Robert McKee: Story

Alexandru Vizitiu

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Îngerul străzilor întunecate
Portret Alain Delon 1.

Nu cred că putem nega statutul lui Alain Delon drept unul dintre cele mai faimoase și frumoase chipuri din istoria cinematografului. Într-o carieră de șaizeci de ani, ce acoperă a doua jumătate a secolului XX – carevasăzică, Delon a fost o prezență constantă în film pentru jumătate din existența acestei arte – el a semnalat un nou ideal masculin, influențând arta actoriei, moda și youth culture (cultura tinerilor).

Născut în 1935, într-o familie pariziană burgheză, copilăria și tinerețea lui Delon sunt parcă desprinse dintr-un film francez despre copiii problemă: exmatriculat de la mai multe școli pentru comportamentul său violent, s-a înrolat în armată la vârsta de șaptesprezece ani (și a participat la sfârșitul Primul Război din Indochina) și a fost mustrat pentru indisciplină, odată întors în țară s-a confruntat cu un viitor nesigur, lucrând un număr de odd job-uri (secretar, portar sau măcelar).

Deși nu plănuia să devină actor – și nu a fost niciodată instruit în această meserie – Delon a fost descoperit de către un talent scout al producătorului David O. Selznick la festivalul de la Cannes din 1957, și după un test de cameră i-a fost oferit un contract de șapte ani cu compania producătorului (cu condiția să învețe limba engleză). Delon a renunțat la această idee după ce regizorul Yves Allégret l-a distribuit într-un rol mic în filmul Quand la femme s’en mêle (Când femeia se implică, 1957).

După alte câteva roluri secundare – un exemplu notabil este Sois belle et tais-toi (Fii frrmoasă și taci, r. Marc Allégret, 1958), unde împarte o scenă cu Jean-Paul Belomondo (colegul de generație și rivalul lui Delon pentru titlul de cel mai faimos actor francez din toate timpurile) – Delon devine o vedetă datorită rolurile principale din Plein soleil (În plin soare, r. René Clement, 1960) – o adaptare a romanului The Talented Mister Ripley (Talentatul domn Ripley), în care Delon îl jocă pe Tom Ripley, un monstru care descoperă că poate să scape cu basma curată indiferent de crimă pentru că lumea este sedusă de frumusețea lui – și Rocco e i suoi fratelli (Rocco și frații săi, r. Luchino Visconti, 1960) – unul dintre cele mai populare filme ale lui Visconti, despre tragedia unei familii de la țară care încearcă să supraviețuiască în Milano. Astfel, cu aceste două succese, începe mitul lui Delon.

Un nou ideal masculin

În recenzia filmului Le Samouraï (Samuraiul, r. Jean-Pierre Melville, 1960), criticul David Thomson îl descrie pe Alain Delon ca „îngerul enigmatic al cinemaului francez, doar treizeci și doi de ani în 1967, și aproape feminin”. Într-o altă recenzie la același film, Thomson îl descrie pe actor într-un mod similar, ca „un înger nimicitor și frumos al străzilor întunecate”1. Thomson nu este singurul autor care a semnalat acest contrast – între frumusețea răvășitoare a actorului și natura întunecată (periculoasă) a rolurilor sale: Nick Rees-Roberts și Darren Waldron consideră că mitul lui Delon este construit în jurul unei „frumuseți fragile, dar tulburătoare”2, iar Ginette Vincendeause folosește de adjectivele „frumusețe diabolică” sau „bărbatul fatal” pentru a-l descrie”3.

Filme care au construit acest mit sunt mai sus-menționatele Plein soleil și „Rocco e i suoi fratelli”, împreună cu L’Eclisse (Eclipsa, r. Michelangelo Antonioni, 1962), Il Gattopardo (Ghepardul, r. Luchino Visconti, 1963), Les Félins (r. René Clement, 1964), La Piscine (Piscina, r. Jaques Deray, 1969), Les clan des siciliens (Clanul sicilienilor, r. Henri Verneuil, 1969) sau trilogia de filme realizate sub regia lui Jean-Pierre Melville – Le Samouraï, Le Cercle Rouge (Cercul roșu, 1970) și Un flic (Polițistul, 1972). În afară de Rocco e i suoi fratelli și Il Gattopardo, Delon joacă în toate aceste filme anti-eroi sau personaje negative, oameni periculos de ambițioși (Ripley), hoți (Le Cercle Rouge) sau asasini (Le Samouraï).

Dintre filmele din această perioadă, Plein soleil, Rocco e i suoi fratelli, L’eclisse și La piscine, pun accentul pe frumusețea trupului, cu scene erotice în care aparatul de filmat îl urmărește languros pe Delon, aproape mai atrăgător decât partenerele sale (Marie Laforet în Plein soleil, Annie Girardot în Rocco e i suoi fratelli, Monica Vitti în L’eclisse și Romy Schneider în La piscine), și par „structurate în jurul ilustrării narcisite a chipului și a trupului sale”4.

În filmele unde Delon joacă alături de actori mai bătrâni și (la momentul respectiv) mai faimoși decât el, ca Burt Lancaster ( Il gattopardo), Jean Gabin și Lino Ventura (în Le clan des sicilliens / Clanul sicilienilor, r. Henri Verneuil, 1969), Yves Montand (Le cercle rouge), se observă conflictul între un ideal masculin de modă veche și idealul nou reprezentat de actor. În filmul lui Visconti, Delon devine un simbol al tinereții, venerat și invidiat de către prințul jucat de Burt Lancaster pentru energia și virilitatea sa.

Despre filmele cu Gabin, Ventura și Montand, trebuie subliniat faptul că aceștia sunt precursorii lui Delon – cu toții au devenit vedete internaționale și fețele cinemaului francez – și modul în care filmele comentează asupra acestui fapt. Aici, actorii mai în vârstă sunt rivalii, inamicii sau mentorii (sau toate trei la un loc) actorului mai tânăr, iar in interacțiunile lor se simte o tensiune clară între cele două generații și modul în care privesc lume. Gabin sau Montand au devenit faimoși în roluri de underdogs, membrii ai clasei muncitorești, victime ale sorții, ale ghinionului și ale unui sistem opresiv poluat de polițiștii și mafioții sunt deseori una și aceași. Și aceste trăsături își fac simțite prezența în Le cercle rouge sau Le clan des sicilliens.

În schimb, protagoniștii jucați de Delon întotdeauna reprezintă burghezia (sau cel puțin ambiția de a aparține acestei clase), perfect dispuși să comită tot soiul de crime pentru a-și menține (sau de a dobândi) acest statut, iar cei mai periculoși inamici ai săi nu sunt soarta sau ghinionul, ci  impulsurile nocive și decadența personajelor.

Dacă lumea interlopă din filmele realizate în tinerețe de Gabin (în anii ’30 și ’40) era sinistră și întunecată, o lume tragică, Delon este atras (și atrage) de o lume interlopă prezentată drept sofisticată și bogată, prezentă în „cuburi de noapte burgheze de lux, populate cu gangsteri, care arată ca (și interacționează cu) oameni de afaceri sau le grands burgeois [lumea bună]”5.

Într-o mare măsură, frumusețea actorului și opulența spațiilor pe care le ocupă (sau la care aspiră) sunt inseparabile: „fața și trupul tânărului Delon sunt legate de consumerismul universul fermecător al anilor ’60; personajele sale tânjesc după obiecte (bani, mașini, petreceri, femei), iar el însuși ajunge să le reprezinte”6, transformându-se într-un simbol al acestei lumi. Prin urmare, un subtext al filmelor Plein soleil, L’eclisse sau Il gattopardo pare să fie că o persoană atât de atrăgătoare nu poate să existe fără această lume bogată și totodată, această lume există pentru a-i găzdui pe astfel de bărbați.

Toate filmele menționate mai sus au construit bucățică cu bucățică mitul lui Alain Delon. Mulat, filmat și definit de un număr de regizori aclamați într-un ideal al bărbatului anilor ’50 și ’60. Când ne gândim la Delon în tinerețea sa, acestea sunt filmele care ne apar în gând. Drept dovadă, în extrem de prostul (dar foarte scumpul) Astérix aux Jeux Olympique (Asterix la jocurile olimpice, r. Frédéric Forestier și Thomas Langmann, 2008), în prima sa scenă. dialogul lui Delon este compus numai și numai din referințe la aceste filme.

Simt că nu e corect să închei acest subcapitol cu acel film – și nici Delon nu a avut de spus cuvinte frumoase despre această producție. Așa că vreau să revin la Le samouraï, aici Melville aduce la suprafață trăsăturile idealului masculin reprezentat de Delon și totodată melancolia, lăcomia și cruzimea acestor personaje.

(va urma...)


1 Thomson David, „The New Biographical Dictonary of Film”, ed. Alfred A. Knopf, Random House, Inc., New York, 2010, Capitolul „M.”.

2 Rees-Roberts Nick și Darren Waldron, „Alain Delon: Style Stardom and Masculinity”, ed. Bloomsbury Academic, Bloomsbury Publiching, Inc, New York, 2015, „Introduction”, pag. 1.

3 Vincendeau Ginette, „Star and Stardom in French Cinema”, ed. Continuum, Londra și New York, 2000, cap. „Jean-Paul Belmondo: One smiles, the other doesn’t”, subcap. Cruel beauty, pag. 173.

4 Idem, pag. 174.

5 Idem, subcap „’Le Samourai’ and after: melancholy masculinity”, pag. 178.

6 Idem, subcap. Cruel beauty, pag. 175.

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Articole similare

Alain Delon și chemarea Hollywood-ului - Portret Alain Delon 2.

Alain Delon și chemarea Hollywood-ului – Portret Alain Delon 2.

Ca mulți alți actori străini care au dobândit faimă internațională – Marlene Dietrich, Greta Garbo, Sofia Loren, Yves Montand, Toshiro Mifune sau Omar Sarif – și Alain Delon a fost sedus de chemarea Hollywood-ului.

Tag-uri

portrete, alain delon, film francez, sex simbol, star, articol, film

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro