Robert McKee: Story

György Ritter

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Universul de peliculă, de la Weimar până la Babel
Studiourile din Germania 1.

Împreună cu alte țări din Europa și Imperiul German se poate lăuda cu faptul că a descoperit filmul; frații Skladanowski, în paralel cu frații Lumière, și-au prezentat aparatul în 1895. Filmul german timpuriu a rămas la faza de experimentare tehnica; studioul cu acoperiș de sticlă al lui Oskar Messter, experimentările lui cu filmul cu sonor și dispozitivul de transmitere a peliculei de film (metoda germană de îmbinare) sunt toate produsele acestei ere.

În afară de studioul lui Messter Nordisk și PAGU au mai avut interese în țară. Războiul a schimbat această stare de fapte, studioul lui Messer, fondat în 1911 a început să producă știri din 1914, au ajuns din ce în ce mai mulți bani în film în care până la urmă generalul Ludendorff  a văzut o perspectivă. La ordinele lui companiile de filme au fost unificate: în 1917 a luat naștere Universum Film AG (UFA) și odată cu acesta producția de filme din Germania.

Compania de lumini Mostre (UFA) și umbrele sale „expresioniste”

UFA  a pășit pe scenă cu decoruri uriașe și cu un avantaj extraordinar. Capitalul binefăcător din partea Deutsche Bank și interdicția de a importa filme au pus bazele succesului UFA. Dar cum a început? Din cauza conjuncturii de război pe piața filmului german a existat o cerere remarcabilă. S-au fondat mai multe zeci de companii mici care apoi au încercat să se unească. Prima organizare serioasă a fost Deutsche Lichtbild (DEULIG) în 1916, sponsorizat și de industria din bazinul Ruhr. Conducătorul acestuia a fost Alfred Hugenberg,  care conducea și editura Krupp. Colegul său a fost Ludwig Klitsch care avea un rol de conducere în Liga Germană de Afaceri Coloniale și în Liga Germană de Marină Militară, astfel aducând companiei profituri semnificative din reclame. Piața a luat măsuri pentru a contracara situația aceasta de competiție necinstită. Acesta a fost momentul în care a intrat pe scenă Deutsche Bank care conducea industria electrică. Unitatea de propagandă militară a fost redenumită Bild un Film Amt (BUFA). Banca a reușit să convingă cercurile militare să înființeze UFA, care în 1917 și-a început activitatea. Paul Davidson a fost numit în funcția de director de producție și DEULIG a devenit nesemnificativ în comparație cu această companie. UFA a devenit studio de propagandă, dar acest lucru nu este „meritul” fondatorilor, ci a conjuncturii de război și a ideii de fantezie germană. Capitalul studioului a fost păstrat în imobile, și pentru că a încorporat studioul lui Messter și reprezentanții locali ai Nordisk, a reușit să facă rost de tehnologie inovativă avantajoasă, și un potențial de export semnificativ.

Producătorii de filme – pe lângă cei menționați anterior – la început au lucrat sporadic pentru UFA. Unul dintre cei mai semnificativi a fost PAGU de unde au sosit și Paul Davidson și Ernst Lubitsch. La ora aceea ei aveau deja renumele lor mondial și stilul lor: produceau operete și filme de epocă cu costume. Filmele de aventuri exotice – cum a fost de exemplu Die Herrin der Welt (1920) de Joe May, serialul de aventuri în opt episoade – erau foarte populare. O tendință asemănătoare se contura și cu monumentala producție a lui Ernst Lubitsch Madame DuBarry (1919) cu ocazia căreia Lubitsch a creat și niște staruri. Pentru publicul autohton în primul rând Ossi Oswalda a devenit o actriță de comedie foarte îndrăgită, iar renume mondial le-a revenit lui Pola Negri și Emil Jannings (ei au interpretat rolurile cuplului principal din Madame DuBarry).

Cei care nu s-au alăturat UFA și au lucrat doar la cererea lor nu au reușit să ajungă la performanțe deosebite. Aici vorbim doar de o singură excepție, compania DECLA, care producea filme expresioniste. După premierea peliculei Cabinetul doctorului Caligari (1919) de Robert Wiene, compania s-a unit cu Deutsche Bioscope (1920) și sub conducerea lui Erich Pommer au sponsorizat mai multe producții expresioniste (cum ar fi producțiile lui Hans Werckmeister, Argol, Paul Wegener și Carl Bosse Der Golem și Genuine de Wiener). Totuși în 1921 UFA a înghițit DECLA, dar în așa fel încât Erich Pommer și-a putut păstra independența artistică și a primit propriul său departament de studio. Acapararea DECLA a fost importantă și pentru că acestei companii îi aparținea complexul de studio din Berlin fondat de Guido Seeber în 1911. Acesta a fost Studioul și „orașul media” Babelsberg.

Astfel a putut lua naștere în 1922 Nosferatu (r. F. W. Murnau), Dr. Mabuse, Der Spieler (r. Fritz Lang), iar în 1924 epopeea de proporții Die Niebelungen (r. Fritz Lang). Aici trebuie menționat că direcția de bază a fost dictată de expresionism, dar acest lucru nu înseamnă că filmul german al anilor 1920 ar fi avut expresionismul ca stilul definitoriu. Această perioadă a fost epoca filmelor exotice, de dragoste și a filmelor de aventuri istorice. Uneori, în decorul stilizat s-a arătat stilul expresionist dar numai în câteva pelicule a atins adevărate adâncimi artistice.  Aceste din urmă producții au fost numite de contemporani „filme artistice”. Iar istoricii culturii de azi le numesc „filme lipsă”, unde  misterul face pereche cu un sentiment de lipsă (tați despotici, familii incomplete, gelozie) – astfel de film a fost pelicula lui Fritz Lang Der Müde Tod (1923), a lui Artur Robinson Schatten (1923), a lui Paul Leni Hintertreppe (1921) și a lui Wiene Der Letzte Mann (1924). Fantezia și povestea mai târziu s-au unit cu narcisismul al cărui cel mai important personaj a fost (împreună cu filmele sale) Paul Wegener. Aceasta este lumea poveștilor populare și a legendelor cu un puternic sentiment de admirație față de natură și cu exotism din care s-a dezvoltat seria Bergfilmelor. Pe lângă acestea a mai existat loc și pentru filmele Kammerspiel (r. Murnau) și Sachlichkeit (r. Pabst). Miezul filmului german din acea vreme a fost reprezentat de operele a 30 de persoane.

Phoenix – Parufamet și starurile

Începând cu 1921 Pommer a avut poziții din ce în ce mai avantajoase în cadrul UFA, până la urmă a ajuns să fie director de producție. Nu i-a plăcut finanțarea americană, astfel – continuând tradiția lui Davidson – s-a bazat pe doi piloni: distribuirea de filme și exportul. A considerat că exportul este foarte semnificativ, văzând în el cheia dezvoltării. Cu Madame DuBarry și Caligari a reușit să intre pe piața filmelor blockbuster și a celor artistice din Europa în același timp. L-a ajutat și inflația europeană, deoarece producția era foarte ieftină, și chiar se putea filma o nouă peliculă din profitul obținut în urma unui film. Dar în 1923 s-a părbușit și marca iar în noiembrie a fost introdus Rentenmark. Pommer nu a reușit să țină pasul; planul lui pentru o „piață filmografică europeană unită” a eșuat, iar în urma stabilizării devizei nu a luat-o mai încet cu producția ci a luat credite noi. În 1925 UFA aproape că a dat faliment, iar în 1926 ar fi trebuit să prezinte două filme scumpe: Faust de Murnau și Metropolis de Lang. Toate acestea nu au reușit; creditorii lui Pommer și-au cerut banii înapoi și studioul nu a putut plăti. La sfârșitul lui 1925 Paramount și MGM au plătit o mare parte din datoriile UFA, dar Pommer a plecat în America. Însă studiourile americane au avut și pretenții. Deoarece UFA avea și o rețea extinsă de cinematografe, în schimbul infuziei de capital trebuiau rulate filmele celor două studiouri americane o treime din timpul total de rulare. În afară de acest lucru a luat naștere și compania Parufamet, a cărei jumătate era în posesia UFA și cealaltă în posesia Paramount și MGM. Astfel epoca concepției de creație centrată pe regizor la UFA a luat sfârșit. Dar ideile estetice ale lui Pommer, efectele speciale (Faust, Metropolis, Der Müde Tod), mișcările camerei de luat vederi și unghiurile de filmare (Der Letzte Mann, linia Kammerspiel), creația de decoruri au intrat nu doar în filmul german, dar mai târziu și în cel american (film noir).

Slăbiciunea UFA a fost exploatată și de criticii de stânga, care au văzut în fabrică doar apologia gloriei prusace. Willie Münzenberg, liderul organizației Internationaler Arbeiterhilfe a înființat firma Prometheus unde au lucrat Bertold Brecht, Slatan Dudow (cel mai cunoscut film al său a fost Kuhle Wampe, 1925, din scenariul scris de Brecht) și Werner Hochbaum. Au prezentat cu succes și filmele sovietice (de exemplu Potemkin) și au avut și producții proprii.

Până în 1927 – parțial din cauza eșecului filmului Metropolis – UFA a ajuns din nou aproape de faliment și a fost cumpărat de magnatul media de dreapta, Hugenberg. Director a devenit Ludwig Klitsch, care a vrut să creeaze Hollywood-ul german. Totuși, spiritul partizan nu s-a observat la filme, ba mai mult, filmele realiste ce aparțineau trendului Neue Sachlichkeit aveau legătură cu studioul, până la apariția filmului cu sonor, fapt ce a adus o schimbare în gândirea conducătorilor UFA. Studioul nu avea o grup de staruri, inclusiv Pola Negri a plecat în America. Această stare de fapte s-a schimbat odată cu angajarea lui Joseph von Sternberg care în pelicula Îngerul albastru din 1930 l-a distribuit nu numai pe Emil Jennings, actor renumit în America, ci și pe Marlene Dietrich, care a fost poate prima dintre noile staruri de cinema care începeau să apară. S-au aliniat noi staruri: Rökk Marika, Willy Frisch, Lilian Arvey, Hans Albers au devenit personajele din prima linie a UFA. Dar nu acest lucru a fost singura inovație a lui Klitsch; a despărțit producția de distribuție și a separat niște companii mai puțin semnificative; iar în fruntea sistemului de producători l-a pus pe Ernst Hugo Corell care a dezvoltat un sistem de triadă și a împărțit sarcinile de conducere între trei producători. Pe lângă Günther Stapenhorst și Bruno Duday s-a întors și Erich Pommern care s-a poziționat în conducerea Babelsberg-ului. El a fost acela care i-a dirijat pe Sternberg și pe Dietrich către succes. Dar în același timp au început să activeze și Billy Wilder, Douglas Sirk și Robert Siodmak care s-au refugiat în America din cauza persecutării evreilor. (Este de reținut faptul că atât Wilder cât și Sirk ca scenariști și-au folosit numele originale: Samuel Wilder și Hans Detfel Sierck.)

Datorită sistemului Klitsch UFA a obținut succese mondiale, dar acest lucru s-a datorat în primul rând regizorilor proaspăt angajați, perspectivei comerciale și noilor tehnologii de sonorizare. Până în anul 1931 UFA a devenit o companie de succes. Karl Hartl, Gustav Ucicky și Hans Schwartz au adus succesele de box office, comedia și musicalurile. Dar în acel moment a început exodul talentelor germane și radicalizarea situației politice a țării.

(va urma)

tradus de

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Articole similare

Universul de peliculă, de la Weimar până la Babel - Studiourile din Germania 2.

Universul de peliculă, de la Weimar până la Babel – Studiourile din Germania 2.

Câștigarea alegerilor de către Partidul Muncitoresc Național-Socialist și Adolf Hitler în 1933 a marcat începutul îndepărtării evreilor din industria filmului. În aprilie 1933 au fost interzise toate filmele la care au lucrat evrei. În iunie au fondat Filmkreditbank (Hugenberg a ajuns chiar ministru al economiei), dar UFA se menținea deocamdată tare pe poziție.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro