Robert McKee: Story

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Autor de desene animate în tricou cu dungi
Zdeněk Miler 1.

Oricât de nemulţumit ar fi fost Zdeněk Miler de cum arăta Cârtiţa, totuşi acesta a devenit emblema lui. El avea o înţelegere profundă în ceea ce priveşte curiozitatea copiilor, lucrurile care captează atenţia prichindeilor, iar desenele sale animate scurte erau menite în primul rând pentru distracţia şi educarea celor mici. Maestrul ceh al desenelor animate europene a decedat la vârsta de 90 de ani, la data de 30 noiembrie 2011.

Cel care putea să devină şi pictor

Zdeněk Miler s-a născut la data de 21 februarie 1921, în inima Boemiei, în orăşelul cehoslovac Kladno. Încă din copilărie îi plăcea să deseneze, dând dovadă de un talent remarcabil, drept urmare s-a înscris la şcoala de desen din Praga, continuându-şi studiile în cadrul universităţii de arte şi meserii din capitală.

Din cauza războiului a fost nevoit să-şi întrerupă studiile. În 1938, trupele germane au ocupat Cehoslovacia, ceea ce a generat proteste violente la Praga în luna octombrie.

În scurt timp, armata nazistă a înfrânt mişcarea, mai mulţi studenţi plătind cu viaţa în urma intervenţiei. În luna noiembrie, o mulţime impresionantă s-a adunat pentru a participa la înmormântarea unuia dintre studenţii ucişi, cu numele Jan Opletal, iar evenimentul s-a transformat din nou într-un protest antinazist. Tânărul Miler a participat şi el la aceste manifestări.

Protestele antinaziste din Praga au dus la închiderea universităţilor, astfel că din 1939 până în momentul terminării celui de-al doilea război mondial, porţile renumitei universităţi de artă şi meserii au rămas închise.

„Cinematografia reprezenta un mijloc util al propagandei, de aceea autorităţile naziste s-au arătat foarte generoşi în sprijinirea [producţiei de filme], iar angajaţii studiourilor nu trebuiau să aibe frica angajării lor în industria războiului – povesteşte Michaela Mertová, una dintre angajatele arhivelor de filme din Cehia. În mod interesant, această perioadă reprezintă un episod deosebit de interesant al istoriei filmului ceh. Dacă nu era războiul, dacă aceşti tineri nu ar fi avut ocazia să experimenteze cu tehnica desenelor animate, atunci probabil astăzi nu am avea o generaţia atât de valoroasă a autorilor de desene animate. Poate că Břetislav Pojar şi Eduard Hofman ne erau cunoscuţi în calitate de arhitecţi. Iar pe Zdeněk Milert îl ştiam ca fiind pictor.”

Cariera de cineast a lui Zdeněk Miler începe deci în anul 1942, în studioul Bat’a, un studiou tolerat de stăpânii noi ai oraşului Zlín, aflat sub ocupaţie străină, un studiou specializat în regia desenelor animate. (Studioul a fost înfiinţat în anii 1930 de către fabrica de încălţăminte omonimă, însă peste câţiva ani au început să toarne aici şi filme „normale”, până în momentul în care a fost consolidată producţia de desene animate. Mai mult aici). După trei ani, în 1945 Miler a fost angajat în cadrul proaspăt înfiinţatului departament de sine stătător de desene animate, în studioul Bratři v tritku din cadrul legendarului Barrandov, unul dintre cei mai mari producători de filme din Europa până şi în ziua prezentă. La început lucra ca desenator, ulterior primind sarcini de scenarist, director şi designer.

El a conceput până şi sigla studioului, imaginea celor trei prieteni buni în tricouri cu dungi, ţinându-e unul de celălalt apare astăzi în peste 1600 de filme realizate în cel mai vechi şi cel mai mare studio ceh de desene animate, sigla fiind cunoscută publicului şi mulţumită unui număr mare de producţii distinse cu premii internaţionale, printre care şi premiul Oscar.

La conducerea studioului a stat marele maestru al desenelor animate cehe, Jiří Trnka care avea la momentul respectiv 33 de ani. Miler era cu 10 ani mai tânăr, şi a făcut aici cunoştinţă cu tineri giganţi cum ar fi Břetislav Pojar sau Jiří Brdečka. Regula de bază a lui Trnka a fost că „poveştile pentru copii trebuie să fie prezentate în calitate impecabilă” – iar această ars poetica a fost preluată de întrega sa echipă, inclusiv de Zdeněk Miler.

Milionarul, cozonacul proletarilor şi acea pată roşie

Deşi Zdeněk Miler a căpătat faima mondială mulţumită desenelor sale animate, prima sa lucrare se adresa unui public mult mai matur: Milionarul care a furat soarele (O milionáři, který ukradl slunce) din 1948 a fost realizat în Cehoslovacia comunistă, inspirat fiind din poeziile poetului-proletar Jiří Wolker. Acest desen animat, realizat într-un mod uşor stângace, operează cu imagini crude, în alb-negru şi ne prezintă un milionar gras care se-ndoapă într-un zgârie-nor, în timp ce sub el, pe şantier muncitorii lucrează asemenea furnicuţelor harnice, îndreptându-se vesel spre case dimineaţa, după terminarea turei de noapte, chiar dacă greutatea tiranului are o pondere tot mai mare asupra maselor de muncitori. Atunci când mâncăciosul despot se-mbolnăveşte, pe reţeta sa este trecut tocmai Soarele. El pune să se construiască o macara imensă şi-şi închide obiectul ceresc în palatul său, ceea ce va cauza sistarea vieţii (adică: coşurile uzinelor rămân în întuneric, nu mai scot fum). Egoismul nu se numără însă printre virtuţile proletariatului: bogatul va ajunge să-şi regrete lăcomia, iar firul vieţii reintră în normalitate. Cu o durată de numai 8 minute, acest desen animat este construit din punct de vedere vizual pe principiul contrastelor: „oamenii din popor” sunt mărunţi, în timp ce tiranul este uriaş, jocul dintre lumină şi întuneric ne duce cu gândul la Metropola lui Lang, iar partea cea mai reuşită a filmului este cea care se constituie din imaginile (statice) sureale ale mobilierului şi mâncărurilor năpădesc asupra milionarului. Iar dacă spectatorul prezentului nu mai este amuzat de faptul că însăşi natura pune capăt exploatării bieţilor proletari, cu siguranţă va izbucni în râns atunci când va vedea secvenţele finale ale filmului, în care o fetiţă mititică pune la loc Soarele – adică îl trage după ea pe căruciorul ei şi se caţără în sus cu el, cum va face peste două decenii un alt copil, din American, împreună cu prietenul său E.T.

Peste cinci ani, Miler a spus şi povestea cozonacului cu mac (O makovém koláči, 1953), o lucrare care se deosebeşte prin faptul că scenariul său redactat în versuri este singura lucrarea de acest gen a jurnalistului, traducătorului şi autorului de cărţi de copii Josef Menzel, tatăl lui Jiří Menzel. Din punct de vedere estetic, acest desen animat este construit din elemente tipice ale realismului socialist, este sărăcăcios atât în ceea ce priveşte vizualitatea, cât şi universul acustic folosit, este plictisitor, ca să nu spunem mai mult; la urma urmei este o lucrare corect executată, fără să aibă măcar atâta originalitate – sau atât elan din partea autorului – care se regăseşte în Milionarul. Este un film schematic al propagandei comuniste privind realizarea cozonacului cu mac: de la aratul pământului şi semănatului grâului până la momentul în care un copil cu zâmbetul pe buze îi serveşte cu cozonacul astfel preparat pe muncitorii binedispuşi după pauza binemeritată. Dacă nu ar avea la capăt lista de credite, nimeni nu s-ar prinde că această lucrare de „promovare” poate fi legată cu creatorul Cârtiţei, de căţeluşul curios, de greieraşul muzical şi de alte animăluţe memorabile; nu este o lucrare de care autorul său trebuie să se ruşineze, dar nici nu merită să-i acordăm prea multă atenţie.

Tot în 1953 Miler a mai realizat un scurtmetraj cu titlul Brigada, însă nici criticii cei mai vehemenţi nu ar putea să-i reproşeze autorului că ar fi fost sluga regimului, fiind vorba mai mult despre supravieţuire în cazul lui. „Am realizat filme pentru copii, ceea ce poate deveni după o vreme plictisitoare, de aceea mi-am spus că ar fi bine să mai fac şi altceva – povesteşte cu decenii mai târziu. – Astfel am turnat Rudá stopa. Trăiam atunci în perioada comunismului, iar acest regim nu-ţi permitea altceva decât să te adaptezi. Toată lumea tânjeşte tot timpul după pace, aşadar asta a devenit şi tema filmului. Oricum, pacea era una dintre preocupările primordiale ale partidului comunist, de aceea ne-am decis în favoarea acestei interpretări. Am ales tehnica desenului în cărbune. Filmul era desenat pe hârtie şi conţinea multe imagini statice. Scenariul şi toate celelalte lucrări au fost realizate în primă fază împreună cu fraţii Bláha, care erau la fel angajaţi ai Krátký Film, unul pe post de operator, celălalt pe post de animator. Atunci când şi-au dat seama că echipa nu este prea încântată de acest film, rând pe rând s-au evaporat, până am rămas eu singur.” Acesta este deci desenul animat din 1962 cu titlul Rudá stopa (aprox. Pată roşie), care relatează martirajul unui tată şi lupta pentru pace a fiului său. Tancurile care defilează pe străzi constituie parcă o avanpremieră la primăvara de la Praga

Ultimul său film pentru adulţi este realizat în 1977. Romance helgolandska nu mai are de-a face nimic cu politica, este povestea romantică a unui nobil bogat de pe îndepărtata insulă Helgoland şi a unei pescăriţe sărace care locuieşte lângă far. Punctul de plecare al acestui film, turnat preponderent în tonuri închise şi folosindu-se la fel de tehnica desenului în cărbune este balada lui Jan Neruda cu acelaşi titlu, iar succesul se datorează într-o parte muzicii compuse de Luboš Fišer.

Filme pentru copii despre prietenie

Seria poveştilor cu animale de Miler nu începe cu Cârtiţa, ci cu lucrarea Cocoşul şi găina (O kohoutkovi a slepičce), adaptarea unui basm popular unde Miler a elaborat scenariul împreună cu scriitoarea Marie Majerová (el păstrându-şi acest bun obicei şi pe viitor: aproape de fiecare dată când avea sarcina regizorului, se ocupa tot el şi de scenariu). În acest caz, milionarul este regele din curtea gospodăriei: un cocoşel încrezut, egoist, mereu nemulţumit şi hapsân, care va plăti preţul lăcomiei sale: în momentul în care se îneacă cu un grăunte, va avea nevoie de ajutorul găinuşei care se dă peste cap să-i aducă o gură de apă să-l poată salva. Stilul desenelor animate sunt mai aproape de filmele Disney, decât de seria Cârtiţa: mai mult în fundal putem zări semnele prevestitoare pentru acea lume vizuală aparte, simplă şi clară, similară desenelor de copii care va căpăta ulterior renume mondială mulţumită puiului de cârtiţă şi prietenii săi. 

Zdeněk Miler: Cocoşul şi găina (O kohoutkovi a slepičce)
Zdeněk Miler: Cocoşul şi găina (O kohoutkovi a slepičce)
Zdeněk Miler: Cocoşul şi găina (O kohoutkovi a slepičce)
Zdeněk Miler: Cocoşul şi găina (O kohoutkovi a slepičce)
Zdeněk Miler: Cocoşul şi găina (O kohoutkovi a slepičce)
Zdeněk Miler: Cocoşul şi găina (O kohoutkovi a slepičce)

Chiar dacă după 1957 sarcinile aferente realizării seriei Cârtiţa, respectiv ilustraţiile pentru carte l-au ţinut pe Miler ocupat pentru câteva decenii, el a reuşit totuşi să toarne şi alte desene animate pentru copii – elementul comun este faptul că toate se leagă într-un fel sau altul de tema prieteniei.

Tema de bază a uneia dintre fabulele sale este suprinzător de modernă: Modrý kocourek (aprox. Pisica albastră) promovează toleranţa în rândul printre spectatorilor săi în anul 1959. Personajul principal este o pisică albastră, de care râde toată lumea, de la şoricei până la păsări , pe seama aspectului ei neobişnuit, până în momentul în care un prieten adevărat îi ia apărarea şi atrage atenţia pisicilor asupra multitudinii de animale ciudate care trăiesc pe lume: papagalii sunt verzi, flamingo roz, şi astfel e normal să fie şi pisici de culoare albastră.

Şi următorul film al lui Miler poate fi considerată ca o odă prieteniei: Despre cea mai bogată vrăbiuţă de pe lume  (O nejbohatším vrabci na světě, 1961) este o parabolă despre vrăbiuţa egoistă (încă o figură mâncăcioasă), unde concluziile moralizatoare – libertatea şi prietenia valoarează mai mult decât burta plină – se îmbină cu o tehnică caracteristică seriei Cârtiţa.

Desenele animate cu titlul Sametka (Catifea) din 1967 prezintă în 15 minute prietenia care se înfiripează între un băieţel şi o omiduţă catifelată: cei doi se-ntâlnesc într-un parc, unde băieţelul cântă la acordeon, iar omiduţa începe să danseze. Toată lumea admiră miracolul, băieţelul obţine un contract, şi devine o vedetă împreună cu prietenul său catifelat, care la rândul său capătă faimă pentru talentul său. Numai că regulile naturii nu se pot schimba: într-o zi omiduţa dispare, urmând să reapară, parcă pe acordurile magice ale muzicii, sub forma unui fluture de culoare portocalie.

Měsíční pohádka (aprox.: Povestea lunii, 1958) este una dintre lucrările mai puţin cunoscute ale operei lui Miler, însă – datorită abordării problemei, precum şi a tehnicii folosite – este o piesă absolut remarcabilă care transpune motivul clasic al perechii incompatibile în cadrul unei suberbe poveşti de iarnă. Povestea îi va atinge cel mai profund pe cei care – copii fiind – au admirat din camera lor încălzită florile de gheaţă conturate pe geamul îngheţat. Şi anume, aici avem de-a face cu prietenia/dragostea care se înfiripează între o fată dintr-un desen şi un prinţ, conturat pe geamul îngheţat. Povestea de dezvoltă pe un ton diafan, pe fundalul geamului acoperit cu florile de gheaţă, însă pe culmile fericirii perechea se va confrunta cu o dramă dureroasă, care, la rândul său, va ceda locul unui happy-end plin de zâmbete – ambele soluţii adoptate surprinzându-i în egală măsură pe spectatori.

Şi pentru ca seria să fie completă: Miler a regizat un film despre careuri şi despre triunghiuri (O Čtverečkovi a Trojúhelníčkovi, 1963) şi a realizat şi o variantă proprie a Scufiţiei Roşie O Červené karkulce)

[Continuăm cu seria desenelor animate de Miler, printre care şi cele dedicate Cârtiţei]

tradus de

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Articole similare

Seriale şi figurine pluş - Zdeněk Miler 2.

Seriale şi figurine pluş – Zdeněk Miler 2.

A crezut întru totul în victoria clasei muncitoreşti asupra tiranilor, după care i s-a făcut urât de realismul socialist, a spus poveşti despre pisici, vrăbiuţe şi alte animale, a fost cronicarul unei iubiri a florilor de gheaţă precum şi a unei balade desenate în tuş. A fost premiat la festivaluri, numele său fiind cunoscut în toată lumea – deşi totul a început cu o simplă pereche de pantaloni albaştri de pânză.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro