Robert McKee: Story

Mihai Fulger

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Legende şi revoluţii
Francis Ford Coppola: The Godfather / Naşul, 1972

Sunt foarte puţine filmele care ar putea rivaliza cu Naşul în privinţa numărului de pagini ce le-a fost dedicat. Şi, cu toate acestea, primul episod al trilogiei lui Francis Ford Coppola este în continuare analizat şi răsanalizat, fotogramă cu fotogramă, iar atracţia pe care o exercită el asupra criticilor şi istoricilor, cineaştilor şi cinefililor nu dă semne de epuizare.

Anii 1960 au fost martorii intrării în vocabularul curent (din SUA şi, ulterior, din întreaga lume) a unui nou cuvânt, nu tocmai plăcut auzului: Mafia. Facţiunea italo-americană a crimei organizate ajunsese una dintre cele mai temute forţe de pe faţa pământului. În primăvara lui 1968, un scriitor cvasinecunoscut, Mario Puzo, intra în biroul unui binecunoscut producător de la Paramount Pictures, Robert Evans, şi îi propunea, în schimbul unui avans necesar pentru a-şi plăti datoriile de la curse, treatment-ul unui roman numai bun de ecranizat, purtând ca titlu tocmai cuvântul pe care capii crimei organizate ar fi vrut să-l scoată din uz: Mafia. După cum îl asigura Puzo pe Evans, nimeni nu mai folosise până atunci acest termen, de origine italiană, într-un titlu de carte sau de film. Producătorul a plătit, mai degrabă dornic să scape de insistentul prozator decât interesat de roman, dar peste câteva luni a primit un telefon de la scriitor, de care aproape uitase. Mario Puzo voia să schimbe titlul cărţii sale în Naşul. Aşa a început totul.

În filmul lui Coppola, nimeni nu menţionează „Mafia” sau „Cosa Nostra”, în schimb se vorbeşte foarte mult despre „familie”. După ce frunzărise romanul lui Puzo, tânărul regizor refuzase proiectul propus de Paramount (la fel cum făcuseră, înaintea sa, Elia Kazan, Arthur Penn, Costa-Gavras sau Richard Brooks): Coppola nu avea de gând să facă un film prin care să proslăvească Mafia, iar cartea i se părea banală. Apoi s-a mai gândit şi, din mai multe motive (unul dintre ele fiind chiar descoperirea temei familiei), a ajuns la concluzia că este „o ofertă pe care nu o poate refuza”. Pe parcursul producţiei, regizorul avea să fie aproape dat afară de mai multe ori, dar a reuşit să reziste presiunilor constante ale celor de la Paramount şi să ducă la bun sfârşit filmul. Şi bine a făcut, deoarece Naşul s-a ales cu 11 nominalizări la Premiile Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe Cinematografice, dintre care trei s-au transformat în premii, inclusiv pentru Cel mai bun film (statuetă acordată producătorului Albert S. Ruddy) şi Cel mai bun scenariu adaptat (împărţit de Francis Ford Coppola şi Mario Puzo, cu menţiunea că ei nu au apelat la formula cunoscută a celor trei acte şi au construit dramaturgia în cinci acte).

Francis Ford Coppola: The Godfather/Naşul, 1972

Marlon Brando, care în anii ’50 fusese nominalizat de cinci ori la Oscarul pentru Cel mai bun actor într-un rol principal şi câştigase râvnita statuetă pentru On the Waterfront / Pe chei (1954), intrase de câţiva ani într-un con de umbră, din raţiuni deopotrivă artistice şi politice. Nu mai jucase într-o producţie de succes de vreun deceniu şi îşi crease reputaţia unui actor extrem de dificil. Nu e de mirare că Brando a fost ultimul pe lista producătorilor pentru rolul Don Vito Corleone (listă pe care se mai aflau nume ca Laurence Olivier, George C. Scott, Anthony Quinn sau Ernest Borgnine, actori în general mult mai vârstnici). Din fericire, la insistenţele lui Coppola şi Puzo, Brando a fost angajat, cu două condiţii: să accepte un onorariu foarte mic (după standardele sale) şi să dea audiţie pentru rol (ceea ce nu mai făcuse de vreo 20 de ani). Naşul i-a adus lui Marlon Brando al doilea – şi ultimul – Oscar pentru rol principal din carieră, dar actorul a boicotat Gala Academiei Americane, trimiţând o actriţă activistă pentru drepturile amerindienilor să-i ridice statueta.

Nici Al Pacino, în acel moment un anonim în lumea filmului, nu s-a numărat printre favoriţii boşilor de la Paramount pentru a-l interpreta pe Michael Corleone, mai ales că la probe nu lăsase o impresie prea bună. Producătorii doreau un alt nume mare, precum Warren Beatty sau Jack Nicholson, însă Coppola, care îl remarcase pe Pacino într-un spectacol de pe Broadway, a insistat că nici un alt actor nu ar fi putut să-i dea viaţă lui Michael, aşa cum îl vedea el, şi în final a obţinut ce şi-a dorit. Al Pacino nu şi-a dezamăgit regizorul şi a obţinut prima sa nominalizare la Oscar, dar, paradoxal (pentru că el apare mai mult pe ecran decât Marlon Brando), pentru rol secundar. La aceeaşi categorie mai fuseseră nominalizaţi James Caan (Sonny Corleone în film) şi Robert Duvall (Tom Hagen). Prin urmare, Naşul nu doar a revitalizat cariera lui Brando, ci i-a ridicat pe Pacino, Caan şi Duvall la statutul de star.

Francis Ford Coppola: The Godfather/Naşul, 1972

Celelalte nominalizări la Oscaruri ale filmului au fost cele pentru Cel mai bun regizor, Cel mai bun montaj (William Reynolds şi Peter Zinner), Cel mai bun sunet (Charles Grenzbach, Richard Portman şi Christopher Newman), Cel mai bun design de costume (Anna Hill Johnstone) şi Cea mai bună muzică originală (nominalizare ulterior retrasă marelui compozitor italian Nino Rota, pe motiv că şi-ar fi reciclat o temă muzicală din Fortunella, filmul din 1958 al lui Eduardo De Filippo). Un alt membru al echipei neagreat de producători, directorul de imagine Gordon Willis, care avea să lucreze şi la celelalte două episoade din trilogie şi să devină unul dintre cei mai importanţi operatori americani ai anilor ’70, a fost pe nedrept omis de pe lista nominalizaţilor la Oscar. Lui i se datorează multe inovaţii vizuale ale filmului: subexpunerea peliculei, care face imaginea mai întunecată decât norma (de unde vine comparaţia cu pictura lui Rembrandt); luminarea lui Brando de deasupra capului, pentru a-i împiedica pe spectatori să-i citească ochii; eclarajul minimal, care reduce libertatea de mişcare a actorilor şi-i determină să se concentreze asupra internalizării trăirilor personajelor etc.

La graniţa dintre filmul cu gangsteri şi melodrama de familie, dar şi dintre cinematograful comercial american şi cel „de artă” european, Naşul vorbeşte despre loialitate şi onoare cu referire la lumea crimei organizate şi ne pune în faţă nişte personaje (Michael şi Vito Corleone în primul rând) cu care empatizăm, chiar dacă nu putem să le aprobăm acţiunile. Ca atare, e de înţeles de ce filmul a fost acuzat că glorifică Mafia (deşi chiar şi în titlurile clasice ale genului, precum Scarface din 1932, atitudinea faţă de gangsteri era ambivalentă, ei fiind criticaţi şi idealizaţi totodată), la fel cum sunt de înţeles protestele iniţiale ale italoamericanilor, care s-au considerat defăimaţi. Naşul e şi un film despre transferul de putere dintre două generaţii ale unui clan mafiot, de la tatăl Vito, care are grijă să ţină deoparte afacerile murdare de viaţa paşnică de familie, la fiul Michael, care, ezitant la început, preia treptat rolul de „naş” al clanului Corleone, dar nu mai poate păstra graniţa dintre crimă şi corupţie, pe de o parte, şi dragoste şi familie, pe de altă parte. Coppola nu pretinde că este obiectiv şi ne oferă uneori perspectiva lui Michael, ca în scena din restaurant, în care protagonistul îşi decide soarta, ucigându-i pe rivalul mafiot şi pe poliţistul corupt; acolo, Walter Murch (părintele sound design-ului) amplifică inteligent – şi nerealist – sunetul trenului care trece prin apropiere, sugerând astfel starea de spirit a lui Michael şi separându-l de cei din jurul său. Antologabil este şi montajul paralel din finalul filmului, când Michael este naş de botez (iar pruncul îmbăiat în apa sfinţită este fiica lui Coppola, viitoarea regizoare Sofia Coppola, care joacă în ultimul episod al trilogiei) şi declară în faţa preotului că se leapădă de Satana, în timp ce oamenii săi îi ucid principalii adversari. Astfel, noul „naş” este botezat la rândul său, numai că în sânge.

Francis Ford Coppola: The Godfather/Naşul, 1972

Naşul s-a bucurat de un succes de public uriaş (contrar aşteptările lui Coppola însuşi), izbutind în câteva luni să doboare recordul de încasări pe care Gone with the Wind / Pe aripile vântului îl deţinea de pestre trei decenii. Astfel, filmul marchează ieşirea industriei cinematografice americane dintr-o mare criză financiară şi, împreună cu alte blockbuster-uri, precum Jaws / Fălci (1975) de Steven Spielberg sau Star Wars / Războiul Stelelor (1977) de George Lucas, impune „Noul Hollywood”, cu ineditele sale strategii de marketing, distribuţie şi promovare. De pildă, Naşul a fost filmul cu care marile studiouri au început să lanseze concomitent cât mai multe copii în cât mai multe săli, saturând astfel piaţa şi transformând primul week-end de difuzare într-un megaeveniment. Prin urmare, acest film înconjurat de legende a revoluţionat atât arta, cât şi industria cinematografică, devenind – împreună cu cele două continuări ale sale – un veritabil fenomen social.

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Film legat

Naşul (The Godfather)

Naşul (The Godfather) – Statele Unite ale Americii, crimă, dramă, 1972. Regizor: Francis Ford Coppola. Actor: Marlon Brando, Al Pacino, James Caan, Diane Keaton, Richard S. Castellano, Robert Duvall, Sterling Hayden.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    10/10
  • Părerea cititorilor
    10/10 · 5 păreri
  • Părerea ta?

Articole similare

De la coşmarul sicilian la visul american - Francis Ford Coppola: The Godfather: Part II / Naşul II, 1974

De la coşmarul sicilian la visul american – Francis Ford Coppola: The Godfather: Part II / Naşul II, 1974

„Cred în America.” Aceasta era prima replică a trilogiei Naşul. După episodul al doilea din seria dedicată familiei Corleone, lideră a crimei organizate italo-americane, Francis Ford Coppola a comparat, într-un interviu acordat revistei „Playboy” (iulie 1975), evoluţia de pe ecran a lui Michael (interpretat de Al Pacino) cu istoria Americii.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro