Robert McKee: Story

József Iszlai

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Suprarealism burghez, la modul discret
Luis Buñuel: Le charme discret de la bourgeoisie / Farmecul discret al burgheziei, 1972

Opera lui Luis Buñuel este caracterizată prin iregularitatea regulată, ilegalitatea legală şi infidelitatea faţă de realitate – ca urmare, nici nu e de mirare că faima lui rezultată din aceste trăsături, alături de viziunea sa de cineast, i-a adus până la urmă şi Oscarul. Desigur, asta dacă admitem că împărţirea premiilor chiar este în interesul filmului, ca o formă de recunoaştere a artei. Cea mai desăvârşită operă a sa, totodată şi cea mai absurdă în cea mai fină manieră posibilă, Farmecul discret al burgheziei a câştigat premiul pentru cel mai bun film străin la a 20-a ediţie a decernării premiilor. 

Buñuel niciodată nu a fost renumit pentru respectarea regulilor. Ne-a dovedit acest lucru încă de la filmul Câinele andaluz şi până la filmele sale franceze târzii, realizate în colaborare cu Jean-Claude Carrière. În Farmecul discret al burgheziei, elnu încearcă să-şi construiască povestea din elemente ale absurdului, ci mai degrabă să transforme absurdul într-o poveste. Secvenţele cu mese de seară burgheze neîmplinite sunt pentru Buñuel punctul de pornire pentru redarea unor tensiuni imposibile şi mereu în creştere, respectiv pentru reproducerea stărilor onirice care modelează într-o formă unică acest „mozaic al cinelor” unde îşi petrec veacul un grup de bogătaşi imfatuaţi. După cum era de aşteptat din partea regizorului, întâlnirea lor este fără finalitate, mai mult pentru etalarea statutului lor social, ei devenind nişte parodii ale propriei persoane. Ba sosesc cu o zi mai devreme la cină, ba este deranjată această cină de cadavrul proprietarului restaurantului, ba intră peste ei mărşăluind soldaţii. Dar, să nu-i jignim, ei sunt nişte oameni de cultură, poziţie pe care şi-o etalează prin stilul afectat. Tocmai din acest motiv, farmecul lor discret nu se ascunde în aventurile lor, în povestea vieţii, în întâmplările vieţii, ci se manifestă într-o formă sublimă în maglavaisul banal, necomplicat şi searbăd al existenţei lor.

Nici unul dintre aceste personaje nu se zbate pentru scopuri măreţe, nu se macină cu rezolvarea conflictelor, fiind absorbiţi numai şi numai de ostenelile proprii. În îndestularea lor, n-au altceva mai bun de făcut decât să pălăvrăgească între ei despre bunele maniere la masă, despre cocktailuri şi despre propria persoană, chiar dacă şi cele mai simple întrebări de cultură generală le dau bătăi de cap. Masa pe care o servesc împreună este din perspectiva lor oglinda unui univers impecabil, eurocentric şi supraeducat, însă regizorul se delectează numai cu uşoare mustrări la adresa acestei lumi.

Povestea lui Buñuel-Carrière este o poveste centrifugă din punct de vedere structural, ştergând până la urmă graniţele dintre realitate şi vis. Nu este deloc o întâmplare că pe alocuri – după logica buñueliană – filmul pare la început un castel de cărţi de joc construit din anecdote, mai apoi un castel de cărţi din castele de cărţi, şi într-un târziu un castel de cărţi construit pe castele de cărţi din castele de cărţi (de joc, evident). Din senin şi dintr-o dată apar personaje, care povestesc despre copilăria lor şi visele ciudate pe care le-au avut şi se raliază fără nici o altă explicaţie naraţiuniideja existente. Tot aşa, în momentul în care un personaj visează, avem deja de-a face cu mai mulţi bărbaţi visând, asemenea păpuşilor ruseşti,spectatorul fiind surprins în mod constant nu numai de răsturnări de situaţii în genul naraţiunilor de film, ci şi de regulile şi legile stranii ale universului reprezentat.

Orice efect ce ar putea avea drept rezultat stânjenirea publicului devorator de filme burgheze franceze e posibilă numai în această formaţie „buñueliană”, reunind un colectiv de personaje. Fernando Rey în rolul ambasadorului din Miranda, soţii Sénéchal în portretizarea lui Stéphane Audran şi Jean-Pierre Cassel, prezenţa fermecătoare, deşi fără importanţă, a lui Muni ne prezintă o lume cât se poate de autentică, fără să pară forţată. Excelând în rolurile lui Buñuel, ansamblul actorilor a reuşit un film impecabil, riguros până la milisecunde în ceea ce priveşte geometria şi emoţionalitatea. Travelingurile lui Richard Edmond, respectiv mişcarea fluidă a camerei realizează o lume vizuală deloc maiestuoasă, perfectă tocmai prin simplitatea ei, întru-totul adecvată unui scenariu aplecat asupra unui subiect debordant.

Fie că este vorba despre o uşoară ridiculizare a societăţii, despre o parodiere a bisericii catolice, despre imposibilitatea evenimentelor, opera are o singură misiune, aşa cum tocmai Buñuel aminteşte în autobiografia lui, semnată de el şi de Carrière: aceea de a oferi distracţie, după care totuşi lumea să rămână cu ceva.

Premiul înmânat în cadrul ceremoniei îl reconfirmă pe regizorul aflat în toamna vieţii, ajuns aproape surd (!), iar filmul său îşi află locul în panteonul cinematografiei mondiale, rămânând o operă complexă, nepieritoare şi de neuitat.

tradus de

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Film legat

Farmecul discret al burgheziei (The Discreet Charm of the Bourgeoisie)

Farmecul discret al burgheziei (The Discreet Charm of the Bourgeoisie) – Franţa–Italia–Spania, comedie, dramă, fantasy, 1972. Regizor: Luis Buñuel. Actor: Fernando Rey, Delphine Seyrig, Paul Frankeur, Bulle Ogier, Stéphane Audran, Jean-Pierre Cassel, Michel Piccoli, Julien Bertheau, Milena Vukotic.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    9/10
  • Părerea cititorilor
    10/10 · 2 păreri
  • Părerea ta?

Articole similare

Ai fost vreodată la Poughkeepsie? - William Friedkin: The French Connection / Filiera franceză, 1971

Ai fost vreodată la Poughkeepsie? – William Friedkin: The French Connection / Filiera franceză, 1971

Noul Hollywood serveşte cel mai interesant paradox din istoria filmului: fuziunea culturii europene şi americane dă naştere la un moment – probabil irepetabil – când două sisteme de valori diferite nu se anihilează, ci se fertilizează una pe alta, fiind vorba de metodele povestirii narative şi traumaticul portret de caracter al Individului ce se opune întregii lumi.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro