Robert McKee: Story

Mihai Fulger

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Marin Iorda
Pionierul animaţiei româneşti 1.

Primele filme de animaţie româneşti au fost realizate de Aurel Petrescu (1897-1948), operator de imagine, regizor, publicist, grafician, caricaturist, ilustrator de carte şi creator de benzi desenate.

Dacă americanul (născut în Anglia) J. Stuart Blackton şi francezul Émile Cohl făceau primii paşi în arta animaţiei cinematografice în cel dintâi deceniu al secolului XX, Aurel Petrescu a început să fie preocupat de acest domeniu după 1915, când a debutat ca desenator în revista bucureşteană „Rampa”, ilustrându-şi propriile cronici de film (de remarcat precocitatea cronicarului cinematografic de numai 18 ani) cu caricaturi ale unor actori la modă. Însă primul scurtmetraj animat semnat de tânărul grafician-cineast, Păcală în lună, datează din 1920; ca atare, acest an poate fi „considerat borna zero a animaţiei româneşti” (Dinu-Ioan Nicula1). Graţie succesului la public al amintitei „comedii bufe cu desene animate”, Aurel Petrescu avea să mai realizeze o lungă serie de animaţii diverse, ca tehnică şi stil, până în 1927. Atunci, „când piaţa era invadată de filme de animaţie aduse de peste ocean (mult mai ieftine, fiindcă erau produsul unei industrii cinematografice), regizorul şi-l va lua pe Păcală şi se va îndrepta spre filmul cu actori” (Călin Căliman2). Din nefericire, toate animaţiile lui Aurel Petrescu s-au pierdut, la fel cum s-au pierdut nenumărate producţii cinematografice ale deschizătorilor de drum. S-a păstrat, însă, un album cu fotograme („capete de plan”) din peliculele regizorului; acest album, achiziționat de Arhiva Naţională de Filme (ANF), atestă varietate procedeelor şi a influențelor cineastului Aurel Petrescu.

Predare de ştafetă

Hazardul a făcut ca aparatul de filmat folosit de Aurel Petrescu să ajungă, ca o ştafetă, la Marin Iorda (sau Marin Iordache, căci acesta îi era numele din acte), care-i va continua căutările şi experimentele artistice. „De la Aurel Petrescu am cumpărat un vechi aparat de luat vederi, o cutie cât un geamantan marca Urban, cu care aveam de gând să realizez o serie de filme de desen animat având ca personaj principal pe al meu cunoscut Haplea”, notează Marin Iorda3. De fapt, personajul Haplea (care, spre deosebire de Păcală şi Tândală ai lui Aurel Petrescu, nu provine din folclorul românesc) a fost zămislit de scriitorul şi publicistul, de origine aromână, Nicolae Batzaria (cunoscut de cititorii săi sub pseudonimul „Moş Nae”) şi desenat de Marin Iorda4. Prima apariţie a lui Haplea, devenit cu timpul cel mai celebru personaj de bandă desenată autohton, a avut loc în cel de-al doilea număr al revistei „Dimineaţa copiilor” (1924).

În 1938, Haplea este şi primul personaj de BD românesc ajuns protagonist al unui text dramatic (piesa Haplea la stăpân, a aceluiaşi Marin Iorda), ocazie cu care autorul îl prezintă excelent: „Haplea e, după cum îl arată numele… un Haplea. Cam ce ar putea însemna acest cuvânt? Că omul este un prost, un nerod şi un lesne încrezător. E… şi nu prea e aşa. Fiindcă Haplea nu e un nerod de rând, nici un prost sadea. De multe ori, dacă înţelege anapoda unele lucruri, nu-i de vină el, ci acei cu care trebuie să stea de vorbă. Şi când înţelege pe dos anumite vorbe sau întâmplări, vina n-o poartă mintea lui, pe care nu i-o bănuiesc prea săracă, ci tocmai o isteţime neaşteptată, ce-l face să se ducă cu gândul mai departe decât ceilalţi muritori. Şi cu toate acestea, uneori, este uluitor de simplu în ce face şi ce spune. Şi simplitatea lui porneşte din aceia că are un suflet neasemuit de bun şi de cinstit. Încrezător în oameni, în gândurile şi sufletele lor, el nu le pune la îndoială nici vorbele. (…) Cinstit în gânduri şi fapte, el nu-i crede nici pe ceilalţi oameni răi sau vicleni”5. După cum observă Marian Țuțui, Haplea (cu rezonanța onomatopeică a numelui său) a parcurs un traseu invers celui al personajelor amintite ale lui Aurel Petrescu: el „a intrat în folclor datorită popularităţii benzilor desenate şi figurii sale de naiv contemporan”6.

Precocitate şi polivalență

Dar să-l lăsăm deocamdată pe Haplea şi să ne concentrăm asupra celuia care l-a zugrăvit pentru posteritate. Marin Iorda s-a născut, la 1 septembrie 19017, în Bucureşti. Un talent polivalent, la fel de precoce ca şi Aurel Petrescu, el începe, încă din anii Primului Război Mondial, să trimită diverse desene şi scurte texte literare (de altfel, junele artist a oscilat între meseriile de pictor şi de scriitor) către redacţia „Revistei copiilor şi a tinerimii”, fiind foarte mândru să-şi vadă numele în paginile publicației. În 1919 (aşadar, tot la vârsta de 18 ani, când de-abia îşi începuse studiile – neterminate –la Școala de Belle-Arte), Marin Iorda este angajat redactor artistic al revistei menţionate, în cadrul căreia se impune rapid, colaborând în paralel cu alte publicaţii importante ale epocii. În 1924, atunci când scriitorii Nicolae Batzaria şi Teodor Castrişanu (care se va muta după un an la „Universul copiilor”) înființează revista „Dimineaţa copiilor” (ca supliment separat al ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa”), Marin Iorda – care, cu un an înainte, se afirmase expunând în „Salonul Umoriștilor” – se numără printre oamenii de bază ai noii redacţii. Până ca, în 1927, Haplea al său să devină şi personaj animat, Marin Iorda începe să lucreze şi în teatru, ca scenograf şi apoi regizor, graţie influenței scriitorului Victor Ion Popa, care-l cunoştea din revistele pentru copii.

Haplea – primul film de animaţie românesc care, din fericire, s-a păstrat în colecţia ANF – a fost creat într-o perioadă în care, după cum scrie Marin Iorda, „cinematograful, filmul animat îmi confiscaseră toate gândurile, toate preocupările. Personajul meu, cu care îmi creasem o mică reputaţie în publicistică, nu-mi dădea pace nici o clipă, peste tot Haplea era prezent. Era legat de orice întâmplare, orice eveniment mai mare sau neînsemnat”. Scurtmetrajul (320 de metri de peliculă, corespunzând unei durate de 12 minute) poartă titlul complet Primul capitol din viaţa lui „Haplea” şi este prezentat de autorul său drept o „comedie grotescă, în două părţi, realizată din desene animate de desenatorul Iordache”.

Ritmuri pentru nunțile necesare

Prima parte a filmului începe cu întrebarea „Cine e Haplea?”. Răspunsul este oferit de filmarea unei cărţi cu benzi desenate, Haplea: Păţanii şi năzdrăvănii (1926), având textul lui „Moş Nae (N. Batzaria)” şi „desene de M. Iordache” (este cel dintâi album, dintr-o serie a Editurii „Adevărul” ce va mai include cinci volume până în 1933, despre Haplea şi ai lui). Apoi, la fel ca în primele animaţii realizate de J. Stuart Blackton şi Émile Cohl, observăm pe ecran un desenator (nimeni altul decât regizorul, ca şi în cazul iluștrilor predecesori) la lucru: Marin Iorda îşi schiţează personajul, care prinde viaţă. Haplea îi cere creatorului său, căruia i se adresează cu „şefule”, o pălărie. Marin Iorda îl ascultă, desenând obiectul solicitat, care ajunge pe capul personajului (moment notabil din film, pentru că este singura tentativă de interacțiune dintre autorul-actor şi desenele sale, în celelalte cazuri fiindu-le alăturat pe ecran prin supraimpresiune). Satisfăcut, Haplea îşi ia la revedere de la părintele său, afirmând că i „s-a urât tot prin cărţi şi prin reviste” şi că vrea să cunoască lumea adevărată. Creatorul îl avertizează că va regreta, însă protagonistul nu renunță la ideea sa. Pentru Haplea începe astfel un voiaj care se va transforma într-o experienţă existențială marcantă, dacă nu chiar traumatizantă…

După ce parcurge pe jos, cu traista-n băț, peste 100 de kilometri, eroul ajunge în satul Hăplești. Aici, la o fântână, o cunoaște pe Coana Frosa, văduva lui Niță Chioru, „mort de înghesuială la pomană” (un prim accent satiric al cineastului cu înclinații literare). Când Frosa îi potolește setea drumețului ostenit, cei doi se îndrăgostesc și hotărăsc pe loc să se căsătorească. Episodul nunţii, montat din ce în ce mai dinamic, accentuează notele satirice ale filmului. Invitaţii sosesc cu trenul la gara din orășelul Pârliți. Nașii mirilor sunt Sița Boloboc, „moașă cu diplomă în Tirchilești”, și Nae Afumatul, „angrosist de coloniale în Bariera Moșilor”, iar preotul care-i cunună (cu o sticlă ieşindu-i din buzunarul veșmântului) este Popa Clondir. Nuntașii petrec până-n zori (scurgerea timpului este sugerată prin imaginile recurente cu o pendulă, ale cărei limbi se mişcă în ritm accelerat, şi cu două lumânări de nuntă, care se topesc/micșorează rapid), cu mâncare şi băutură din belșug, dar şi cu dansuri populare (sârba şi chindia). Până şi cățelul Sdup se îmbată şi începe să danseze charleston, spre marele amuzament al oamenilor.

Partea a doua a filmului tratează perioada postnupţială a protagonistului. Nu trece mult de la nuntă şi Haplea ajunge să regrete jugul în care a intrat de bunăvoie. Frosa îl pune la muncă grea şi, nemulţumită de performanţele sale gospodărești, îi trage o bătaie strașnică. Haplea se plânge creatorului său, rugându-l să-l scape de zgripțuroaică. Autorul-actor râde din nou şi remarcă: „Aşa e viaţa!...” (expresie care, după un an, va deveni titlul noului film al lui Marin Iorda). Cum consoarta îl lasă flămând, Haplea se hrăneşte cu un săpun, adus de Sdup dintr-o valiză căzută-n drum de pe o maşină în trecere prin sat. Adormit, Haplea face clăbuci şi un balon de săpun îl poartă în văzduh, unde aterizează, ca urmare a intervenției unei ciori, tocmai pe fuzelajul aparatului de zbor al „aviatorului Lindberg” (e vorba, desigur, de faimosul pilot american Charles Lindbergh). Eroul îl ia cu el şi pe căţelul Sdup, iar cei doi prieteni îşi iau adio, din aer, de la Frosa.


1 Călătorie în lumea animaţiei româneşti, Editura Meridiane, Bucureşti, 1997, p. 15.

2 Istoria filmului românesc (1897-2010), Editura Contemporanul, Bucureşti, 2011, p. 52, subl. aut.

3 Citatele din Marin Iorda au ca sursă manuscrisul inedit Câte ceva despre activitatea mea cinematografică (1966), aflat în colecţia ANF.

4 Ulterior, şi alţi scriitori şi desenatori aveau să realizeze benzi desenate cu acest personaj. De exemplu, în Istoria benzii desenate româneşti (1891-2010) de Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu (Editura Vellant, Bucureşti, 2010, p. 29) este reprodus comic strip-ul Haplea a păţit-o!... („Universul copiilor”, 1938), având ilustraţiile semnate de „pictorul Pascal” (Rădulescu), iar textul, în versuri, de… Gică Petrescu. În perioada postcomunistă, Haplea a fost readus la viaţă de către Viorel Pîrligras.

5 Marin Iorda, în prefața volumului Haplea la stăpân, Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol”, Bucureşti, 1938, citat preluat din Istoria benzii desenate româneşti (1891-2010), p. 26.

6 O scurtă istorie a filmului românesc / A Short History of Romanian Cinema, Editura Noi Media Print, Bucureşti, 2011, p. 23.

7 Unele surse biografice dau, ca dată a naşterii, ziua de 8 septembrie a aceluiaşi an.

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Articole similare

Marin Iorda - Pionierul animaţiei româneşti 2.

Marin Iorda – Pionierul animaţiei româneşti 2.

Realizat în condiţii foarte grele („luni după luni, în pivniţa cu pereţii de cărămidă umedă, m-am plecat asupra planşetei de desen, cu migală, cu multă grijă şi inima tremurând la gândul că aş fi putut greşi vreo mişcare. Fiindcă nu aveam voie să greșesc, să stric materialul pe care îl căpătasem cu greu, drept preț al unei munci încordate…”), Haplea are şi slăbiciuni, datorate mai ales tehnicii rudimentare a cineastului tributar benzilor desenate, dar şi calităţi evidente.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro