Robert McKee: Story

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Wall Street versus oraşul din provincie
Frank Capra: You Can’t Take It With You / Nu o poţi lua cu tine după moarte, 1938

Oscarul din 1938 a încoronat de două ori munca lui Frank Capra cu Columbia: pentru a doua oară în patru ani statueta de aur pentru cel mai bun film îi revine unui film Capra realizat la studio și Academia îl premiază pe regizor pentru a treia oară. Nu o poţi lua cu tine după moarte continuă pe drumul început de regizor (și de scenaristul său permanent Robert Riskin) cu doi ani în urmă prin filmul Extravagantul Mr. Deeds, și se potrivește cu operele lui Capra menite să glorifice valorile tradiționalist-americane și viața cetățenească din orașul din provincie.

Nu o poţi lua cu tine după moarte se bazează pe piesa de teatru omonimă Broadway-iană de mare succes a lui George S. Kaufman și Moss Hart, prezentată în 1936 și distinsă cu premiul Pulitzer, ale cărui drepturi de autor au fost cumpărate cu recomandarea lui Capra pentru 200 000 de dolari de către Harry Cohn, directorul studioului Columbia. Piesa tratează lupta patriarchului-bunic provincial și a numeroasei sale familii împotriva preluării casei lor (și a întregii zone) de către hiena bogată de pe Wall Street, iar Riskin a extins și ajustat subiectul conform stilului Capra cu „filme pentru omul de rând”.

Pozițiile sunt la fel ca și în cazul Extravagantului Mr. Deeds: sufletiștii cetățeni simplii ai orașului provincial, câteodată nebunatici și ciudați înfruntându-se cu stăpânii economiei orășenești, de neclintit în drumul lor spre înavuțire, hotărâți să distrugă stilul de viață provincial, clădit pe iubirea aproapelui și valorile clasice ale familiei. Aceștia sunt reprezentați de bunicul Vanderhof prin Lionel Barrymore, care a fost la rândul lui un afacerist, dar s-a reorientat pe drumul corect și a renunțat la viața sa anterioară în favoarea hobbyurilor, retrăgându-se în sânul jovialei sale familii pentru a-și câștiga existența cu producția de artificii. Toți membrii familiei îi urmează filozofia în mod exclusiv. Vanderhof-ii sunt antiteza familiei bogate a magnatului industrial Anthony P. Kirby (Edward Arnold), care are nevoie doar de orășelul bunicului său pentru a-și ridica întreprinderea la rangul de cea mai mare din țară. În această poveste se leagă și un fir de Romeo și Julieta pentru că nepoata lui Vanderhof și fiul lui Kirby (Jean Arthur, respectiv începătorul James Stewart, care vor forma un cuplu și în Dl Smith merge la Washington) formează legături romantice deloc încurajate de tată și soția lui snoabă.

Filmul lui Capra – ca și majoritatea creațiilor sale din această perioadă – este pe de-o parte progresivă, susținând filozofia devotamentului social, omul de rând și lupta împotriva forței economice exploitatoare, iar în același timp susține valorile tradițional-americane (și creștine) dedicându-se sfintei treimi formate din Dumnezeu, patrie și familie. Unitatea marii familii este o idee primară în această lume idilizată. Aici aparține și comunitatea cetățenilor provinciali bazată pe iubirea aproapelui care se vor sprijini unul pe altul oricând și își cinstesc compatrioții, chiar și pe cei excentrici (chiar afirmând că toți sunt excentrici în adâncul sufletului). Ca și în Viața e frumoasă, comunitatea se aliază și prin generozitatea vecinilor familia Vanderhof își plătește amenda de o sută de dolari. Aceasta este o scenă caracteristică lui Capra: la tribunal, unde Kirby și soția este reprezentat de patru avocați sumbrii, iubitul patriarh-bunic este apărat de întregul oraș, care cer admitere în sala de judecată. Aceste fețe, această mulțime – care încorporează diferiți bărbați și femei în mod haotic, dar totuși unitar – apar în majoritatea filmelor cu subiect similar regizate de Capra. După intențiile acestuia vedem “fața mulțimii”, muncitori, fermieri și gospodine: aceleași priviri le vedem și cu câțiva ani mai târziu în ședințele din Vi-l prezint pe John Doe.

Bunicul Vanderhof mulțumește lui Dumnezeu în fiecare seară la rugăciunea de la cină pentru că a avut grijă de el și familia sa. Patria, adică idealul Americii este și el prezent. Bunicul numește ca exemple de urmat pe americani precum Thomas Jefferson sau Mark Twain care „n-au avut nevoie de isme pentru a-și găsi drumul, a fost destul să fie americani și să creadă în asta”. Domnul Kirby este o excepție a operei lui Capra pentru că el este singurul capitalist „convertit”, care devine susținătorul filozofiei bunicului după antagonismul său acerb în așa măsură, încât renunță și la cumpărarea terenurilor provinciale. La început, până și relațiile interumane sunt tratate ca o tranzacție din partea sa (când fiul său îl înștințează că vrea să o ia de soție pe secretara sa îi răspunde soției sale contrariate cu „o voi concedia”), dar până la finalul poveștii recunoaște că cruzimea nu duce nicăieri și devenind susținătorul filozofiei Vanderhof-iene i se alătură bunicului într-un duet de harmonici.

Cele mai frumoase momente dramatice ale filmului sunt cele în care bătrânul bancher se frânge progresiv sub greutatea propriei conștiințe, apoi se refugiază în lift din fața mulțimii de lingăi care aplaudă succesul integrării companiei. O altă scenă puternică este cea dintre Barrymore și Arnold de după gratiile închisorii, în care bunicul îi dă replica tiranului arrogant  Kirby, complet ieșit din fire. (În mod ironic diabolicul domn Potter din Viața e frumoasă va fi interpretat tot de Lionel Barrymore.)

Capra a câștigat cel de-al treilea Oscar pentu regie în mod justificat pentru Nu o poţi lua cu tine după moarte: își dovedește în mod extraordinar talentul, fiind capabil de realizarea genială a unei drame și comedii în egală măsură. Gag-urile mărunte (precum biletul lipit pe spatele lui Alice în restaurantul elegant sau scaunul care se îndoiește mereu sub Kirby) și haosul perpetuu caracteristic comediilor screwball sunt la fel de excelente (mai ales în șirul de scene geniale cu invitația la cină) la fel ca și momentele dramatice, jucate cu mult sentiment și sensibilitate (vezi mai sus). Cele din urmă au fost adesea înregistrate în scene lungi, needitate, asigurând spațiu și timp pentru jocul actoricesc excelent (scena dintre Alice și Tony pe bancă în care băiatul mărturisește că nu vrea să urmeze tradiția familiei în cariera de bancher, dar nu are putere să se opună a fost înregistrată într-o singură scenă neîntreruptă de aproape cinci minute care este una dintre prestațiile timpurii de excepție ale lui Stewart).

Ciudățeniile familiei Vanderhof sunt precursoarele comediei negre ale lui Capra din 1944, Arsenic și dantelă veche, bazat tot pe o piesă de teatru de succes de pe Broadway. Personajele secundare comice prezente pentru a da “culoare”, dintre care am aminti boxerul rus și profesorul de balet cât și foarte stereotipicul servitor de culoare sunt personaje caracteristice pentru Capra. Întâlnirea celor două familii care susțin valori antitetice printr-o invitație la cină (snobii Kirby și nebunaticii Vanderhof) se regăsește în multiple comedii (e destul să amintim Un socru de coșmar), dar câteodată și în drame (Ghici cine vine la cină?). Piesa a fost reînnoită de mai multe ori, s-au realizat și două variante televizate și chiar și un sitcom în anii `80 unde i-am putut revedea pe cei din familia Vanderhof, însă din cauza audienței scăzute s-au realizat doar 14 episoade.

Punând totul laolaltă, deși acest film a reprezentat ultimul Oscar regizoral al lui Capra, respectiv ultimul său “cel mai bun film” este totuși cel mai puțin cunoscut și canonizat exemplu al seriei „omul de rând” din opera regizorului. Este totuși o creație caracteristică a carierei regizorului și a epocii New Deal a anilor `30 în care filozofia cuprinsă a putut fi valorificată, oferind speranță în anii tulburi ai crizei și ai războiului.

tradus de

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Film legat

Nu o poţi lua cu tine după moarte (You Can't Take It with You)

Nu o poţi lua cu tine după moarte (You Can't Take It with You) – Statele Unite ale Americii, comedie, film romantic, 1938. Regizor: Frank Capra. Actor: Jean Arthur, James Stewart, Lionel Barrymore, Edward Arnold, Mischa Auer, Ann Miller.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    9/10 (1)
  • Părerea ta?

Articole similare

Eterna comedie romantică - Frank Capra: It Happened One Night / S-a întâmplat într-o noapte, 1934

Eterna comedie romantică – Frank Capra: It Happened One Night / S-a întâmplat într-o noapte, 1934

În ignoranţa fericită a epocii de aur o comedie uşoară de 100 de minute putea deveni în ochii Academiei cea mai mare sărbătoare a cinematografiei. Pelicula S-a întâmplat într-o noapte / It Happened One Night a încasat cele mai importante cinci premii în categoriile în care a fost nominalizată (cel mai bun film, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă, cel mai bun regizor şi cel mai bun scenariu) la cea de-a 7-a ediţie a decernării premiilor Oscar. Această performanţă a fost repetată doar de peliculele Zbor deasupra unui cuib de cuci (One Flew over the Cuckoo's Nest) şi Tăcerea mieilor (The Silence of the Lambs). 

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro