omagiu al filmului este dată de scenele realizate într-un stil cunoscut, de exemplu parodia filmelor giallo ale lui Dario Argento. Filmul dă senzaţia că ar fi realizat de D. H. Lawrence, protagonistul masculin se implică în tot felul de relaţii, în loc să aleagă calea mariajului. Filmul Între zi şi noapte este o mare realizare a lui Russell în domeniul filmelor de consum, fiind totodată cel mai îndrăzneţ film al Americii anilor 80.

Literomania

După experienţa nereuşită de peste oceane se întoarce în ţara sa natală. După câteva proiecte de televiziune şi o operă Faust, care la început a avut o primire nefavorabilă, însă cu timpul a devenit o adevărată legendă, în 1986 a realizat filmul Gothic, care reprezintă o tranziţie între epoca sa veche şi cea nouă. Şi în cadrul acestui film putem observa o trecere de la realism spre un veritabil film postmodernist de gen. După filmul Amanţii muzicii, în acest caz vizionăm „amanţii horrorului”. Filmul are ca şi subiect seanţa de poveşti de groază a lordului Byron, a soţiilor Shelley şi a legendarului Dr. Polidori (aici a luat naştere Frankenstein), prezentat prin multe ciudăţenii artistice şi decadenţă, filosofii şi ars-poetică russelliană (să-i orbim cu propria lor răutate, dacă asta îşi doresc), însă precum ne-am obişnuit în acest domeniu, dracul pomenit apare în forma unui horror suprarealist.

În anul 1987 cu scurtmetrajul Nessun Dorma, un segment al filmului Aria (în general considerat cel mai bun), s-a aventurat în domeniul unei alte arte, alături de regizori ca şi Godard, Altman, Jarman şi Roeg. În anul următor a realizat din nou o piesă inspirată din literatura britanică (Oscar Wilde), care foloseşte elemente realiste într-o manieră în care ne-am obişnuit deja în ceea ce priveşte activitatea regizorului nostru, însă filmul Salome’s Last Dance este lipsit de vlagă, în ciuda faptului că este o piesă ingenioasă. Pelicula The Lair of the White Worm din 1988 este o continuare a filmului Gothic, fiind în totalitate un film horror, fără elemente de autoreflecţie. A îmbunătăţit mult povestirea lui Stoker, care era plină de imaginaţie, însă oarecum fuşerită.Regizorul pune accent pe confruntarea dintre lumea creştină modernă, raţională, şi o epocă trecută, magică-naturală şi păgână (tot acest lucru vroia să accentueze şi în filmele Mahler şi Experiment periculos). În afară de filmul Gothic, stilul acestui film evocă şi alte două filme art-horror ale sale: asistăm la re-combinarea scenelor de violenţă în masă ale filmului Diavolii şi a viziunilor filmului Experiment periculos, însă dintr-un buget minim. Datorită efectelor sale mucezite, precum şi atitudinii sale neserioase, pelicula The Lair of the White Worm este calificată ca şi primul film trash al regizorului. Filmul are viabilitate mai ales în domeniul filmelor trash, însă are şi o forţă inspirativă: din punctul nostru de vedere Francis Ford Coppola a turnat pelicula Dracula – o adaptare Stoker – în stilul lui Russell. Între cele două filme sunt multe asemănări: autoreflecţie cinematografică, ironie şi parodie, stilizare artistică, vizualitate barocă, violenţă explicită, erotică hetero şi homo.

Tot mai frecvent a regizat filme de televiziune nesemnificative, iar în 1989 a realizat o dramă inspirată din romanul lui D. H. Lawrence, Curcubeul (The Rainbow). Vizionăm din nou o adaptare conservativă, care ne determină să uităm de declinul său, îndrăzneaţă, în ceea ce priveşte tratarea sexului, şi cu o scenografie intensă. În anul 1991 realizează ultimul său lungmetraj, cu titlul Whore. După filmul The Lair of the White Worm îşi încearcă mâna într-un alt tip al genului trash: filmul exploitation (deşi „în spatele culiselor” trebuie să admitem că această abordare este caracteristică şi în ceea ce priveşte filmele sale precedente). Russell, în demersul său de a prezenta viaţa unei femei care este îşi câştigă existenţa prin această „ocupaţie străveche”, exploatează succesul filmului Pretty Woman. Regizorul respinge narativele de basm hollywoodiene, şi realizează filmul prin tehnica teatrală a realismului fals al filmelor exploitation. Din fericire Russell realizează acest lucru într-un stil jucăuş şi cu umorul negru care îi este atât de caracterstic. Filmul Whore este o veritabilă comedie sex, un film pentru adulţi, înţesat cu temele preferate ale regizorului (antagonistul proxenet este un Wagner modern) şi texte excepţionale (fără constrângeri, ca şi în filmul Lisztomania). Doi ani mai târziu a realizat un mini-serial cu patru episoade din opera profetică a lui Lawrence, intitulată Amantul doamnei Chatterley. În cazul filmului Curcubeul a fost nevoit să scurteze naraţiunea, însă aici nu a întâmpinat astfel de constrângeri, această operă este la fel de reuşită ca şi adaptare şi operă independentă, ca filmul Femei îndrăgostite (considerată a fi cea mai bună peliculă a regizorului).

Această este ultima sa operă recunoscută, după care a realizat câteva filme de televiziune (cea mai slabă producţie fiind portretul lui Uri Geller, intitulat Puterea gândului, Mindbender), însă în primul rând s-a ocupat de realizarea unor filme considerate josnice, de exemplu a turnat un episod din filmul Tales of Erotica. O astfel de evoluţie a carierei sale era de aşteptat, deoarece în cazul filmelor şocante, cu buget mic, regizorul este nevoit să abordeze astfel de genuri trash. În plus astfel de genuri populare pot fi caracterizate ca şi folclor modern, iar Russell i-a tratat totdeauna cu autoreflecţia şi irona cuvenită. Nu a renunţat la regizarea filmelor nici atunci când nu a mai primit comenzi pentru filme de televiziune, s-a întors acolo de unde a pornit: vizionarea filmelor şi realizarea unor filme amatoare în propriul său garaj (cea mai bună dintre acestea fiind The Fall of the Louse of Usher, a Gothic Tale for the 21st Century). Precum ne sugerează şi titlul de high concept, este vorba iarăşi de horror în stil gotic, de o pastişă postmodernistă a unei proze clasice (Poe), evident realizată cu acea atitudine parodistică care era des utilizată de Russell. În film joacă rolul unui savant trăsnit, iar în acelaşi rol apare şi în segmentul trash-exploitation intitulat The Girl With Golden Breasts al filmului Prizonieri în casa morţii (Trapped Ashes) din anul 2006, regizat alături de Sean Cunningham, Joe Dante şi Monte Hellman, devenind astfel şi oficial regizor de comedii low-budget.

Era oare un diavol? Răspunsul este ambiguu, aşa cum i se cuvine unui regizor controversat. Russell dorea să producă dizarmonie, nu s-a alăturat celor care au slăvit puterea (pentru aceasta era suficientă vocea mulţimii), mai degrabă a domnit în iad, decât să slujească în rai. Nu era însă nici întruchiparea negativismului.Cumpătarea era cea mai desconsiderată virtute în ochii lui, şi a urmat calea ideii „de ce nu?” Nu îi era teamă de nimic, nu poate fi acuzat de perfidie, şi era extrem de  prolific. Mai degrabă omul epocii se află în negaţie, dizarmonia râvnită de Russell este dizarmonia vieţii, în contrast cu inerţia civilizaţiei alienate. În concepţia lui arta este o ceremonie în acelaşi timp păgână şi religioasă, este o celebrare a vieţii în contrast cu modernismul care reprezintă monotonia morţii, de aceea a fost mai degrabă dispus să devină un drac în faţa camerelor, decât să-şi plictisească publicul.

tradus de

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Filme legate

Diavolii (The Devils)

Diavolii (The Devils) – Marea Britanie, dramă, film istoric, 1971. Regizor: Ken Russell.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    9/10
  • Părerea ta?

Mahler (Mahler)

Mahler (Mahler) – Marea Britanie, dramă biografică, dramă, muzical, 1974. Regizor: Ken Russell.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    8/10
  • Părerea ta?

Iubitul (The Boy Friend)

Iubitul (The Boy Friend) – Marea Britanie–Statele Unite ale Americii, comedie, musical, film romantic, 1971. Regizor: Ken Russell.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    8/10
  • Părerea ta?

Amanţii muzicii (The Music Lovers)

Amanţii muzicii (The Music Lovers) – Marea Britanie, dramă biografică, dramă, muzical, 1970. Regizor: Ken Russell.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    8/10
  • Părerea ta?

Femei îndrăgostite (Women in Love)

Femei îndrăgostite (Women in Love) – Marea Britanie, dramă, film romantic, 1969. Regizor: Ken Russell.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    8/10
  • Părerea ta?

Mesia sălbatic (Savage Messiah)

Mesia sălbatic (Savage Messiah) – Marea Britanie, dramă biografică, dramă, 1972. Regizor: Ken Russell.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    8/10
  • Părerea ta?

Tommy (Tommy)

Tommy (Tommy) – Marea Britanie, dramă, fantasy, musical, 1975. Regizor: Ken Russell.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    7/10
  • Părerea ta?

Lisztomania (Lisztomania)

Lisztomania (Lisztomania) – Marea Britanie, dramă biografică, comedie, fantasy, musical, 1975. Regizor: Ken Russell.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    7/10
  • Părerea ta?

Între zi şi noapte (Crimes of Passion)

Între zi şi noapte (Crimes of Passion) – Statele Unite ale Americii, dramă, film romantic, thriller, 1984. Regizor: Ken Russell.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    7/10
  • Părerea ta?

Experiment periculos (Altered States)

Experiment periculos (Altered States) – Statele Unite ale Americii, dramă, fantasy, horror, science fiction, thriller, 1980. Regizor: Ken Russell.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    8/10
  • Părerea ta?

Whore (Whore)

Whore (Whore) – Marea Britanie–Statele Unite ale Americii, dramă, 1991. Regizor: Ken Russell.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    6/10
  • Părerea ta?

The Lair of the White Worm (The Lair of the White Worm)

The Lair of the White Worm (The Lair of the White Worm) – Marea Britanie, horror, thriller, 1988. Regizor: Ken Russell.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    7/10
  • Părerea ta?

Gothic (Gothic)

Gothic (Gothic) – Marea Britanie, horror, 1986. Regizor: Ken Russell.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    6/10
  • Părerea ta?

Articole similare

Mesia sălbatic - Ken Russell – portret 1.

Mesia sălbatic – Ken Russell – portret 1.

„Scandalagiu, provocator, diavol, enfant terrible, echivalentul englez al lui Fellini” – astfel a fost apreciat in noiembrie 2011 Ken Russell, artistul care s-a stins din viaţă la 84 de ani. Deşi această opinie este legitimă, lasă impresia că subestimează acest regizor legendar, a cărui artă cinematografică include mult mai mult decât ne este sugerat prin această apreciere controversată.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro