Robert McKee: Story

Boglárka Nagy

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Aventură, comoară și ritm
Interviu cu Corneliu Porumboiu, regizorul filmului Comoara

Corneliu Porumboiu a fost unul dintre primii regizori de film românesc al noului val care s-au întors de la un festival de film important cu premii. Primul său lungmetraj, A fost sau n-a fost a furat inima juriului de la Cannes și i-a adus premiul „Caméra d‘Or” în 2006. De atunci ne-a mai bucurat cu Polițist, adjectiv, Metabolism sau când se lasă seara peste București, Al doilea joc și acum, în 2015 a adus publicului și în atenția juriului de la Cannes Comoara. Un film-poveste cu atmosferă puternică, umorul subtil caracteristic lui și discuții despre aur, valoare, istorie și cifre.

Corneliu vorbește încet, melodios, zâmbește, dar vorbește despre filmul său cu seriozitate, evocând ritm și aventură. E bine așa. Acum câțiva ani a plecat și el, precum personajul principal al filmului Comoara să caute o comoară ascunsă de un străbunic în curtea unui prieten.

A vrut să facă un documentar despre căutarea respectivă, dar până la urmă s-a dovedit a fi material de ficțiune în care și-au găsit locul și protagoniștii originali. 

 

De obicei „making of”-ul este un film documentar despre filmări, mai rareori reface un regizor propriul documentar în formă de ficțiune. Cum ai ajuns de la documentarul cu comoara la ficțiunea cu comoara?

Am fost, cum am spus, în curtea acelui prieten, am căutat comoara și deodată am simțit ceva foarte instinctual, mi se parea că eram cu toții pierduți în curtea aia, și echipa de filmare, și toți ceilalți... parcă a devenit totul foarte important, de parcă eram pierduți acolo. Atunci am avut reacția asta, că trebuie să fac ceva ca să ieșim de acolo. De fapt de asta am început să scriu scenariul.

În ce sens ați fost pierduți?

Istoria casei, istoria curții era prea multă și toate lucrurile care se întâmplaseră acolo parcă aveau o greutate extraordinară. Nu atât acolo, cât mai degrabă pe materialul filmat, când am montat o parte din documentarul ăla, am mai avut niște vizionări și am rămas cu acest sentiment. Asta a fost primul motor ca să scriu un scenariu. Era un lucru foarte impulsiv și am început să scriu. Și chiar la începutul montajului, din prima variantă am scos foarte multe cadre șiam avut acest film, acest ritm cu momentul când se găsește și se scoate cutia din gaură. Am căutat să am un ritm echivalent în început, exact partea ficțională după ce personajele au găsit comoara era perfect coerentă în capul meu. Și acum, când mă uit la film – l-am revăzut la Cannes, aș mai tăia lucruri (zâmbește), dar nu mai pot.

Cum te-ai hotărât să păstrezi toată familia lui Toma Cuzin în film? Când am văzut Comoara pentru prima oară, m-am gândit că se potrivesc atât de frumos chipurile lor cu povestea lui Robin Hood care este evocată în film și că decorul pare atât de minimalist lângă ei.

Mi-au plăcut foarte mult împreună. Fiecare dintre ei are un alt tip de energie, fiecare e altfel, cumva și relația dintre Toma și fiul lui este una specială. Personajele au fețe foarte expresive și au un tip de istorie adevărată  în spate și cred că de aceea am preferat un decor foarte neutru și foarte stilizat ca să iasă în evidență chipurile astea.

Decorul e foarte stilizat în început și vroiam să aibă chiar și un fel de atmosferă de închisoare, ceva mai copleșitor. Chiar și lumina am gândit-o în așa fel încât să vină de sus, ca să fie o lumină artificială, să simți că e așa atmosfera și în birou, și în casă.

Dar mi-a plăcut foarte mult, revenind la familie, cum sunt ei separați și cum sunt ca și familie. Într-o seară eram cu soția mea, Arantxa Etcheverria, la MNAC și i-am văzut la un moment dat, și ea mi-a spus, că „trebuie să-i chemi neapărat la casting”. Eu lucram la casting și văzusem câțiva actori și nu eram mulțumit și vorbesc mult cu Arantxa când pregătesc un film și mi-a zis, că „trebuie neapărat s-o chemi pe soția lui Toma la casting” și am zis „da, ai dreptate”.

Actorii aleși sunt toți persoanele adevărate din povestea originală și filmul documentar? După câte știu în realitate era o poveste din familia lui Adrian Purcărescu și pe el l-ai păstrat în rolul său și Corneliu Cozmei a luat parte la căutarea comorii...

Au fost discuții și cu Corneliu, am făcut casting cu actori neprofesioniști și cu actori profesioniști. Mă interesa ca personajul să aibă un tip anume de „body language”, să aibă un ritm de mers și să mânuiască aparatele într-un anume fel, fiindcă în curte bărbatul cu detectorul metalic, tipul lui de energie face cumva legătura chiar între scene. Am făcut casting și cu actori profesioniști și cu el, și el a funcționat foarte bine.

Vroiai să amesteci actori profesioniști și neprofesioniști?

Nu neapărat. Pentru tipa de la bancă, de exemplu, am dat casting la două actrițe de origine română care trăiesc în străinătate, una în Franța și una în Germania, și apoi cu Clémence Valleteau, cu aceastăprietenă expatriată. Pe urmă am preferat să merg cu Clémence mai departe, tot din cauza unei energii pe care o degaja; iarăși, castingurile au fost perfecte, celelalte actrițe erau foarte bune, dar Clémence se potrivea cumva mai bine în contrast cu ceilalți doi.

Menționezi des energia fiecărei persoane. Te bazezi pe oameni să ducă ei povestea, după ce ai setat decorul?

La un moment dat da, și m-a interesat ca filmul să aibă un flux anume: vine unul cu istoria, cu povestea, celălalt acceptă, pleacă împreună, adună un al treilea și împreună merg mai departe; se formează așa pe parcurs un tip de mișcare pe tot filmul și, evident, m-a interesat asta mult încă din perioada de casting. După aia nu poți reconstrui sau dirija totul, dar e important cu ce vine fiecare în parte.

Personajele tale reprezintă atitudini foarte diferite, ceea ce reiese mai ales din dialoguri, puțin ca și în filmul Metabolism...

Sunt foarte definite și fiecare e încărcat de un anume istoric și de un background, sau poate sunt mai arhetipale.  Pe mine m-a interesat foarte mult reacția dintre ei și ce aduce fiecare în povestea asta.

Cum combini imaginile din diferite surse? În Metabolism am văzut videoul-endoscop, acum apar imagini din cartea Robin Hood, din televiziune, ecranul telefonului sau al detectorului de metale. Care e rolul lor?

Am apelat la acest tip de detaliu ca la un soi de capitol, un fel de început de capitol și apoi folosind un tip de imaginar cu care trăim, un tip de percepție al unui anume tip de realitate… Progresia acestor detalii duce spre final, imaginile acestea ne duc de la povești până la acțiunile de bancă, până la un tip de domeniu și noi spunem uneori simbolic că „aurul e soarele ascuns în pământ” și de aceea aurul reprezintă un soi de lumină și aceste imagini le-am presărat așa de-a lungul filmului pentru a da o structură de capitole.

Era interesant cum copilul asociază comoara cu aur, argint și cristale, dar comoara asta n-o vedem niciodată.

O vedem în bijuteriile care vor fi împrăștiate.

Dar luate din cutia metalică nu mai par atât de valoroase ca și în vitrina bijutierului sub lumina caldă. Par obiecte simple. Cum vroiai să-i prezinți?

Vroiam să pară o jucărie, un accesoriu care poate da fascinație.

Capitolele menționate au titluri? In scriitură există un titlu anume pentru ele?

Nu, nu. Asta-i o structură care a apărut când am lucrat la decupaj, care mi-a dat un anume ritm. În scriitură îi aveam în povestea lui Robin Hood și după aia când am trecut la cum filmez filmul și cum îl decupez, ușor-ușor au apărut ca o necesitate, mai ales spre final. Am recompus imaginile cu Robin Hood si cu televizorul.

Mi s-a părut aproape șocant când vedem ecranul calculatorului pe tot ecranul de cinema.

Are un soi de ironie. Și prezența cifrelor peste tot are de-a face cu obsesia detaliului. Personajele sunt normale. Cotidianul ăsta e în mare parte: în cifră, în bancă ce se întâmplă?

Ai opus cifrelor legenda?  Mai ales în istorie le poți combina: menționezi ani și date care se acumulează și la un moment dat se pierde firul.

Da, pentru că m-a interesat să am o istorie haotică în spate, să am foarte multe referințe, dar cumva să nu-ți dai seama ce și unde, îți dă impresia de absurd.

E un parcurs în spate, dar vroiam să ai o percepție foarte aglomerată, cumva ilogică.

Care este lucrul care ți-e cel mai drag în legătură cu acest film?

Experiența asta cu totul. Mi-a plăcut foarte mult și am lucrat foarte bine cu Adrian și Corneliu și cu toți ceilalți. Filmul a fost foarte ușor, întâlnirile astea au fost minunate și fiecare în parte face un rol foarte foarte bun. Chiar a fost așa ca niciodată: un film care a fost ușor. Până când ne-a ajutat și vremea. Chiar și cu secvența de noapte unde îi bate un vânt puternic, am tras acolo vreo două ore, era vânt și de cum am terminat filmarea, s-a oprit. Și totul a fost calm. Ne-am și grăbit, că „trebuie repede, să mai avem și acest plan”.

Toată lumea te întreabă de surse de inspirație. Există oameni și filme specifice?

Pentru fiecare film văd multe altele, mă documentez pentru subiectul respectiv; de exemplu am văzut filmul L’inconnu du lac pentru lumină și pentru digital, ca să văd cum arată verdele și natura în imaginea digitală. Și am mai revăzut câteva filme mai vechi și westernuri, ca și Comoara din Sierra Madre, dar un film  la care revin cu echipa mea artistică și cu DOP-ul tot timpul e Les nuits de la pleine lune de la Rohmer.  DOP-ul râde deja că tot timpul revenim la același titlu, dar îți faci o listă de filme și le revezi și te ajută mai ales pe partea asta tehnică, când te uiți la cum au lucrat alții pe tehnică, pe cum se folosește lumina, cum se creează spațiul sau un spațiu anume și cum vine el filmic.

Și într-un sfârșit: cu ce ai vrea să rămână oamenii care văd filmul Comoara?

Sper să-l perceapă ca o experiență, cumva. Am ținut tot timpul, chiar și când am făcut filmul, să rămână partea asta de film de aventură, să fie o experiență cu emoții. Cam asta.

Ai rămas și cu aventura, și cu procesarea aventurii.

Da, am trecut prin aventură și am retrăit aventura. [Râde.]

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Film legat

Comoara (The Treasure)

Comoara (The Treasure) – Franţa–România, comedie, 2015. Regizor: Corneliu Porumboiu. Actor: Radu Banzaru, Toma Cuzin, Dan Chiriac, Florin Kevorkian, Laurentiu Lazar, Marius Coanda, Cristina Toma, Adrian Purcarescu, Iulia Ciochina, Nicodim Toma, Ciprian Mistreanu, Corneliu Cozmei, Ana Maria Stegaru, Clemence Valleteau, Daria Crăciun, Mariana Clement, Oana-Irina Anca, Ramona-Gabriela Arsene, Luca Crăciun, Alexis Gheorghe, Andrei Tender.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    10/10 (1)
  • Părerea ta?

Articole similare

„Actorii adulţi trebuie să aibă ceva copilăros în ei...” - Interviu cu Radu Jude, regizorul filmului Toată lumea din familia noastră

„Actorii adulţi trebuie să aibă ceva copilăros în ei...” – Interviu cu Radu Jude, regizorul filmului Toată lumea din familia noastră

Familia ocupă un loc central în tematica filmelor aşa-numitului „noul val românesc”, prezentând din ce în ce mai mult secretele familiale, neînţelegerile dintre oameni, descoperind punctele slabe a fiecăruia, oferind astfel spectatorului posibilitatea de-a se regăsi, de a înţelege, de a lua apoi distanţă şi a evolua. În cel mai recent film al lui Radu Jude un tată divorţat încearcă să plece în vacanţă cu fiica lui, dar tot felul de discuţii familiale îl reţin şi ziua care a început cu speranţa unei regăsiri fericite, se schimbă într-un coşmar. Un film extrem de emoţionant, despre care l-am întrebat pe regizor...

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro