Robert McKee: Story

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

DCP-ul homemade și DCP-O-MATIC

Dacă ai avut vreodată un film acceptat la un festival, ai închiriat o sală de cinema pentru o vizionare cu familia și prietenii sau a trebuit să trimiți un spot publicitar la un cinema, probabil ai auzit de DCP (Digital Cinema Package). Acesta este formatul în care sunt distribuite filmele în cinematografe și am scris un articol mai amplu despre el aici. Dar cum se face un DCP?

Dacă ai căutat pe net, ai găsit probabil soluția apelării la un laborator sau diverse softuri/plugin-uri, unele dintre acestea venind deja instalate cu diverse softuri NLE (Wraptor DCP cu Premiere), din păcate doar în variante trial cu limitări care le fac improprii pentru conversia în DCP de calitate (WRAPTOR DCP e chiar notoriu pentru probleme pe care le creează la ingestarea filmului pe serverele de cinema). O licență costă mult iar apelarea la un laborator este și ea destul de scumpă. Aici intervine DCP-O-MATIC, acum ajuns la versiunea 2, un soft open source, complet gratuit și extrem de versatil. Acesta a permis accesul pe „piața” tuturor. Din păcate, odată cu explozia DCP-urilor homemade am observat tot mai multe pregătite impropriu. Pentru a evita problemele legate de pregătirea DCP-urilor și trimiterea acestora la cinematografe, am scris acest mic ghid.

Pregătirea materialului

Pentru  lucrul cat mai ușor în DCP-O-MATIC avem nevoie de un fișier video care să respecte următoarele condiții:

  • calitatea imaginii cât mai bună. Se pot folosi codecuri losless, adâncime de culoare mai mare de 8 biți sau subsampling 444.
  • imagine fără letterboxing sau pillarboxing. Așa că dacă ai filmat in 2.39:1, exportă fără părțile negre de sus și jos. Și mai ales fără subtitrări care ies de pe imagine pe zona neagră de sub. De notat faptul că DCP-urile folosesc în principal două rezoluții ca container: FLAT (1998 × 1080, cu un raport de aspect 1.85:1) și SCOPE (2048 × 858, un raport de aspect 2.39:1). Astfel dacă ai filmat ceva mai lat 16:9 (la care o sa ne referim de acum înainte ca 1.77:1) poți exporta la o rezoluție orizontală mai mare.
  • fără framerate-uri de broadcast, deci fără 23.98 fps sau 29.9 fps. Ideal e 24 sau 48 dar de ceva timp si 25, 30, 50 au ajuns standard.
  • sunet cu sample rate 48 Khz. La adâncime se poate merge până la  24 biți. Sunetul poate fi stereo sau 5.1. Pentru acest exemplu voi considera că lucrăm cu un fișier stereo.

Subtitrările se pot adăuga și ulterior în DCP-O-MATIC, dacă avem un fișier .srt.

În DCP-O-MATIC

Întâi trebuie să începi un film nou. Acesta va fi un fel de proiect, putând folosi același „film” pentru mai multe materiale, fiecare conversie fiind făcută într-un DCP distinct.

Pe ecranul principal ai două tab-uri principale: CONTENT, pentru organizarea conținutului care urmează să fie prelucrat, și DCP, de unde se pot schimba setările DCP-ului care urmează să fie creat.Cu un click rapid pe ADD FILE(s) se aduce conținutul în program.

Odată examinat, poți să te plimbi prin el sau să îi dai PLAY. Dacă tot suntem aici, dă un check pe OUTLINE CONTENT ca să vezi unde e conținutul tău în container (care e default FLAT). Dacă ai pregătit fișierul cum trebuie, nu ar trebui să ai nici o bandă neagră în interiorul dreptunghiului roșu.

Citește informațiile din subtab-ul VIDEO. Aici poți verifica dacă a fost interpretat corect materialul și ce intervenții a făcut DCP-O-MATIC (dacă a adăugat negru, dacă a trebuit să schimbe frame rate-ul, etc.)

După cum observi, la SCALE TO a fost identificat corect ca Scope (2.39:1). COLOR CONVERSION se selectează automat, și doar dacă știi ce faci are rost să umbli aici. De la crop poți repara un video cu letterbox sau pillarbox dacă acesta e totuși prezent.

Mergem acum în subtab-ul AUDIO ca să verificam nivelul sonor. Dând click pe SHOW GRAPH OF AUDIO LEVELS o să vezi (după ceva timp) graficul de mai jos.

Aici avem ambele canale stereo suprapuse (se pot selecta pe care vrem să le vedem). Pentru un sunet optim în cinema, volumul trebuie coborât astfel încât peak-ul să nu treacă de 0db și rareori de -10db, între aceste nivele fiind doar cele mai puternice sunete (explozii, împușcături, urlete etc.). Jos vedem măsurat peak-ul cel mai mare și câțiva parametrii dintre care ne interesează INTEGRATED LOUDNESS. Ideal valoarea acestui parametru ar trebui să fie în jurul  de -26. Pentru filme mai gălăgioase putem merge mai în sus (ex. trailerele la -23). INTEGRATED LOUDNESS e practic o măsurătoare mai exactă asupra cât de tare se aude un film. Putem avea un film al cărui peak maxim nu trece de -10db, dar nivelul mediu să fie constant peste -20db. Acesta se va auzi mult mai tare decât un film al cărui peak-uri bat înspre 0 dar au nivele care variază pe un range mai mare. Exemplul din urma este un sunet ideal pentru cinema, un sunet cu rază dinamică mare (până la 60db)

Astfel, în exemplul de față, ca să atingem un INTEGRATED LOUDNES de aproximativ -26, înseamnă că trebuie să coborâm volumul cu -10 db. Închidem fereastra cu graficul și introducem la GAIN -10 db.

Putem da din nou Show audio ca să vedem noile măsurători.

ATENŢIE, indiferent de INTEGRATED LOUDNESS, peak-ul nu are voie să se apropie de 0. Ideal e să se oprească la -1.

Acum trecem în tab-ul DCP. Aici par să fie făcute cele mai multe greșeli, așa că o să luăm fiecare opțiune la rând.

Întâi să dăm o denumire DCP-ului. Un DCP se denumește după anumite convenții pe care le poți studia aici, dar dacă urmezi atent pașii de mai jos, DCP-O-MATIC se va ocupa singur de numirea corectă. În primul rând trebuie sa alegem un nume pentru filmul nostru. Poți încerca mai multe variante ca să vezi cum se modifică numele DCP-ului. Ideal e să fie cât mai ușor de găsit pentru proiecționist, deci atenție cu cum scrii titlurile foarte lungi (acestea vor trebui prescurtate).

La Details se mai pot adăuga diverse bucăți la denumirea DCP-ului. Recomand introducerea limbii vorbite și a celei subtitrare. Restul poate fi lăsat gol.

La CONTENT TYPE alegem tipul conținutului pentru a fi ușor de găsit pe server-ul de cinema (și să țină trailerele separate de filmele). De aici alegem Short. Dacă ești printre cei norocoși și ai un lung-metraj, alegi Feature. Peste următoarele câteva setări se poate sări și la STANDARD putem lăsa cum alege programul (SMPTE e standardul mai nou, INTEROP fiind cel mai vechi care nu suportă decât 24 sau 48 fps).

Acum avem din nou de ales între video și audio.

De la VIDEO e foarte important să fi ales corect containerul. Deși apar mai multe opțiuni, recomand ca întotdeauna să fie folosit FLAT sau SCOPE. Orice film mai lat de 2.35 va fi pus în SCOPE, restul în FLAT. DCP-O-MATIC va marca corect în denumirea filmul dacă acesta are un raport de aspect diferit de cel al container-ului (ex F-133 pentru filme la 1.33 puse în container FLAT). Aici observ cele mai multe greșeli  la DCP-urile homemade, primind des filme SCOPE în container de full HD, astfel rămânând un pillaboxing deranjant pe ecran când filmul este redat în SCOPE. Materialul nostru este SCOPE, așa că, odată ales container-ul corect, letterboxing-ul dispare și imaginea acoperă tot DCP-ul.

La FRAME RATE se va folosi cel al materialului daca este compatibil Dacă nu se dă click pe USE BEST.

La rezoluție softul va alege 2k sau 4k, în funcție de rezoluția materialului.

DCP BANDWITH e practic bitrate-ul filmului. Valoare maximă e 250 iar ce minimă poate merge până la 50. Recomand orice între 100 si 200.

Trecem puțin și în tab-ul de AUDIO. Pentru un sunet de calitate un sunet optim în cinema avem nevoie de un canal central din care se aude de obicei vocea. Pentru a ne ajuta pe cei cu mix-uri stereo, DCP-O-MATIC are 3 procesoare audio (selectabile de la PROCESSOR) care pot crea canale audio adiționale. Recomand să fie folosit doar MID-SIDE DECODER.

Practic, acesta pune pe canalul stânga ce e doar în stânga, în dreapta ce e doar în dreapta, și pe canalul central sunetele care se găsesc în ambele canale. Cu un click pe SHOW AUDIO vedem noul mix cu tot cu canalul nou (cel cu verde)

Revenim la tab-ul mare cu CONTENT pentru a finaliza. Verificăm dacă totul arată ok pe partea de video.

Dacă sunt la început sau la sfârșit părți care trebuie tăiate afară (ex. un leader la început) putem sări în tab-ul de TIMING, de unde putem alege cu TRIM, de unde să înceapă (sau unde să se termine) DCP-ul.

În ultimele sale versiuni, DCP-O-MATIC a devenit foarte util și la adăugarea subtitrărilor. Cu ADD FILE se importă un .srt, după care găsește o porțiune cu subtitrări (ideal pe doua linii) pentru a face mici reglaje din tab-ul SUBTITLES. Dacă conținutul acestui tab e gri, trebuie selectat fișierul .srt din CONTENT. Pentru compatibilitate mai bună cu orice sistem de proiecție recomandarea mea e să check-uiești BURN SUBTITLES INTO IMAGE.

Dacă nu îți place fontul original, poți alege altul de la FONTS și te poți juca cu OFFSET, SCALE și SPACING pentru a face subtitrările să arate mai bine. Nu le fă prea mari, le proiectăm totuși pe un ecran mare de cinema. Pentru a face texul mai citibil de la APPEARANCE se poate porni efectul de OUTLINE. Conturul negru va face textul mai ușor citibil pe fonduri deschise.

Acum putem crea DCP-ul. Mergi sus la JOBS>MAKE DCPși aștepți câteva minute sau ore, în funcție de lungimea materialului și puterea pc-ului. Varianta actuală de DCP-O-MATIC encodează un DCP 2k la o viteza de aproximativ 3-4 cadre pe secundă. Pentru că este codat fiecare cadru separat, procesarea unui film la 48 fps va dura de două ori mai mult decât unul la 24. Așa că recomand să iți planifici bine ziua daca ai de convertit un film mai lung, acest proces putând dura câteva ore bune.

După ce s-a terminat encodarea, DCP-ul se va găsi în folder-ul proiectului sub forma unui folder cu numele DCP-ului (în acest caz DCPTest_SHR-1_S_RO-en_51_2K_20170213_SMPTE_OV).

Acest folder este practic DCP-ul și trebuie copiat cu totul pe stick-ul sau HDD-ul de distribuție. Pentru filme mai mici se poate și arhiva ca zip și trimite online

ATENTIE! Daca ai dat de mai multe ori MAKE DCP aici o sa ai mai multe DCP-uri. Orientează-te după data creări pentru a găsi pe cel corect (ziua creării este marcată și în numele DCP-ului, ex. 20170213, adică 13.02.2017)

Testarea DCP-ului

Dacă ai acces la un server de cinema atunci poți testa DCP-ul acolo. Dacă nu, sunt mai multe variante pe care le poți încerca.

În primul rând se poate verifica filmul în DCP-O-MATIC foarte simplu: creezi un proiect nou, în loc de ADD FILE alegi ADD FOLDER, selectezi DCP-ul (folder-ul) și dacă totul a mers cum trebuie, ar trebui să vezi imaginea. Poți da și play, dar acesta nu va merge la viteza normală.

De asemenea, în Premiere se pot importa cele doua mxf-uri care conțin sunetul și imaginea. Le găsești în folder-ul care reprezintă DCP-ul: cel care începe cu j2c este video, și cel care începe cu pcm este audio.

Dacă ai probleme la deschiderea lor în Premiere nu te panica, uneori nu funcționează cum trebuie deși DCP-ul este bine făcut. Aceste două fișiere pot fi deschise și cu VLC. La fel ca mai sus, nu te aștepta ca playback-ul să funcționeze în real time.

Și dacă vrem să fim foarte siguri că nu sunt probleme, putem instala o versiune trial la Easy DCP Player. Deși limitat, acesta ne permite deschiderea unui DCP (OPEN PACKAGE și se alege fișierul care începe cu cpl din DCP) și rularea unui hash check (dacă acesta da eroare, DCP-ul nu va putea fi copiat pe un server de cinema).

Trimiterea uni DCP

După cum am spus mai sus, DCP-ul se copiază pe un HDD extern sau stick USB. Specificațiile DCI cer o partiție Linux cu anumite setări particulare, dar nu are rost să ne complicăm cu asta; NTFS funcționează perfect. HDD-ul extern e bine să fie un model portabil care nu necesită alimentare separată de usb și să aibă o cutie care să îl protejeze bine. Mare atenție să fie copiat corect tot conținutul DCP-ului! Hash check-ul din Easy DCP e recomandat să fie făcut direct pe drive-ul de distribuție.

Hardul și cutia ar trebui să aibă o etichetă cu numele filmului și niște date de contact – nu vrei ca cineva să îți piardă filmul sau să încurce cutiile. Mai merită puse (lipit pe hard sau hârtie separată) niște detalii despre DCP: frame rate, aspect ratio, durată, mărime, indicații speciale de proiecție etc., pentru a te asigura că filmul este proiectat cum trebuie.

Cam aceasta ar fi ghidul meu. Desigur sunt mult mai multe lucruri care pot fi făcute în DCP-O-MATIC și fiecare versiune aduce ceva nou. Pe site poți găsi un manual, dacă ai vreo nelămurire, și există și un forum destul de activ. Îmi poți scrie și mie pe calin.bocian@gmail.com, și o să încerc să te ajut.

DCP-uri multe și săli pline!

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Articole similare

Între analog și digital - Distribuție și proiecție în epoca DCP-ului

Între analog și digital – Distribuție și proiecție în epoca DCP-ului

Timp de peste 100 de ani filmele au fost proiectate în sălile de cinema de pe peliculă: o bandă transparentă de plastic, perforată pe margini, cu fotograme înalte de 4 perforații. De la prima sa utilizare, în Kinetoscopul lui Edison în 1891, pelicula cu o lățime de 35 mm a fost de departe cel mai comun suport pentru filme. În toți acești 100 de ani foarte puține lucruri s-au schimbat la pelicula de 35 mm. Desigur a apărut pelicula color, forma imaginii încadrată între cele 4 perforații s-a mai schimbat, și a mai fost adăugată banda de sunet pe margine, dar principiul a rămas același, astfel încât o peliculă din anul 1900 poate rula fără probleme pe un proiector construit în anul 2000.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro