Robert McKee: Story

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Animația și filmul documentar
Persepolis și Waltz with Bashir

Unul din cele mai populare filme ale anului 2015 este documentarul despre viața lui Kurt Cobain, celebrul solist al trupei Nirvana, Cobain: Montage of Heck (Brett Morgen). Filmul este format din imagini video, fotografii, extrase din jurnalele lui Cobain, înregistrări, interviuri cu persoanele apropiate lui, dar conține și secvențele de animație. Pentru unele episoade din viața lui Cobain, Brett Morgen a realizat scurte animații pe fundalul cărora sunt juxtapuse înregistrări audio autentice.

Succesul culminant al documentarului stă și în faptul că acesta este extrem de entertaining, iar secvențele de animație contribuie la acest factor, înlocuind ceea ce ar fi fost numai sunet, eventual însoțit de fotografii, cu o secvență filmică, la care spectatorii se pot raporta instant. Însă de la a insera câteva secvențe de animație într-un documentar la a face un documentar în întregime animat e un drum lung: până la urmă, caracterul documentarului constă tocmai în capacitatea sa de a arăta lucruri care au fost sau care sunt.

Cum se justifică, așadar, etichetarea filmelor Waltz with Bashir (2008) și Persepolis (2007) ca filme documentare? Prin faptul că ambele filme folosesc animația nu ca pe un vehicul de transmitere al informațiilor, ci ca pe un limbaj care le permite realizatorilor săi să analizeze modul în care funcționează mintea umană.

Persepolis

Înainte de a le discuta în detaliu pe fiecare în parte, trebuie subliniat faptul că acestea au un comun caracterul de mărturie personală. Atât Ari Folman, realizatorul filmului Waltz with Bashir, cât și Marjane Satrapi, autoarea benzilor desenate pe care este bazat filmul și co-regizoarea, împreună cu Vincent Paronnaud, a filmului Persepolis, își spun propriile povești. Având acest lucru în vedere, faptul că ambele sunt animații scoate în evidență caracterul lor subiectiv și, mai important, le permite autorilor să-și exprime trăirile interioare – totul pe fundalul atrocităților la care au fost martori. Mai merită menționat faptul că, deși Persepolis este de obicei încadrat în genul biografic, granițele dintre genuri sunt destul de permisive pentru a discuta despre acesta în termeni de documentar.

Waltz with Bashir este un film despre traumele psihologice suferite de regizor în urma participării la războiul din Liban, ca parte a trupelor israeliene care au invadat țara în anul 1982. După ce, ani de zile, acesta nu și-a amintit nimic din ce s-a petrecut în timpul războiului, o întâlnire cu un fost camarad bântuit de coșmaruri îi declanșează o viziune. Acesta își amintește că s-a trezit în mare, alături de doi soldați, în timp ce, deasupra Beirutului, cerul era luminat de rachete semnalizatoare. De aici, cei trei se îndreaptă spre oraș în timp ce răsare soarele, unde sunt întâmpinați de o mulțime de femei și copii care țipă. Aici se oprește viziunea, iar Folman nu are nicio idee dacă ce și-a amintit chiar s-a întâmplat. Își dă seama că aceasta trebuie să fie din timpul masacrului din tabăra de refugiați de la Sabra și Shatila și, urmând sfatul prietenului/terapeutul său, pornește în căutarea foștilor soldați alături de care a luptat pentru a afla care a fost rolul său în timpul masacrului. Dialogurile din film sunt înregistrări acestor conversații De altfel, una din singurele mărci de documentar ale filmului constă în inserarea numelui și poziției fiecărui interlocutor atunci când apare prima oară.

Ari Folman: Waltz with Bashir

Animația, inspirată în mare parte de BD-uri, în special cele din Bosnia postbelică, devine mai mult decât un vehicul pentru narațiune, exprimând prin diverse tehnici modul misterios în care funcționează memoria. Michael Koresky explică succint rolul pe care îl are animație în filmul lui Folman în analiza sa In living memory: „acesta se folosește de o nouă formă pentru a investiga teribila persistență, ca să nu mai amintesc de caracterul lipsit de siguranță, al memoriei și percepției, și cum decepțiile personale și politice merg adeseori mână în mână”1.

Un exemplu al tehnicilor folosite de regizor pentru a face memoria ceva palpabil, prezent: Folman călătorește până în Olanda pentru a discuta cu unul dintre bărbații din viziunea lui. După o discuție care nu-i relevă acestuia nimic despre noaptea din Beirut, pe drumul înapoi la aeroport acesta își mai amintește un episod. Folman se află într-un taxi, iar punctul de vedere al camerei se află în afara ferestrei lui. Pe geamul mașinii se reflectă copacii plini de zăpadă ce încadrează strada, însă la un moment dat în locul lor apare imaginea unui palmier. După aceea, întregul peisaj se schimbă și urmează amintirea lui Folman.

Pe lângă aceasta, animația mai joacă un rol important în filmul lui Ali Folman. După cum observă și Beige Adams în cronica de întâmpinare a filmului, animația face spectatorii conștienți de formă, de modul în care percepem și interpretăm reprezentări ale războiului și violenței. Regizorul afirmă într-un interviu că este conștient de faptul că modul în care a ales el să reprezinte războiului este unul romantic, în ciuda faptului că prezintă lucruri teribile. Acesta își justifică opțiunea spunând că unul din interesele sale este să atragă cât mai mulți spectatori. Este o reprezentare romantică la nivel formal, de exemplu prin utilizarea unor melodii rock și pop sau a unor imaginii de ordin fantastic (prietenul pe care Folman îl vizitează îl Olanda îi povestește acestuia un vis pe care l-a avut în drum spre Liban, când a adormit de frică pe puntea unui vas: în vis apare o femeie uriașă, foarte frumoasă, care înoată goală până la vas și îl ia de acolo, în timp ce vasul este bombardat), însă nu glorificatoare. Prin schimbări bruște de ton, Folman are grijă să readucă mereu atenția spectatorului la tragismul războiului.  Exemplul cel mai elocvent, deși singular, este dat de final. După discuțiile avute cu alți bărbați care au fost martori la masacrul din Beirut, acesta își dă seama că el se afla în cercurile israeliene care au permis continuarea acestuia, deși erau conștienți de ce se întâmplă. Astfel se explică faptul că, în viziunea sa, Folman se afla în apă – vina pe care a resimțit-o a fost destul de puternică încât să-i șteargă amintirile. Pentru a treia oară, ne întoarcem în noaptea masacrului, iar atunci când cei trei bărbați ajung în oraș, Folman taie abrupt de la imaginea desenată la înregistrări autentice. Siluetele anonime se transformă în chipuri desfigurate de teroare și de durere, iar „magia” cinematografului, capabil de a păstra în timp lucruri care s-au întâmplat, devine brusc chinuitoare.

Ari Folman: Waltz with Bashir

Persepolis este la fel de interesant la nivel formal. Marea majoritate a filmului este alb-negru; excepție fac câteva secvențe care o prezintă pe eroină (Marjane) într-un aeroport. După ce decide impulsiv să nu îmbarce zborul spre Teheran, orașul ei natal, aceasta își aprinde o țigară și-și rememorează viața, marcată în mod decisiv de izbucnirea Revoluției Islamice (1979). Restul animației este însoțit de voice-over-ul ei, dar mult mai revelatoare pentru ce se întâmpla de fapt în mintea ei sunt animațiile în sine. Când  o bombă distruge un bloc din cartierul în care locuiește, aceasta vede o mână, desprinsă de corp, printre dărâmături. Atunci totul în jurul siluetei fetei devine negru, iar figura ei rămâne înghețată într-un strigăt alungit până ce devine o umbră a Strigătului de Munch.

Un important aspect biografic îl reprezintă raportarea lui Marjane atât la ideologia politică, cât și la spiritualitate. În copilărie este deseori vizitată (în gând) de un un bătrân nenumit cu barba până în pământ, care o învață pe aceasta să fie bună și plină de compasiune. Peste ani, când devina martoră a violenței, îl alungă. După ce aceasta nu ezită din a-și corecta profesorii atunci când preamăresc noul regim care i-a omorât unchiul, părinții ei hotărăsc că este prea periculos pentru ea să rămână în Iran și o trimit în Viena, pentru a studia la un liceu de acolo. Când se întoarce în Iran, înfrântă de o lume la care nu se poate adapta, are un episod depresiv în timpul căruia îi apare din nou bătrânul cu barbă. Alte modalități de introspecție plasticizate prin animație sunt mai degrabă comice: în Viena, aceasta se îndrăgostește de un băiat care este prezentat la început ca fiind un tânăr frumos, cu valențe intelectuale și cu un spirit liber și non-conformist. După ce Marjane află că acesta o înșela, reconsideră experiența trăită alături de el, iar el apare sub forma unui băiat plin de coșuri, nătâng și lipsit de farmec (care își bagă mereu degetul în nas). Însă dacă episodul din Viena este unul despre greutățile pe care le resimt emigranții din Orientul Mijlociu, dar și despre contactul subit cu libertatea capitalistă care, în timp, devine normă, restul filmului este o mărturie a thrill-ului de a-ți cumpăra o casetă cu Iron Maiden la 15 ani, știind că oricând pot apărea bărbați înarmați să îți ceară socoteală; sau, în cazul lui Marjane, pot apărea două femei ale căror mișcări le transformă corpul în ceva asemănătorul monstrului din Spirited Away (2001), Kaonashi.

Persepolis

Waltz with Bashir și Persepolis vorbesc despre lucruri teribile care s-au întâmplat în istoria lumii, iar alegerea de a le discuta în filme de animație nu trebuie interpretată că o eschivare: după cum am încercat să dovedesc mai sus, acest mediu le-a permis realizatorilor să-și nuanțeze sentimentele în legătură cu evenimentele trăite și să le facă accesibile spectatorilor. Sunt exemple de filme în care semnificația poate fi căutată atât în narațiune, cât și în formă.


1 Din eng. ”...he’s using a new form to investigate the terrible persistence, not to mention unreliability, of memory and perception, and how personal and political deceptions often go hand in hand.”, http://reverseshot.org/reviews/entry/770/waltz_bashir

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Filme legate

Persepolis

Persepolis – Franţa–Statele Unite ale Americii, dramă, desene animate, 2007. Regizor: Marjane Satrapi, Vincent Paronnaud. Actor: Chiara Mastroianni, Danielle Darrieux, Catherine Deneuve, Simon Abkarian, Gabrielle Lopes Benites, François Jerosme, Tilly Mandelbrot, Sophie Arthuys, Arié Elmaleh, Mathias Mlekuz.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Cât de bun crezi că e filmul?

Vals Im Bashir (Waltz with Bashir)

Vals Im Bashir (Waltz with Bashir) – Izrael–Franţa–Germania–Statele Unite ale Americii–Belgia–Australia, dramă, desene animate, 2008. Regizor: Ari Folman. Actor: Ari Folman, Ori Sivan, Ronny Dayag, Shmuel Frenkel, Zahava Solomon, Ron Ben-Yishai, Dror Harazi, Mickey Leon, Yehezkel Lazarov.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Cât de bun crezi că e filmul?

Articole similare

Autor de desene animate în tricou cu dungi - Zdeněk Miler 1.

Autor de desene animate în tricou cu dungi – Zdeněk Miler 1.

Oricât de nemulţumit ar fi fost Zdeněk Miler de cum arăta Cârtiţa, totuşi acesta a devenit emblema lui. El avea o înţelegere profundă în ceea ce priveşte curiozitatea copiilor, lucrurile care captează atenţia prichindeilor, iar desenele sale animate scurte erau menite în primul rând pentru distracţia şi educarea celor mici. Maestrul ceh al desenelor animate europene a decedat la vârsta de 90 de ani, la data de 30 noiembrie 2011.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro