Robert McKee: Story

Marian Ţuţui

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

O istorie a filmului bulgar 2.
Viaţa satului şi haiducii, filmele istorice şi animaţiile bulgare

Funcţionarul Asenov vine într-un sat că să numere iepurii sălbatici. Insistă ca toţi să-şi lase lucrul şi să participe la acest recensământ. Reiese că nu există nici un iepure.

Ruralismul, arhaismul şi depopularea satelor

Un documentar etnografic precum Nuntă sătească / Svadba na selo (r. Stoian Hristov, 1946) a adus Bulgariei primul premiu la un festival internaţional major, la Veneţia în 1947. Este vorba despre obiceiurile de nuntă din satul Sovoliano, de lângă Kiustendil.

Drum tulburat / Nespokoen păt (r. Dako Dakovski, 1955), după un romanul de Stoian Ţ. Daskalov, este primul film bulgar inspirat de colectivizare. Ţăranul Mito se desparte cu greutate de bunurile sale care ajung în proprietate colectivă. După ce îşi ia pe ascuns înapoi boii de la gospodăria colectivă, el intră în conflict cu propria nevastă şi se resimte faptul că a rămas singur. De aceea, decide să accepte munca în colectiv.

Abia filmele de după 1989 ale lui Docio Bodjakov Fântâna / Kladeneţăt (1991) şi Circuitul / Krăgovrat (1993), după romanul omonim al lui Dimităr Nacev, înfăţişează colectivizarea forţată. În primul, un fost comandant de brigadă de partizani se luptă cu duşmanii poporului şi în satul natal, devenind un criminal cu sânge rece repudiat şi de fiul său. În schimb, câteva filme realizate între 1970–1989 au reuşit să reconstituie viaţa rurală ieşind de sub constrângerile realismului socialist. Matriarhat (r. Liudmil Kirkov, 1977) redă fenomenul depopulării satelor prin intermediul unui sat locuit mai ales de femei căci bărbaţii lucrează la oraş şi vin rar acasă.Tot după un scenariu al lui Gheorghi Mişev este comedia Numărarea iepurilor sălbatici / Prebroiavane na divite zaiţi (r. Eduard Zahariev, 1973), care satirizează planificarea în mediul rural. Funcţionarul Asenov vine într-un sat că să numere iepurii sălbatici. Insistă ca toţi să-şi laselucrul şi să participe la acest recensământ. Reiese că nu există nici un iepure. Totul se termină cu o petrecere grotescă. În Ultima vară / Posledno liato (r. Hristo Hristov, 1973) construcţia unui baraj îî obligă pe locuitori să plece la oraş. După ce fiul său obţine o bicicletă, fuge la oraş, bunicul moare aşa că protagonistul rămâne singur. Scenariul parabolic al lui Iordan Radicikov i-a oferit regizorului Hristo Hristov posibilitatea de a utiliza adecvat monologul interior şi flashback-ul, ca şi un decor suprarealist. După ce satul a fost înghiţit de ape, acesta persistă în viziunile eroului care îşi aminteşte soţia, câinele şi calul. Aceste filme alături de Copac fără rădăcină / Dărvo bez koren (r. Hristo Hristov, 1974) şi Ţăranul pe bicicletă / Selianinăt s koleloto (r. Liudmil Kirkov, 1974) au determinat critica bulgară să identifice un „ciclu al migraţiei” în filmele anilor `70. Depopularea satelor este şi subiectul unor filme realizate după 1990: comedia amară Vizitaţi de Dumnezeu / Posseteni ot gospoda / Même Dieu est venu nous voir (Bulgaria-Franţa, r. Petăr Popzlatev, 2001) şi drama despre marginali Mila din Marte / Mila ot Mars (r. Zorniţa Sofia, 2004).

În Magie albă / Biala maghia (r. Ivan Andonov, 1982) un sat de munte din anii `20 e un tărâm al misterelor şi superstiţiilor. În mintea locuitorilor întâmplările misterioase au ca explicaţie faptul că Dumnezeu şi Satan se luptă pentru sufletele lor. Până la urmă, într-o atmosferă de basm, sătenii sunt atraşi cu toţii de bâlciul local. De fapt, filmul e o parabolă despre persistenţa misterelor. Soartă / Orisia (r. Nikola Korabov, 1983) adaptează o povestire din volumul „Povestiri sălbatice” (1967) de Nikolai Haitov. Într-un sat din Munţii Rodopi este aranjată nunta dintre doi copii de 14 ani pentru a păstra originea de derviş a băiatului. Cei doi se plac dar nunta nu este consumată. Acest lucru le permite celor doi fraţi ai fetei să o vândă pe două capre unui vecin bogat. Cei doi foşti soţi, fiecare cu o altă căsnicie, s-au putut vedea însă timp de 40 de ani căci au rămas vecini. Într-o zi chiar fostul soţ îşi învinge ura şi o ajută pe vechea sa iubită să-şi îngrijească soţul bolnav.

Filmele istorice

„Istoriografia socialistă, care ar fi trebuit să aibă mai degrabă o relaţie negativă cu feudalismul şi figura ţarului, a instituit de fapt un cult pentru ţarii bulgari medievali.” afirmă autorii bulgari Anghel Igov şi Boris Popivanov. Trebuie adăugat că în Bulgaria comunistă şi evocarea în spirit patriotic a sfinţilor Kiril şi Metodiu a constituit obiectul unor opere literare şi filme. În 1982 criticul Nedelcio Milev recunoştea asemenea influenţe: „În Kaloian şi Kniazăt se simte influenţa lui Ivan cel Graznic, în Ivailo a lui Aleksandr Nevski, în Nunţile lui Ivan Asen – cea a lui Beckett...”. 

Unele filme istorice au un caracter aniversar. Astfel, Asparuh şi varianta scurtă a acestuia pentru export Măreţia hanului / 681 – Velicieto na hana (r. Liudmil Staikov, 1984) au fost realizate cu ocazia aniversării a 1300 de ani de la primul stat bulgar. În ambele sale versiuni filmul reprezintă o superproducţie, în care au fost utilizaţi peste o mie de cai şi douăzeci de mii de figuranţi. De aceea, scenele de luptă sunt impresionante. Regizorul preia din romanul Verei Mutafcieva o viziune nouă, care presupune un anumit grad de obiectivare. Povestea lui Asparuh şi a tribului său care s-a stabilit peste Dunăre este relatată din perspectiva unui personaj fictiv, cronicarul bizantin Velizarie. Personalitatea marelui han îl transformă pe Velizarie dintr-un prizonier îngrozit într-un admirator. Momentul istoric al inventării alfabetului slav de către sfinţii Kiril şi Metodiu ilustrează cel mai bine complexul bulgarilor de a avea o cultură minoră. Astfel, în Constantin filozoful / Konstantin filosof (r. Gheorghi Stoianov, 1983), Kiril şi Metodiu nu sunt numai creatorii alfabetului chirilic, ci patrioţi bulgari pentru care noul alfabet reprezintă forma de afirmare a tânărului stat slav. Se poate conchide că autorităţile comuniste de la Sofia au sprijinit revendicarea celor doi sfinţi căci astfel cultura bulgară putea căpăta prestigiul la care năzuia. De fapt, naţionalitatea părinţilor alfabetului slav rămâne neclară şi subiect de controversă. 

Măsură pentru măsură / Mera spored mera (r. Ghiorghi Diulgherov, 1981) a ajuns să fie considerat unul dintre cele mai bune filme bulgare. Reuşita se datorează încadrării cu succes a episodului răpirii misionarei americane Hellen Stone în contextul istoric al organizării mişcării macedonene de eliberare. Astfel, un episod de terorism după standardele de azi devine o evocare a eroismului unor cetnici din munţi.    

Vremea violenţei / Vreme na nasilie (r. Liudmil Staikov, 1988), adaptează un roman de Anton Doncev. În 1668 un corp de ieniceri conduşi de Karaibrahim este trimis în Munţii Rodopi ca să convertească populaţia locală la islamism. Karaibrahim (Iosif Sărciagiev), un ienicer răpit pe când era copil de la familia sa de bulgari tocmai din aceste locuri, utilizează toate mijloacele, inclusiv violenţa, pentru a-şi îndeplini scopul. Între cei supuşi islamizării, Karaibrahim îşi descoperă tatăl, fratele şi sora, ca şi pe cel mai bun prieten, Manol. Fiul cel mic al lui Manol îl ucide. Filmul porneşte de la o realitate – convertirea la islam a unei părţi a populaţiei bulgare din secolul 17, astfel rezultând pomacii – bulgarii mahomedani. Imaginile impresionante ale operatorului Radoslav Spasov şi personajele puternice constituie calităţi ale filmului. Deşi pentru mulţi bulgari este unul dintre cele mai bune filme autohtone, faptul că a fost realizat la sfârşitul anilor `80, în plin proces de bulgarizare forţată a populaţiei turce din sudul Bulgariei, a condus inerent la interpretarea lui şi ca o armă ideologică a regimului comunist bulgar. În acei ani se proceda la schimbarea numelor adulţilor şi la impunerea numelor bulgăreşti pentru nou- născuţi după listele de nume ale primăriilor, ceea ce a condus la un exod în Turcia a unei părţi a minorităţii turce din Bulgaria şi la un scandal internaţional.

Filmele cu haiduci  

Filmele cu partizani sunt întrucâtva echivalentele comuniste ale filmelor de comando. La rândul lor, şi filmele cu haiduci au o funcţie compensatorie. Pentru nişte ţări cu populaţie majoritar rurală şi mult timp sub ocupaţie străină, haiducii au înlocuit pentru multă vreme cavalerii, muşchetarii şi piraţii pentru scene asemănătoare filmelor de capă şi spadă occidentale.

Cele mai mai multe filme bulgare cu haiduci sunt ecranizări după scriitorul Nikolai Haitov (1919– 2002). Este destul de cunoscut volumul său „Povestiri sălbatice” (1967), din care făcea parte şi „Cornul de capră” ce a făcut obiectul a două ecranizări celebre care s-au bucurat de mare succes, inclusiv în străinătate. Este vorba, aşa cum indică şi titlul de imaginea unei Bulgarii arhaice într-o perioadă istorică frământată (secolele 18–19). Cornul de capră / Koziat rog din 1972 al lui Metodi Andonov este considerat de cineaştii bulgari cel mai bun film bulgar şi a obţinut premiul juriului la Karlovy Vary. Remake-ul din 1994 al regizorului Nikolai Volev a fost de asemenea un film de succes. Într-un cătun izolat din Munţii Rodopi, în secolul 17, soţia păstorului Karaivan este siluită şi ucisă de patru bandiţi turci sub ochii fiicei. Karaivan o duce pe fetiţa sa Maria în munţi şi o creşte ca pe un băiat în vederea răzbunării. După nouă ani, ajunsă o fată în haine de băiat, Maria (Katia Paskaleva) îi ucide pe primii trei bandiţi cu un corn de capră. În căutarea celui de-al patrulea ucigaş, într-un conac bogat fata este martoră a unei scene de dragoste. În ea se trezeşte feminitatea. Întâlneşte un păstor şi se îndrăgosteşte. Karaivan dă foc colibei în care se afla păstorul dar îşi omoară astfel şi fiica. Deşi duritatea scenelor de violenţă este în prim plan, există şi suspense iar imaginile memorabile în alb/ negru realizate de Dimo Kolarov au un rol narativ decisiv, mai ales  cele în care dialogul lipseşte. Remake-ul accentuează duritatea scenelor şi personajelor. Finalul e uşor diferit. Păstorul de care se îndrăgosteşte Maria e musulman. El este ucis de Karaivan. Maria găseşte trupul neînsufleţit al iubitului iar gloanţele poterei beiului pun capăt vieţii ei şi a tatălui. Cele două filme au fost considerate pe bună dreptate alegorii filozofice ale violenţei şi este evident că încadrarea în alt gen ar fi minimalizatoare. Cornul de capră în cele două variante ale sale ar putea fi considerat esenţa filmului cu haiduci în genere dacă nu cumva aventura nu îi este acestuia consubstanţială. Poate tocmai pentru că nu a mizat prea mult pe elementul spectaculos Cornul de capră se află într-un clasament al audienţei în Bulgaria pe locul 13 cu 3,4 milioane de spectatori fiind depăşit în special de filmele istorice. Se mai pot menţiona Vremea bărbaţilor / Măjki vremena (r. Eduard Zahariev, 1977) şi Şibil (r. Zahari Jandov, 1967).

Succesul animaţiei bulgare

Primele desene animate au apărut precum în Croaţia căci au avut ca producători instituţii similare: Dăunători: Musca / Pakosniţi: Muhata (Bulgaria, r. dr. Zahari Zahariev şi Vasil Băkardjiev, animator Stoian Venev, 1937) a fost realizat pentru „Direcţia pentru sănătate publică”. Tot lui Bakărdjiev i se datorează şi prima comedie păstrată: Charlie Chaplin pe Muntele Vitoşa / Charli Chaplin na Vitoşa (1924).

Balada românească „Meşterul Manole” l-a inspirat şi pe Dimo Lingorski în 1953 când a realizat Meşterul Manole / Maistor Manol (1953), primul desen animat color din Bulgaria. De fapt, animatorul bulgar s-a specializat în mituri balcanice căci tot el a realizat între altele şi Petăr cel isteţ / Hităr Petăr (1956). Şi alţi animatori şi-au găsit adesea inspiraţia în mituri (Prometeu / Prometei, r. Todor Dinov, 1959).

Trebuie remarcată afirmarea animaţiei bulgare în anii `70 şi `80. Înaintea afirmării lui Rumen Petkov şi Slav Bakalov la Cannes s-a remarcat mai ales Donio Donev cu Cei trei prostănaci / Trimata glupaţi, premiat la Oberhausen în 1972 şi cu următoarele sale desene în care cei trei prostănaci chelioşi şi-au continuat aventurile. Un desen animat curajos cu subiect rural a fost Căsătoria / Jenitba (r. Slav Bakalov şi Rumen Petkov, 1985), care înfăţişează cu umor tradiţii balcanice de nuntă (tăierea porcului, alaiul flăcăilor la casa fetei, întâmpinaţi de fete) şi scene cu aluzii sexuale, care sunt de fapt simboluri onirice căci eroul se trezeşte la un moment dat iar mireasa dispăruse. Deşi a obţinut Palme d`Or la Cannes, desenul animat a fost criticat în Bulgaria, conducătorul cinematografiei bulgare de atunci, Nikola Nenov conchizând: „criteriile de la Cannes nu sunt şi «ale noastre»”.

Producţia cinematografică în cifre

Primul fim color a fost Eroii de la Şipka (URSS-Bulgaria, 1955). În timpul comunismului au fost realizate 650 de filme de lungmetraj. În 1989 Bulgaria producea 18 lungmetraje si 48 de desene animate. În 2002 a produs 11 filme iar astăzi producţia a ajuns la 5–6 lungmetraje realizate din fondul naţional cinematografic. Anul trecut au fost realizate şi patru filme independente, ceea ce e uimitor pentru o ţară de doar 8 milioane de locuitori în plină criză economică.

Cele mai vizionate filme bulgare sunt: Petăr cel isteţ / Hităr Petăr (r. Stefan Sărciadjiev, 1960) cu 6,4 milioane de spectatori, Eroii de la Şipka cu 5,86; Boris I, partea I (r. Borislav Şaraliev, 1985) cu 5,83; Timpul violenţei / Vreme razdelno, partea I (r. Liudmil Staikov, 1988) cu 5,3. Doar primul e o comedie, restul sunt istorice. Hoţul de piersici e abia pe locul 29 cu 2,5 milioane de spectatori.  

Alte genuri

Deşi Iugoslavia şi Albania au produs cele mai multe filme cu partizani, primul a fost realizat în Bulgaria. Este vorba despre Lupta pentru fericire / Borba za ştastie (r. Ivan Ficev, 1946), de fapt o melodramă neconvingătoare. Singurul film acceptabil de acest gen e Al optulea / Osmiat (r. Zako Heskia, 1969), inspirat de figura reală a partizanului Ciociulu. Partizanii au o problemă căci au motive să considere că există un trădător printre ei. Iniţial este acuzat un nevinovat, apoi este descoperit adevăratul vinovat şi executat.

Alte tipuri de filme cu realizări notabile sunt cel fantastice (Bariera / Barierata, r. Hristo Hristov), SF (A treia de la Soare / Treta sled Slănţeto, r. Ghiorghi Stoianov, 1972; Carnavalul / Karnavalăt, r. Ivanka Grăbceva, 1990) şi pentru copii (Cavaler fără armură, Aricii se nasc fără ţepi / Taralejite se rajdat bez bodli, r. Dimităr Petrov, 1970; Ian Bibian, r. Vasil Apostolov, 1985; Aventurile lui Spas şi Neli / Patilata na Spas i Neli, r. Gheorghi Stoev, 1987).

După 1990

După 1990 cinematografia bulgară se remarcă mai ales prin documentar. Impulsul l-a dat Adela Peeva, care a abordat subiecte de interes şi în afara Bulgariei. Al cui este cântecul acesta? / Cia e tazi pesen? (Belgia-Bulgaria, 2003) îşi propune să identifice filiaţia unui cântec popular în Balcani dar conchide că acest lucru este imposibil. Divorţ în stil albanez / Razvod po albanski (Bulgaria-Belgia, 2007) dezvăluie un epsiod tragic al istoriei moderne a Albaniei când Enver Xoxha a decis ca specialiştii care au studiat în străinătate şi s-au căsătorit cu femei străine să divorţeze. Mulţi au fost nevoiţi să accepte însă alţii au ajuns în închisoare, familiile s-au destrămat iar consecinţele se pot vedea şi azi.

Gheorghi Paunov, Boris Despodov şi Iordan Todorov au abordat subiecte legate de tranziţie dar au ajuns la o abordare nouă, realizând practic nişte documentare comice. În Gheorghi şi fluturii / Gheorghi i peperudite (2004) al lui Andrei Paunov protagonistul este un medic psihiatru şi director de spital de boli mentale care a reuşit să-l managerieze cu succes în anii `90, într-o perioadă în care fondurile scăzuseră dramatic. Cu imaginaţie şi un optimism incredibil el a depăşit toate dificultăţile vânzând produse din ferma spitalului şi continuă să pună la cale alte planuri. Concluzia o rosteşte soţia medicului: el este mai nebun decât pacienţii. Un alt film al său, Problema cu ţânţarii şi alte istorii / Problemăt s komarite i drugi istorii (2007) este o excelentă satiră a iluziilor locuitorilor din Belene care speră că oraşul lor va avea până la urmă o centrală nucleară iar insula din apropiere va deveni jumătate muzeu al comunismului iar cealaltă o rezervaţie naturală. Boris Despodov in Coridorul nr. 8 / Koridor nomer 8 (2008) călătoreşte de-a lungul acestui coridor european şi descoperă că autorităţile bulgare şi albaneze au chletuit o mulţime de bani pentru o şosea din care doar un tunel este gata. În final aflăm că de fapt acest tunel a fost construit de germani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial! La rândul său, Iordan Todorov în Faraoni de beton / Betonni faraoni (2010) ne dezvăluie obiceiurile incredibile de înmormântare ale ţiganilor căldărari bogaţi. Documentarul Ultima ambulanţă din Sofia / Poslednata lineika v Sofia (r. Ilian Mitev, 2012) s-a bucurat de mare succes şi a fost comparat cu Moartea domnului Lăzărescu.

În filmele bulgare regăsim poveşti de dragoste între indivizi aparţinând unor etnii şi religii diferite: o turcoaică şi un bulgar în Sub acelaşi cer / Pod edno nebe (r. Krasimir Krumov, 2003; Ochi furaţi / Otkradnati oci (Bulgaria-Turcia, r. Radoslav Spasov, 2005) iar o ţigancă care stârneşte pasiunea unui bulgar, a unui turc şi a unui francez în Rândunica neagră / Cernata liastoviţa(Bulgaria- Franţa, r. Gheorghi Diulgherov, 1997). Ochi furaţi este povestea unei iubiri imposibile între un bulgar şi o turcoaică pe fondul încercărilor de bulgarizare forţată din anii `80. Armata şterge numele turceşti de pe morminte, îi obligă pe turci să-şi serbeze noile date de naştere înregistrate la întâmplare şi le interzice sărbătorile musulmane. Soldatul Ivan este fascinat de determinarea învăţătoarei Aiten (Vesela Kazakova) care încearcă să fure şi să distrugă ştampilele şi forţează intrarea într-o moscheie închisă de autorităţi şi adăposteşte aici femeile şi copiii. Încercând să obţină iertarea Aitenei, Ivan se stabileşte în satul părăsit unde numai Aiten şi bunicul ei mai locuiau.

Emigraţia şi metafora călătoriei

Emigraţia şi atracţia Occidentului apare în câteva filme notabile iar călătoria devine metafora centrală. Tânărul scriitor Ivan din Scrisoare pentru America / Pismo do Amerika (r. Iglika Trifonova, 2001) încearcă să ajungă în America lângă prietenul său Kamen, grav rănit după un accident de maşină. După ce i se refuză viza, pentru a-i dovedi prietenului că îi pasă de el, decide să filmeze Sofia natală cu camera dăruită de prietenul său. În Lumea e mare iar salvarea e după colţ / Svetăt e goliam i spasenie debne otvsiakăde (2008) al promiţătorului regizor Stefan Komandarev avem două călătorii: fuga unei familii în Occident văzută în mod neaşteptat cu ochi critici şi o întoarcere a nepotului împreună cu bunicul în oraşul natal. Şi în Urme pe nisip / Stăpki piasăka (r. Ivailo Hristov, 2010) ave, şi o întoarcere.

Misiunea Londra / Misia London (r. Dimităr Mitovski, 2010) este o comedie despre obsesia politicienilor de a face impresie bună în Occident. Aceatsă coproducţie a avut cel mai mare succes de box-office după 1990, aproape 600 de mii de spectatori. O  adaptăre a lui Emil Hristov (până atunci doar director de imagine) după un roman  de succes ale lui Vladislav Todorov Culoarea cameleonului / Ţvetăt na hameleona (2012) este un amestec ingenios de film noir, film politic şi comedie.

Pistolul, valiza şi trei tomberoane împuţite / Pistolet, kufar i tri smărdiaşti varela (r. Gheorghi Kostov, 2012) este o producţie independentă care a avut succes datorită amestecului de thriller şi comedie a la Guy Ritchie.

Deşi nu există încă o coproducţie româno-bulgară o colaborare între cineaştii dintre cele două ţări a început. Comedia lui Dragomir Şolev Adăpost / Podslon (2010) a fost realizată după scenariul lui Răzvan Rădulescu iar în scurtmetrajele Maiei Vitkova Stanca se întoarce acasă / Stanka se pribira vkăşti(2010) and Obositul meu tată / Umorenoto si başta (2011) pornesc de la scenariile lui Radu Jude.

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Articole similare

O istorie a filmului bulgar 1. - Începuturi şi cineaşti renumiţi

O istorie a filmului bulgar 1. – Începuturi şi cineaşti renumiţi

Prima proiecţie de cinema în Bulgaria se pare că a avut loc la Ruse. A realizat-o croatul Gheorghi Kuzmić pe 27 februarie 1897, după ce cu două zile înainte făcuse o demonstraţie la Bucureşti. Pe lângă tehnicieni austrieci, croaţi şi sârbi, printre întemeietorii filmului bulgar sunt şi doi autohtoni: Vasil Ghendov (1891–1970) şi Boris Grejov (1889–1968) şi-au făcut ucenicia în străinătate. Primul a studiat actoria la Viena iar al doilea a lucrat în studiourile din Viena şi München.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro