Robert McKee: Story

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Picturi pe marile ecrane

Nici într-un eseu, dar nici măcar într-o enciclopedie nu s-ar putea enumera toate ocaziile în care inspirația venită din pictură s-a arătat pe marile ecrane, de când s-a inventat aparatul de filmat. Iată câteva, din nenumăratele exemple, fără a ne dori să alcătuim o listă exhaustivă, pentru a ilustra conexiunile dintre cele două ramuri de artă.

Relația dintre artă și cinematografie este un subiect infinit, care poate fi împărțit într-o mulțime de subcapitole, și care este mai dificil de analizat decât arta cinematografică națională, deși ridică la fel de multe întrebări. Chiar dacă ne concentrăm asupra relației dintre pictură și cinematografie, imaginea este mult nuanțată și numărul operelor de luat în calcul este foarte mare din cauza multitudinii de filme care se concentrează asupra activității de o viață al unui artist, a celor care se focusează asupra procesului de creație al unei picturi, sau a filmelor autobiografice, care tind când spre ficțiune, când spre realitate, iar înșirarea acestora ar constitui destul material pentru mai multe eseuri. Din acest motiv nu se vor regăsi în această lucrare opere ca Andrej Rubljov (1966) de Andrej Tarkovskij, portretul Caravaggio (1986) de Derek Jarman, Fata cu cercel de perlă (Girl with a Pearl Earring, r. Peter Webber, 2003), Frida (r. Julie Taymor, 2002) sau Rondul de noapte (Nightwatching, 2007) de Peter Greenaway, nici peliculele care au în centrul lor viața lui Klimt sau al lui Van Gogh și multe altele. În acest studiu aș vrea să discut în primul rând despre acele picturi – fără a fi exhaustivă – care au inspirat câte-o scenă, o compoziție, eventual au determinat atmosfera unui film, culorile sau stilul filmului, sau au îmbogățit narațiunea cu conținut în plus.

Exemple timpurii

Unul dintre exemplele timpurii este Metropolis (1928) de Fritz Lang, peliculă inspirată din pictura Turnul lui Babel (The Tower of Babel, 1563) al maestrului flamand Pieter Bruegel sr. (1525?–1669). De asemenea este un fapt binecunoscut că Alexander Korda în pelicula Viața particulară al lui Henric al VIII-lea (The Private Life of Henry VIII) aspectul fizic și garderoba lui Charles Laughton – cel care a interpretat rolul lui Henric – au fost formate după portretul lui Henric din 1536–37 făcut de maestrul Hans Holbein (1497–1543), ba mai mult, la prima întâlnire cu regele parcă este pusă în scenă una dintre picturile lui Holbein.

Babelul lui Bruegel și Metropolis-ul lui Lang

Efectul Hopper

Pelicula Îndoiala (Shadow of a Doubt) din 1953 al lui Alfred Hitchcock, regizor de origine britanică, dar care a lucrat în Statele Unite ale Americii din anii 1940, a fost inspirată din compizițiile picturilor Hodgkin's House (1928) și Room for Tourists (1945) ale pictorului realist american Edward Hopper (1882–1967). Casa sumbră ce se înalță deasupra Motelului Bates, în care locuiește Norman Bates și mama lui în pelicula Psycho (1960) al lui Hitchcock a fost de asemenea inspirată de o pictură faimoasă de-a lui Hopper, The House by the Railroad (1925). Poate e mai puțin cunoscut faptul că această pictură a mai apărut pe marile ecrane, în 1956, datorită peliculei Uriașul (Giant) de Robert Stevens, care a modelat casa familiei Benedict după această imagine, iar mai târziu, această pictură a inspirat și clădirea din filmul Zile în Paradis (Days of Heaven, 1978) regizat de Terrence Malick. Hopper este de altfel unul dintre cei mai influenți pictori, lucru dovedit și de faptul că în 2016, site-ul cinematografic Taste of Cinema a făcut o compilație cu cele mai renumite 20 de filme inspirate de pictura lui Edward Hopper. Nu este de mirare că regizorul Ridley Scott, la filmările peliculei Vânătorul de recompense (Blade Runner, 1982) a fluturat o imagine a picturii Nighthawks (1942) de Edward Hopper, spunând că așa își imaginează el atmosfera metropolei sale futuristice.

The House by the Railroad, de Hopper și Casa Bates din Psycho

Wim Wenders, regizorul de origine germană, dar care lucrează în America de mai multe decenii, de asemenea citează des din Edward Hopper, așa cum se observă și în filmul Hammett (1982) despre faimosul autor de romane polițiste, Dashiel Hammett, dar se poate da ca exemplu și pelicula Paris, Texas (1984), Prietenul american (Der amerikanische Freund, 1977) sau filmul Sfârșitul violenței (The End of Violence, 1997) și filmul scris de Sam Shepard, Să nu bați la ușa mea! (Don't Come Knocking, 2005).

Bineînțeles că Hopper a fost descoperit și de către generația de cineaști de mai devreme. Picturile sale realiste ce portretizau aspectele vieții americane au avut un impact major asupra artei cinematografice ai anilor 1940, în mod special asupra film noir-ului, așa cum se vede în peliculele Scarlet Street (r. Fritz Lang, 1945), Force of Evil (r. Abraham Polonsky, 1948), The Naked City, (r. Jules Dassin, 1948) și The Window (r. Ted Tetzlaff, 1949). Dar cel mai faimos dintre toate este totuși Ucigașii (The Killers, r. Robert Siodmak, 1946). Adaptarea după romanul lui Ernest Hemingway este și mai interesantă pentru că, se spune, că acest roman a inspirat cea mai faimoasă pictură al lui Hopper, Nighthawks, menționată anterior. În varianta de film a Ucigașilorrevedem această pictură în compoziția scenei cu barul, dar și în alte compoziții și în utilizarea luminii. Pictorul american care a imortalizat de multe ori singurătatea, sentimentul de gol sufletesc, înstrăinarea oamenilor din orașele mari, a inspirat și numeroși autori europeni, de exemplu trilogia lui Michelangelo Antonioni – regizor foarte receptiv la arte și la arhitectură – despre înstrăinare și despre natura fără de speranță a relațiilor umane: Aventura (L'avventura, 1960), Noaptea (La notte, 1961), Eclipsa (L'eclisse, 1962), dar arta lui Hopper a inspirat și lumea imagistică a peliculei Zabriskie Point (1970), filmată deja în America. Lumea picturilor lui Hopper l-a inspirat și pe Dario Argento, alt regizor de origine italiană, fapt ce iese cel mai bine în evidență în pelicula Roșu intens (Profondo rosso, 1975). Hopper care a devenit cunoscut datorită operelor sale ce imortalizau America din perioada crizei economice, a fost citat deseori de regizori care filmau pelicule ce aveau acțiunea plasată în anii 1930, ca de ex. în pelicula din 1975 al lui Walter Hill, Luptătorul din New Orleans (Hard Times), dar și în regizările sale ale căror acțiune este plasată mai târziu în timp, de ex. în filmul Șoferul (The Driver, 1978), se poate observa efectul hopperian.

Mai multe scene din pelicula Drumul spre pierzanie (Road to Perdition, 2002) al lui Sam Mendes sunt citate din opera lui Hopper, dar nu doar atât, ci și felul în care folosește luminile, la fel ca și David Byrne în filmul True Stories (1986), sau în filmul Le Havre (2011) al regizorului Aki Kaurismäki. Cel mai memorabil exemplu al inspirației din opera lui Hopper este pelicula Carol de Todd Haynes, dar așa cum va reieși din cele ce urmează, și David Lynch s-a inspirat de mai multe ori din picturile lui Edward Hopper. Un exemplu este scena de început al filmului Catifeaua albastră (Blue Velvet, 1986) dar și remake-ul Twin Peaks din 2017 mișună de citate din Hopper, așa cum se vede și în compilația video de mai jos. Picturile binecunoscute ale lui Hopper, cum sunt Office at Night (1940), Gas (1940), Summer Evening (1947), New York Movie (1939) sunt toate prezente în mult pomenitul și analizatul episod 8, și acesta nu este nicidecum seria întreagă, ci doar un singur episod, care cu siguranță va scrie istorie în televiziune. 

Bacon, cealaltă sursă de inspirație majoră din secolul XX

Asemenea lui Edward Hopper, pictorul de origine irlandeză, Francis Bacon (1909–1992) al secolului XX. este și el o sursă de inspirație pomenită des. Pe lângă Hopper, operele sale reprezintă cea mai mare sursă de inspirație pentru David Lynch. Camera roșie din serialul de succes Twin Peaks, pornit la drum în 1990, a fost inspirat de o pictură a lui Bacon, Seated Figure (1961).Autoportretul lui Bacon din 1969 a fost inspirația pentru pelicula Omul Elefant (The Elephant Man, 1980), iar în serialul Twin Peaks din 2017, apariția agentului Cooper în cutie ne aduce aminte de pictura Portrait of a Man (1935), dar apare și pictura Two Figures at a Window (1953). Scena merită atributul „thrilling”,folosit de Lynch într-un interviu în legătură cu picturile lui Bacon. Asemenea lui David Lynch și în cazul lui Ridley Scott sursa cealaltă de inspirație, pe lângă Hopper, este Bacon. Când a filmat pelicula Alien (1979), Scott l-a rugat pe artistul elvețian H. R. Giger, ca în procesul de creație a legendarului monstru să se inspire din picturile lui Francis Bacon, Study after Velázquez's Portrait of Pope Innocent X. (1953) sau Three Studies for Figures at the Base of Crucifixion (1944).

Bacon și monstrul din Alien

Celor cărora le-am trezit interesul în ceea ce privește sursele de inspirație ale picturilor ciudate, întunecate și cu un impact atât de mare ale lui Francis Bacon, le recomandăm să se uite la filmul despre viața și dragostea acestuia, Love is the Devil; Study for a Portrait of Francis Bacon (r. John Maybury, 1998), film în care Derek Jacobi, actor Shakespeare-ian cu rutină, îl interpretează pe Bacon, iar iubitul acestuia, Goerge Dyer, este interpretat de Danel Craig, aflat atunci la începuturile carierei sale.

Viziuni și coșmaruri pe marile ecrane

Filmele horror și fantasy au avut dintotdeauna o relație strânsă cu pictura, numeroase figuri monstruoase și viziuni terifiante ce au apărut pe pânză, au fost transferate și aduse la viață pe marile ecrane. Ba mai mult, câteodată chiar și în campania de promovare a filmului și-a găsit locul câte-o scenă inspirată dintr-o pictură faimoasă. Cel mai simplu exemplu este pelicula horror clasică al lui William Friedkin, Exorcistul (The Exorcist, 1973), mai exact una dintre scenele sale iconice în care părintele Merrin (Max von Sydow) ajunge la casa posedată de diavol. Scena este copia piesei nr. 6 din seria de picturi al artistului suprarealist René Magritte (1898–1967) de origine belgiană, din mijlocul secolului XX, intitulată The Empire of Light, 1950–54. Această scenă inspirată din pictura lui Magritte apare și pe afișele cinematografice ale filmului, pe coperțile casetelor video și a DVD-urilor, la fel și în cazul posterului documentarului lui Mark Kermode din 1998, The Fear of God: 25 years of The Exorcist. La fel și pelicula din 2006 al mexicanului Guillermo de Toro, Pan's Labyrinth citează pictura renumită al lui Francisco José de Goya y Lucientes (1746–1828) intitulată Saturn, devorându-și copiii (1819). Cel de-al doilea citat al lui Guillermo del Toro din Goya, The Colossus (1808–1812) se observă în jocul său video din 2014, Pacific Rim. În comedia de groază din 1940, The Ghost Breakers apare tot o pictură de-a lui Goya, The Duchess of Alba din 1797.

În legătură cu Edward Hopper s-a mai menționat numele lui Dario Argento, regizorul de filme de groază de origine italiană, al cărui film Suspiria din 1977 s-a inspirat – pe lângă pelicula Disney Albă ca Zăpada și cei șapte pitici (Snow White and the Seven Dwarfs) din 1937 – și din operele lui Aubrey Bearsley (1898–1972), artist grafic de origine britanică ce lucra în stil Art Nouveau, și operele artistului olandez Maurits Cornelis Escher (1898–1972). Gravurile în lemn și litografiile lui Escher au inspirat de ex. și filmul Labirintul (Labyrinth, 1986) al lui Jim Henson, precum și spațiile în continuă schimbare și mișcare aduse la viață de tehnologia computerizată din filmul Începutul (Inception, 2010) al lui Christopher Nolan.

Relativitatea de Escher și două, dintre multele scene de film inspirate de acesta

E puțin probabil că există cineva care să nu fi auzit de acea noapte infuzată de opiu și de coșmaruri, când în mintea lui Mary Shelley s-a născut povestea lui Frankenstein (1818). Despre această noapte a realizat un film artistic regizorul Ken Russel: Gothic (1986) repetă într-o scenă-cheie compoziția operei The Nightmare (1781) al pictorului elvețian Henry Fuseli, imagine ce se regăsește și pe afișul de cinematograf al filmului. Dacă putem să dăm crezare legendelor, pictura lui Fuseli a avut impact și asupra operei luii Shelley.

Opera pictorului William Hogarth A Rake's Progress, Plate 8, 1732–34, l-a inspirat atât de mult pe scenaristul Val Lewton, încât a scris scenariul filmului psiho-groază Bedlam, regizat de Mark Robson în 1946 cu Boris Karloff și Anna Lee în rolurile principale.

Una din scenele deosebit de tulburătoare ale peliculei lui Roman Polanski Rosemary's Baby (1968) capătă un plus de sens datorită unui fragment dintre scenele pictate de Michelangelo Buonarotti (1475–1564) pe tavanul Capelei Sixtine (1508–1512). Iar în scena finală a peliculei apare o altă pictură de Goya, The Spell (1797–1798) pe coridorul care înfățișează părți de corp ale unor copii în coșul uneia dintre vrăjitoare, pentru a sublinia cele văzute în film.

Terry Gilliam, regizor de filme de animație și fost membru în Monty Python, în pelicula Aventurile Baronului Munchausen (The Adventures of Baron Munchausen, 1988) a repetat compoziția picturii lui Sandro Botticelli (1445–1510) Nașterea lui Venus (1484–1486), la fel, cum a procedat în pelicula Dr. Parnassus (The Imaginarium of Doctor Parnassus, 2009) cu pictura lui Young Corn (1931)  al lui Grant Wood (1891–1942). Cea mai renumită pictură al lui Wood, American Gothic (1930), apare pe marile ecrane și în pelicula Rocky Horror Picture Show (r. Jim Sharman, 1975) datorită lui Richard O'Brien și Nell Campbell. În pelicula Conexiune inversă (The Cell) de Tarem Singh, din 2000, într-una din viziunile unui doctor psihiatru care pătrunde în mintea unui ucigaș în serie psihopat apare pictura Dawn de Odd Nerdrum din 1989. Pictura Strigătul (Skirk) al pictorului expresionist norvegian Edvard Munch (1893–1910) a dat numele peliculei horror al lui Wes Craven Scream – Țipi…sau fugi (Scream,1996), inclusiv masca ucigașului a fost inspirată de pictură. Poetul, pictorul, artist grafic și tipograf, a creat o serie de acuarele pentru ilustrarea Apocalipsei în perioada 1805–1810 și una dintre piesele acestei serii The Great Red Dragon apare sub forma unui tatuaj imens pe spatele unui om în pelicula Dragonul Roșu (Red Dragon, r. Brett Ratner, 2002), dar tot misticismul lui Blake a inspirat și trilogia lui J. R. R. Tolkien Stâpânul inelelor (The Lord of the Rings, 1954–55) transpus pe marile ecrane de Peter Jackson (2001–2002).

Nașterea lui Venus – pictură și film

Clasici pe marile ecrane

Regizorul Stanley Kubrick a realizat interioarele luminate de lumânări și a creat culorile peliculei Barry Lyndon (1975). Iar Martin Scorsese i-a adus un omagiu picturii The Calling of St. Matthew (1600–1601) al lui Caravaggio prin setările și culorile folosite în pelicula Crimele din Mica Italie (Mean Streets, 1973). Pictura The Banquet of the Officers of the St. George Militia Company (1616) se regăsește în pelicula Bucătarul, hoțul, soția hoțului și amantul ei (The Cook, the Thief, His Wife and Her Lover, 1989) de Peter Greenaway, în cantină, unde atât culorile cât și aranjarea actorilor repetă compoziția și culorile picturii de anvergură. Una dintre scenele peliculei Melancholia (Melancholia, 2011) de Lars von Trier aduce omagiu picturii Ophelia, de pictorul prerafaelit John Everett Millais (1829–1896) cum o face o scenă din pelicula Totul despre Schmidt (About Schmidt, 2002) de Alexander Payne în fața picturii La Mort de Marat, 1793 al lui Jacques-Louis David (1748–1825). În pelicula Marie Antoinette din 2006 de Sofia Coppola se observă o altă pictură a lui Jacques-Louis David, Napoleon crossing the Alps  din 1801 (vezi http://www.tasteofcinema.com/2015/15-famous-movies-you-didnt-know-were-inspired-by-works-of-art/).

Melancholia și sursa ei de inspirație

Un alt clasic, poate mai puțin cunoscut este omagiat de Paul Thomas Anderson în pelicula Va curge sânge (There Will be Blood, 2007) când repetă pe marele ecran compoziția picturii lui Jean-Hyppolite Flandrin (1809–1864) intitulată Jeune home nu assis au bord de la mer, din 1863. Jean-Luc Godard a transpus pe marele ecran picture La petite baigneuse – Interieur de harem din 1828 al lui Jean August Dominique Ingres (1780–1867) în pelicula Passion (1982). Jonathan Glazer, regizor născut la Londra, a transpus compoziția picturii Over the Town, 1918, de Marc Chagall (1887–1985) în pelicula Ultima lovitură (Sexy Beast, 2000). Tarantino, care de obicei omagiază regizori apreciați de el, sau face referire doar la alte filme, oamgiază o pictură în stil rococo renumită The Blue Boy, din 1770, în pelicula Django dezlănțuit (Django unchained, 2012). Pictura îi aparține lui Thomas Gainsborough (1727–1788), și Sharen Davis, costume designer-ul lui Tarantino a venit cu ideea ca Dajngo să poarte același costum într-o scenă a filmului. În pelicula Picnic la Hanging Rock (Picnic at Hanging Rock, 1975) de Peter Weir, elevele care participă la picnic sunt aranjate în mod asemănător ca figurile din pictura At the Hanging Rock (1875) de pictorul peisagist australian William Ford (1820–1886).

Contemporani din secolul XX, pe marile ecrane

Cealaltă referință renumită al lui Weir apare în pelicula The Truman Show (1998), care nu este altceva decât pictura Architecture au clair de lune din 1956 al lui René Magritte. Pictura lui Magritte a fost descoperită și de alții, nu doar de Friedkin și Weir, cum ar fi Alain Robbe-Grillet în 1983 a cărui film La belle captive nu face referire la pictura maestrului belgian doar cu titlul, ci întregul stil al filmului este determinat de această pictură. Cealaltă pictură al lui Magritte, Son of Man (1964) primește un rol ciudat în filmul Aventura în doi (The Thomas Crown Affair, r. John McTiernan, 1999).

În legătură cu Edward Hopper am menționat deja filmul Zile în Paradis  de Terrence Malick, care omagiază și un alt pictor din secolul XX, cea mai renumită pictură al lui Andrew Wyeth (1917–2009): Christina's World, 1948.

Pelicula Luna neagră (Black Moon, 1975) de Louis Malle citează din Balthus (1908–2001), iar scena din pelicula Rătăciți printre cuvinte (Lost in Translation, 2003) de Sofia Coppola, când se vede fundul lui Scarlett Johansson în chiloții transparenți, copiază pictura Jutta din 1973 al lui John Kacere. Bob Foss a integrat pictura lui Otto Dix (1891 – 1969) Portrait of the Journalist Sylvia von Harden (1926) în filmul său din 1972, Cabaret.

Portretul lui Sylviei von Harden și felul în care acesta apare în filmul lui Fosse

Pictura Pacific (1967) de pictorul canadian Alex Colville apare în filmul lui Michael Mann din 1995, Obsesia (Heat). Francisco Clemente (1952– ) de origine din Napoli, a creat picturile pentru adaptarea modernă al lui Alfonso Cuarón după Marile speranțe de Dickens (Great Expectations, 1998). Cel mai relevant exemplu al ultimilor ani este însă pictorul englez, David Hockney (1937– ), care a împlinit 80 de ani în iulie al acestui an, și care a intrat în lumea amatorilor de filme prin filmul A Bigger Splash: Pasiuni periculoase (A Bigger Splash, r.Luca Guadagnino 2015), pentru care regizorul a împrumutat imaginile cu piscina, culorile, dar și titlul original de la pictura A Bigger Splash din 1967 al lui Hockney. Pelicula Loving Vincent din 2017 (r. Dorota Cobiela, Hugh Welchman) a ridicat prezentarea picturilor pe marile ecrane la un alt nivel. Lumea lui van Gogh prezentată pe ecran a fost creată de mai bine de o sută de artiști antrenați în tehnica de pictură al lui Vincent van Gogh. Acesta este primul film pictat de la început și până la sfârșit.

La fel ca oricare alt rezumat ce discută o temă atât de vastă, cu siguranță că și prezenta lucrare lasă un sentiment de lipsă în urmă, pentru că așa cum am menționat anterior, picturile au inspirat, când mai evident, când mai voalat, arta cinematografică chiar de la începuturile acesteia și și-au găsit calea către marile ecrane în nenumărate forme de apariție. Am putea înșirui mult și bine aparițiile picturilor artiștilor clasici și contemporani pe marile ecrane, ba în unele cazuri am putea scrie un eseu despre o singură lucrare care să discute despre semnificațiile și caracterul operei citate pe marile ecrane. Ar merita analizată și problema dacă o pictură apărută pe marile ecrane are efect doar din punct de vedere vizual sau stilistic sau adaugă o semnificație suplimentară scenei sau ajută la caracterizarea personajelor, sau comunică informații importante din punctul de vedere al narațiunii. Acest studiu poate fi considerat un fel de aperitiv, poate va mai găsi și altcineva inspirație să scrie studii și analize de acest gen.

tradus de

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Articole similare

Pictura și filmul peisagistic american -

Pictura și filmul peisagistic american

Războiul dintre Marea Britanie și America din 1812 s-a dovedit a fi foarte semnificativ din punctul de vedere al viitorului Statelor Unite ale Americii. Încheierea conflictului numit și cel de-al doilea război de independență a avut ca rezultat nu doar începutul creșterii independenței economice al SUA, dar a avut un rol important și în dezvoltarea naționalismului american în forma actuală. Acest lucru a fost favorizat în mare parte de apariția operelor de artă la mijlocul secolului al 19-lea, autorii cărora nu doreau doar să imite contemporanii europeni ci susțineau prezentarea în stil caracteristic al subiectelor tipic americane – așa au fost de exemplu poeziile lui Walt Whitman, scrierile lui Emerson și Thoreau și picturile lui Thomas Cole și discipolii săi.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro