Robert McKee: Story

Erika Fám

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Inspiratoarea lipsă de inspiraţie
Federico Fellini: Opt şi jumătate, 1963

Până şi în viaţa marilor creatori, a marilor regizori, există declin. Vidul creat de fenomenul burnout însoţeşte procesul creativ, însă acesta nu trebuie neapărat să fie o perioadă a disperării deşerte: poate să fie şi perioada reîncărcării, a unei renaşteri. Este un stadiu aparte, care poate servi el însuşi drept sursă de inspiraţie.

Fellini se afla deja la apogeul carierei sale atunci când a ajuns într-o situaţia fără ieşire a unui blocaj în activitatea sa de regizor, a unei stagnări în pregătirea celui de-al nouălea film al său. El s-a împotmolit deja la pregătirea scenariului, iar proiectul La bella confusione a rămas un şireag de idei şi concepte, fără o poveste care să-i asigure o structură unică. Filmarea a fost amânată de mai multe ori, şi astfel i-a venit lui Fellini ideea de a se folosi de propria sa situaţie, în titlul filmului său făcând referire la numărul filmelor turnate până la momentul respectiv.

Filmul încearcă să surprindă esenţa crizei creatoare, iar autenticitatea lui se datorează tocmai trăirii intense: vivacitatea, palpabibilitatea filmului l-a ajutat pe Fellini întocmai ca o terapie reală în depăşirea sentimentului de blocaj, ba chiar mai mult, cel de-al treilea Oscar pe care l-a primit nu peste mult timp i-au confirmat încrederea în puterea noilor începuturi. Rezumând filmul într-o singură propoziţie, Christian Metz a declarat că 8 şi ½ este un film despre cum s-a născut 8 şi ½.

Alteregoul lui Fellini, Guido Anselmi (Marcello Mastroianni) e convins că nu va putea termina filmul început şi astfel se retrage la o staţiune balneară, în căutarea liniştii şi refacerii. Însă el nu reuşeşte să se desprindă de anturajul lui: în scurt timp apare producătorul, scenaristul, soţia şi amanta lui. Singura scăpare a lui este un vis în stare de semi-trezie: Fellini alternează cu o uşurinţă fenomenală imaginile evenimentelor reale şi imaginile universului oniric; secvenţele de imagini, cuprinse într-o structură pe alocuri chiar suprareală, se îmbină cu elementele narative documentare într-un mod atât de natural, încât graniţa dintre cele două nu devine niciodată stridentă – şi nici motivul pentru care se jonglează cu aceste imaginile. În timpul filmărilor, Fellini a fost puternic marcat de teoria visului de Jung, văzând în vise o formă metaforică de manifestare a subconştientului. Din acest motiv putem considera 8 şi ½ un film al autocunoaşterii, care realizează şi utilizează un instrumentar al psihanalizei specific cinematografiei.

Fugind de greutatea sufocantă a viselor lucide, de o încărcătură erotică şi agresivă, filmul se încheie – parcă apoteotic – cu o horă. Imaginile spaimei care revelează imposibilitatea evadării sunt de fapt imagini interioare: realitatea rămâne neschimbată, circumstanţele rămân aceleaşi, însă cu o doză corespunzătoare de stoicism, mai puţină apatie şi mai puţină panică e posibil să se micşoreze greutatea problemelor şi să se revină la starea de linişte interioară. Toţi cei care sunt importanţi pentru Guido participă în horă, inclusiv bufonii şi artiştii de circ (în viaţa şi opera lui Fellini paiaţele şi circul au un rol deosebit de important), o fetiţă îmbrăcată în alb îi conduce pe dansatori la malul mării, unde toată lumea se lasă în joc, iar coregrafia afonică a fiecăruia se îmbină într-un tot unitar: bucuria dansului al jocului comun. Chiar Guido suprinde esenţa acestui fenomen, remarcând către soţia sa Luisa (Anouk Aimée), că viaţa este o sărbătoare în care e bine să ia omul parte. Viaţa nu e altceva decât un dans, un „balet fantastic” (Fellini), în care noi, participanţii nu avem altă treabă decât să fim atenţi la ritm. De fapt, 8 şi ½ este proiecţia cinematografică a pierderii, respectiv reintrării în acest ritm, precum şi a „recalibrării” pentru a fi în ton cu viaţa. Deznodământul pozitiv al filmului nu rezoneazăpe un ton de happy end, ci mai degrabă pe tonul serenităţii lui Marcus Aurelius sau Seneca, concepţia grecilor antici îmbibând zgomotoasa viaţă cotidiană a italienilor din prezent.

8 şi ½ poate fi considerat dreptul filmul cu cea mai lejeră regie dintre lucrările lui Fellini, fiind mult mai liber, decât Casanova sau Satyricon (deşi au multe trăsături comune în ceea ce priveşte vizualitatea construită). Parafrazând poemul poetului maghiar Attila József, Szabad ötletek jegyzéke (Repertoriul ideilor libere), putem vedea în film un repozit al ideilor libere în ceea ce priveşte imagistica cinematografică. În notele sale, Fellini a descris 8 şi ½ ca un intermezzo, un produs intermediar, ceva între o degajată terapie psihanalitică şi o examinare de conştiinţă fără un scop anume. În interpretarea senină a lui Marcello Mastroianni, Guido devine nu numai un regizor cinstit, care a ajuns la un drum înfundat în cariera sa şi care se foloseşte de mărturii pentru autoeliberare, ci un personaj care prin visele sale şi prin încercările de evadare arată soluţia, şi care ni se adresează prin revelaţiile pe care le face: viaţa este sărbătoare şi bucurie, chiar dacă nu se limitează doar la împliniri, ci cuprinde şi aşteptări, frământări sufleteşti, pribegii şi căutări; viaţa este o sărbătoare prin simplul fapt că îşi spune propria poveste, exact aşa cum şi 8 şi ½ este un film în film, un film despre film, este autocontemplativ şi autocritic, îşi spune propria poveste. A trăi de dragul vieţii, a filma de dragul filmului şi pentru bucuria filmului – pe această notă se încheie 8 şi ½.

tradus de

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Film legat

Opt şi jumătate (8½)

Opt şi jumătate (8½) – Italia, dramă, fantasy, 1963. Regizor: Federico Fellini. Actor: Marcello Mastroianni, Anouk Aimée, Claudia Cardinale, Sandra Milo, Rossella Falk, Barbara Steele, Caterina Boratto, Eddra Gale.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    9/10
  • Părerea cititorilor
    1/10 · 1 părere
  • Părerea ta?

Articole similare

Pe drum, fără ţintă - Federico Fellini: La Strada

Pe drum, fără ţintă – Federico Fellini: La Strada

Oscarul pentru cel mai bun film în limbă străină acordat de Academie în anii 1947–1955 în mod rapsodic, fără competiţie, ca un onorariu, sub denumirea Special sau Honorary Awards, a devenit o competiţie adevărată la ceremonia din anul 1957, când a primit şi numele oficial actual. (Academy Award for Best Foreign Language Film, adică Premiul pentru cel mai bun film în limbă străină). Primul câştigător a fost filmul lui Federico Fellini: La Strada (1954).

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro