Robert McKee: Story

Ádám Csiger

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Marele deceniu al horror-ului
Istoria genului horror 3/4.

Datorită succeselor din anii 70, horror-ul a revenit în categoria principală, nu mai era un lucru rușinos pentru un star de seria A să accepte un rol într-un film de acest gen. Pe măsură ce a devenit o afacere profitabilă, horror-ul a început să câștige teren în cinematografele prestigioase și nu în teatre grindhouse dezafectate ca să redevină un gen desconsiderat în anii 90.

Cel mai important film horror al finalului anilor 60 este debutul Nopții morților vii a lui George A. Romero prin care a dat startul epocii de aur a genului, deschizând calea pentru autorii horror ai anilor 70 (Craven, Hooper, Carpenter), reformând genul filmelor cu zombi care este în vogă și în zilele noastre (fără supranatural, aplicând subiectul în America zilelor noastre), făcând profitabil și obținând recunoștință pentru genul splatter/gore care arată violența în mod explicit, natural, ca și atracție, practicând o critică politică a societății totodată fiind rezultatul filmării de gherillă low-budget, semi-amatoare.

Nu are rost să căutăm cele mai interesante horror-uri ale începutului anilor 70 în Statele Unite ci în Italia. Italienii s-au străduit să imite filmele americane dominante ale culturii maselor, ba chiar să le depășească și câteodată au reușit chiar să-și transforme poziția defavorabilă în avans. Filmele lui Mario Bava, printre ele Masca demonului (La maschera del demonio) au avut o carieră frumoasă și în Statele Unite. Anul 1970 a adus debutul Hitchcock-ului italian, Dario Argento care a făcut horrorul italian un brand recunoscut, deși regizează primul film „pur” de groază în 1977 (Suspine/ Suspiria), iar până atunci a creat în genul giallo (care a fost inspirat de thriller-ul american). Stilul baroc a influențat cineaștii vestici: inspirația se vede pe Crăciunul negru al canadianului Bob Clark (Black Christmas; sursa de inspirație pentru Halloween), iar genul giallo a avut un efect însemnat asupra slasherului în care criminalul psihopat devine un monstru horror prin arma sa caracteristică și conotațiile sale falice, ale cărui eroi seamănă cu vechii monștrii iconici dar inspirați din criminali în serie adevărați (ca și Ed Gein), care au fost înspăimântători exact pentru că erau oameni de rând, deci monstrul s-ar putea ascunde în oricine.

Primul film horror american important al anilor 70 este opera independentă și cu buget redus Ultima casă pe stânga (The Last House on the Left), care tratează moartea perioadei hippie, iar prin realismul său brutal și actualizat pornește o nouă eră în care nu se mai regăsește horrorul gotic costumat (des întâlnit în anii 60). Aici s-a unit complet horror-ul cu exploitation (cu filmul de duzină, fără gen și cu contradicții care urmărește scandalul și senzaționalul) când Craven a exploatat cazul Manson cu un film horror nestingherit. În acest caz horror-ul și exploitation-ul nu se mai pot deosebi, în turbulenții ani 70 realitatea contemporană (eșecul valului hippie axat pe dragoste și pace, mișcări pentru drepturile civice, mitinguri care se sting în violență, atentate, Vietnam) a fost mult mai înspăimântătoare ca trecutul istoric barbar (oricum nesemnificativ în America). Formalitatea acestor filme este caracterizată de răspândirea televizorului și a naturalismului știrilor.

Exorcistul (The Exorcist) se încadrează în capodoperele anilor 60 (Bântuirea/ The Haunting, Copilul lui Rosemary) ca și adaptare a unui roman de success fiind în același timp dominată de estetica dezgustului și abordarea tabuurilor caracteristică filmelor exploitation, în timp ce este un film mainstream realizat de un studio major cu regizor (William Friedkin, deja posesor al unui premiu Oscar) și actori recunoscuți (Max Von Sydow), cu efecte scumpe și revoluționare – a primit 10 nominalizări la Oscar și a câștigat două pemii. Masacrul din Texas (The Texas Chainsaw Massacre) este tot exploitation-horror, și a fost distribuit direct de către mafie, creatorii de abia au câștigat ceva. Aceste filme au adus ceva nou prin stilul de fals-documentar ceea ce a contribuit la integrarea exploitation-ui în mainstream și a dus la sălbăticirea filmului hollywoodian.

DIN RENAISSANCE-UL HOLLYWOODIAN ÎN NOUL HOLLYWOOD

Pentru filmul maselor americane renaissance-ul hollywoodian a durat până la mijlocul anilor 70, iar curentul principal a fost influențat de filmele de artă europene (Ultima casă pe stânga a fost inspirat de Izvorul fecioarei al lui Bergman, iar Copilul lui Rosemary a fost regizat de Polanski cu o doză de umor negru). În această perioadă studiourile experimentează cu modernismul și independenții cu exploitation. Renaissance-ul hollywoodian poate fi caracterizat ca și perioada modernă a filmului american și a fost urmat de postmodernism, adică Noul Hollywood, determinat de filmele geniilor cinematografici precum Spielberg, Lucas, Coppola, Scorsese și De Palma. În 1975, prin Fălci (Jaws), Spielberg  a adus nu numai horror-ul în linia principală ci și cinematografia de serie B, deoarece vorbim despre un simplu film de gen high concept, despre plăcerea viscerală, în care catastrofa și groaza se amestecă.

Cu încasări mari și aproape că emancipând complet genul horror-ului, Omen (în rolul principal cu Gregory Peck) se aseamănă Exorcistului, dar este mai pesimist decât cel din urmă și reflectă sentimentul epocii Americii anilor 70. Există din nou supranatural, dar  invizibil: vedem din ce în ce mai multe accidente bizare până când simțim că ceva nu e în ordine cu lumea. În aceste filme sunt în pericol familii și copii, iar horror-ul a intrat de pe străzi în casele familiale. Oricine ar putea muri, indiferent dacă era erou, femeie sau copil, piesele genului fiind stăpânite de tragedii ireversibile și încălcarea tabuurilor, primim un anti-catarsis în loc de happy end. Copii se întorc împotriva părinților după ce au fost posedați de diavol – adulții vremii îi vedeau în acest fel pe tinerii furioși, conștienți și turbulenți. Cu ocazia realizării filmului Carrie, Brian De Palma a debutat în horror, iar Stephen King în cinematografie. Argento iubește Noaptea morților vii, filmează împreună cu Romero Zorii morților (Dawn of the Dead), pe care deja se vede clar efectul italian (pe lângă faptul că este o continuare satirică a filmului precedent) în faptul că este un film de divertisment neinhibat, o bucurie păcătoasă cu zombi consumeriști adorabili, care fac shopping. Romero oferă tribut geniului subestimat și inspirației provenite din benzile desenate horror prin Creepshow – Cartea groazei.

Primul horror de succes cu accent pe postmodernism este Halloween: Carpenter plasează numeroase indicații către Hitchcock în film, deja alegerea lui Jamie Lee Curtis în rolul de final girl și prototip de regină a țipătului este o referință la Psycho (ea este fiica lui Janet Leigh). După teoria mea este ultima dată când postmodernul ajunge într-un film mainstream: horror-ul italian (de ex. Bava și Fata care știa prea mult / La ragazza che sapeva troppo) au avut referințe hitchcockiene, am putut vedea elemente postmoderne în serialul american Dark Shadows. Carpenter a găsit balanța perfectă între supranatural și horror-ul modern-realist: nu vedem nimic ieșit din comun doar un ucigaș bolnav mintal pe fugă, dar regizorul ne sugerează subtil prin scene că Myers este monstrul, umbra care este pretutindeni, nu poate fi distrusă – restul fiind lăsat în grija fanteziei spectatorului.

Halloween este totodată primul slasher american în timp ce în a doua parte a anilor 70 canadianul David Cronenberg amestecă genul sci-fi cu horror, înlocuiește știința cu supranaturalul (și spiritualismul cu intelectualism), iar după Paraziții (Shivers, în rol secundar cu muza lui Bava, Barbara Steele) este considerat tatăl fizic/bio-horrorului. În Rabid transformă un porno în horror cu trucul că situațiile specific pornografice se transformă în scene de horror (monstrul fiind Marilyn Chambers). După acesta se realizează numeroase filme de groază care vizualizează virusuri și deformarea radicală a corpului care ilustrează frica Americii de atunci de boli (genitale) și epidemii. Nu doar canadianul a înglobat sci-fi-ul în horror, deoarece și Alien se bazează pe un concept gen Fălci plasat în spațiu. Filmul maselor postmoderne este caracterizat de amestecarea genurilor, iar horror-ul s-a îmbogățit cu trăsături din musical (Rocky Horror Picture Show), film pentru copii (Jucăria / Child's Play), film de familie (Gremlinii/ Gremlins), cu film pentru tineret (Băieții pierduți/ The Lost Boys, Noaptea  groazei/ Fright Night), cu western (Crepuscul/ Near Dark), comedie (Vânătorii de fantome/ Ghost Busters), cu thriller și crimă (filmele lui De Palma), cu filme de acțiune, (Blade), cu autocritică și film feminin de răzbunare (Ucigașul cu Bormașina/The Driller Killer, Ms. 45, Scuip pe mormântul tău / I Spit on Your Grave) și multe altele. Filmul postmodern este centrat pe vizual, iar asta rezultă în filme care folosesc estetica videoclipului ca și Foamea (Hunger) lui Tony Scott.

În anii 70 Italia și Japonia au fost printre primii în producția de filme horror de calitate. Fulci, Martino, Lenzi au regizat filme de gen profesionale, dar s-au produs și filme horror de artă după Bava și Argento: Pupi Avati (colaboratorul lui Pasolini în  Saló), Casa cu ferestre care râd (La casa dalle finestre che ridono), Elio Petri regizând (condimentat cu muzica grupului avantgarde a lui Morricone) Un loc provincial liniștit (Un tranquillo posto di campagna) în care transformă groaza în avantgarde, punând accentul pe similaritățile dintre curent și gen (ambele sunt radicale, transgresive și în loc de exaltarea și fericirea oferite de artă, oferă experiențe ambivalente, neplăcute sau confuze). Horror-ul italian și-a pierdut elanul până în anii 80, ultima capodoperă este filmul-bandă desenată a lui Michele Soavi, Dellamorte Dellamore. Epoca de aur a horror-ului japonez a fost în anii 60 (Jigoku, Kwaidan, Onibaba, Kuroneko), dar Hausu (Casa), de exemplu, este varianta japoneză a filmului Fălci.

RĂZBUNAREA SEQUEL-ULUI

Argento s-a străduit să primească înapoi împrumutul de la americani și în numele lui Bava: Vineri 13 este copia filmului Bay of Blood a lui Bava, dar filmul lui Argento, Phenomena seamănă leit cu partea a treia a Vineri 13. Horroriștii italieni au lucrat pentru piața internațională: cu primul horror cu canibali, Lenzi The Man From Deep River, Deodato a generat multă atenție și și-a depășit era cu Cannibal Holocaust, și Fulci a regizat filme cu zombi după exemplul Zorii morților, care a avut mare success și în Italia. Sean Cunningham crează un nou slasher-icon lângă  Față de piele (Leatherface) și Michael Myers în persoana lui Jason Vorhees cu ocazia Vineri 13 și a continuărilor acesteia. Aceste filme de groază devenite filme de cult au avut un mare succes financiar deși au fost produse cu un buget redus și au inspirat mulți cineaști dornici de câștig, iar pe lângă imitațiile ieftine, s-au născut și adevărate opere subevaluate și puțin cunoscute la finalul epocii de aur a anilor 70 precum Lemora: A Child’s Tale of the Supernatural, Phantasm. Valul adolescent al slasherului a fost și el exploatat intens, toate sărbătorile având un film horror (Sărbătoare Însângerată/ My Bloody Valentine, Noapte tăcută, Noapte mortală / Silent Night, Deadly Night).

Următorul slasher-clasic este Coșmar pe Strada Elm (A Nightmare On Elm Street) în regia lui Craven care aduce inovația prin aluziile intelectuale (la poveștile populare), cu umorul postmodern și prin surealism. Proza horror își anunță următorul mare talent după King cu ocazia Hellraiser, multitalentatul Clive Baker debutând și ca regizor, amestecând horror-ul cu fantasy. Kubrick a făcut multe pentru ridicarea genului cu Strălucirea (The Shining), iar intrarea filmului de groază în mainstream este marcată și de angajarea lui Hooper de către Spielberg pentru regia filmului Poltergeist, dar se pare că horror-ul și bugetul mare hollywoodian nu se împacă pentru că zvonul spune că Spielberg i-ar fi furat spectacolul lui Hooper.

Ca și majoritatea filmelor hollywoodiene noi, multe filme de groază sunt pentru adolescenți, mai ales pentru așa-zișii „geeks”: pe lângă adaptările romanelor lui King sunt la fel și filmele timpurii cu vârcolaci ca și Urletul (The Howling) sau Un vârcolac american la Londra (An American Werewolf in London). Aceste filme, ca și clasicii anilor 70 sunt mereu reprelucrate, iar (direct proporțional cu numărul de după titlu) calitatea lor scade, împingând genul înapoi în categoria a doua. Se ridică filmul de debut a lui Raimi, Cartea Morților/Evil Dead, care dă dovadă de mare talent și nu i s-au adăugat continuări, pentru că a doua parte este doar un remake cu un buget mai semnificativ, iar a treia parte este legată de primele două doar prin persoana eroului și nici titlul nu face referință la primele două părți (Armata întunericului/ Army of Darkness). Unele horror-uri (ex. Creatura/The Thing) au fost date la o parte în ciuda superiorității lor, dar au devenit creații video de success, fiind redescoperite, găsindu-și audiența (Re-animator, Morții vii se întorc/ The Return of the Living Dead). Filmele care au fost categorizate pentru adulți în cinematografe rar au devenit succese (și atunci mai ales în grindhouse-uri fără standarde), dar videourile au ajuns peste tot, în Marea Britanie creând panică și punând la muncă cenzorii cu horror-urile importate, adică prin „Video-Mizerii” (Video Nasties).

tradus de

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Filme legate

Suspiria

Suspiria – Italia, fantasy, horror, film mistic, thriller, 1977. Regizor: Dario Argento.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    8/10
  • Părerea ta?

Night of the Living Dead (Night of the Living Dead)

Night of the Living Dead (Night of the Living Dead) – Statele Unite ale Americii, horror, 1968. Regizor: George A. Romero.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    9/10
  • Părerea ta?

Halloween (Halloween)

Halloween (Halloween) – Statele Unite ale Americii, horror, thriller, 1978. Regizor: John Carpenter.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    9/10
  • Părerea ta?

Poltergeist (Poltergeist)

Poltergeist (Poltergeist) – Statele Unite ale Americii, horror, 1982. Regizor: Tobe Hooper.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    8/10
  • Părerea ta?

The Last House on the Left (The Last House on the Left)

The Last House on the Left (The Last House on the Left) – Statele Unite ale Americii, horror, 1972. Regizor: Wes Craven.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    7/10
  • Părerea ta?

Psycho (Psycho)

Psycho (Psycho) – Statele Unite ale Americii, horror, thriller, 1960. Regizor: Alfred Hitchcock.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    10/10
  • Părerea ta?

Articole similare

Horror-ul mondial - Istoria genului horror 4/4.

Horror-ul mondial – Istoria genului horror 4/4.

În anii nouăzeci, horror-ul și-a asigurat un loc mai mare în mainstream decât în orice alt moment. Ca și gen cu limită de vârstă nu a putut concura cu blockbusterurile familiale ale multiplexelor noului deceniu, dar în distribuție secundară (DVD, Blu-ray, VOD) este un gen mult mai prosper decât până acum. Aceasta este ultima parte a seriei despre istoria genului.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro