Robert McKee: Story

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Un bărbat numit Bud Spencer

A trecut un an, de când Carlo Pedersoli, adică binecunoscutul Bud Spencer a încetat din viață. În mod interesant la un an distanță de la moartea lui nu prea i se simte lipsa, în sensul că nu există zi în care să nu-i apară silueta familiară cu mersul lui lent, plictisit pe unul dintre canalele de televiziune. Ba mai mult de atât există o mulțime de magazine de suveniruri online, artiști graffiti, festivaluri in memoriam îmbunătățite cu muzică și concursuri de gătit și de sosii încearcă să-i mențină amintirea vie.

„Maestrul” s-a născut la Napoli; ca orice patriot local întotdeauna a fost foarte mândru de orașul său natal. Nu s-a născut să fie un oarecare și acest lucru a fost dovedit nu doar prin aspectul său fizic ci și de faptul că la doar 16 ani a fost admis la facultatea de chimie al Universității din Roma, ce-i drept, a absolvit ca avocat. Avantajele aspectului său fizic și rafinamentul și le-a arătat în primul rând în natație, deoarece el a fost primul italian care și-a stins țigara pe piatra de start și apoi a înotat o sută de metri în mai puțin de un minut. A obținut rezultate remarcabile la numeroase concursuri internaționale în calitate de campion al Italiei la bras și la stilul liber și ca membru în echipa de polo în apă al Italiei. A trăit o perioadă mai lungă de timp în Brazilia, a învățat să piloteze un avion, a lansat discuri ca și cânt-autor, a apărut și în reclame și și-a încercat norocul și ca vânzător de mașini. Apoi a creat figura protectorului plictisit dar plin de umor în care a reușit să încorporeze experiențele de viață și abilitățile amintite mai sus.

Pentru a evita numeroasele neînțelegeri e bine să clarificăm faptul că numele de Bud Spencer l-a împrumutat de la berea lui preferată, respectiv de la actorul său preferat – Budweiser și Spencer Tracy. După scurte roluri de figurant, acest nume a început să devină din ce în ce mai important.

La început figura lui impunătoare a apărut în filme de război și în așa-numitele spaghetti-western-uri alături de actori renumiți ca Franco Nero, Telly Savalas și James Coburn. Dar Spencer nu s-a considerat un artist serios, ba mai mult, nici măcar actor nu s-a considerat. Nici personajele interpretate de el nu se prea deosebeau unul de celălalt. În schimb genurile de filme menționate anterior au fost nuanțate de prezența astfel încât figura lui a devenit iconică. La fel cum a fost scos în evidență un film cu numele lui Clint Eastwood, de exemplu, tot așa se părea că se conturează un fel de brand în timpul activității sale, brandul filmelor cu Bud Spencer. Figura lui robustă, grimasele sale plictisite, toată ființa lui ce sugera mizantropie și încredere în sine și bineînțeles puterea pumnului său au fost menite să întărească acest nume.

Dar pentru a scoate în evidență figura lui Spencer – după modelul burlesc-ului – a fost nevoie de introducerea unei figuri opuse în poveste. Astfel a fost completat brandul cu numele lui Terence Hill. Cei doi, în calitate de parteneri egali, pot fi considerați o adaptare modernă a lui Laurel și Hardy/Stan și Bran. Sursa umorului în filmele Spencer – Hill o reprezentau diferențele dintre cei doi. Nu doar figura atletică și mișcarea elastică a lui Hill a fost pusă în contrast cu figura masivă, de neclintit, al lui Spencer ci și diferențele de comportament stereotipice ale personajelor din Italia de nord și de sud au contribuit semnificativ la succesul duetului lor. Adică Hill cel blond, cu ochii albaștri, arătos, plin de viață și comunicativ a apărut ca preferatul femeilor în contrast cu Spencer cel tăcut, introvertit și masiv. Amândoi s-au afirmat cu adevărat prin exagerarea copilăroasă dar încă credibilă a caracteristicilor personajelor interpretate, astfel au devenit duetul: cel morocănos și cel amuzant. În mod similar cu Hill, nu în calitate de partener egal, dar totuși ca un fel de contrapunct îl putem privi și pe Enzo Cannavale, care a fost și el de mai multe ori partenerul lui Spencer în rolul brigadierului Caputo. Deși e clar că brigadierul a fost într-o relație de subordonare cu personajul principal interpretat de Spencer (comisarul Ritzo) figura lui apucată, care reușește să strice totul este un contrapunct comic excelent față de comisarul masiv (poreclit Piedone) care lucra cu metode neortodoxe.

Filmele Spencer-Hill (1967–94) și serialul Piedone (1973–80) erau filmate în paralel și le era permis accesul pe ecranele cinematografelor din Europa de Est doar în urma acceptului din partea cenzorilor care păzeau moravurile socialiste cu strictețe. Datorită palmelor fără sânge și a mesajului lor moral aceste filme primeau undă verde în numeroase cazuri și probabil că le dădeau impresia chiar și celor mai severi cenzori că este vorba despre niște desene animate amuzante transpuse în film. Acest lucru este interesant, deoarece comisarul Ritzo din filmele Piedone de obicei investiga cazurile unor traficanți de heroină, se scufunda în mizeria lumii interlope din port, deranjând rețeaua unor ucigași, informatori și alți gangsteri. Factorul care probabil a distras atenția cenzorilor a fost acel personaj care apare în mai toate filmele Piedone: copilul care pune la încercare răbdarea personajului principal dar are un rol semnificativ în reușita investigației. În filmele cu Terence Hill acest rol a fost încorporat chiar de Hill în personajul său. Diferența s-a văzut doar în maniera de luptă contra răului, căci în timp ce copiii foloseau praștia și datorită staturii lor se jucau de-a v-ați ascunselea cu răufăcătorii, Hill le răspundea atacurilor cu elasticitate de acrobat și cu șiretenie. Bineînțeles că puterea este reprezentată de Spencer în acest scene ciudate de una ție-una mie: inamicii săi, creați superficial, în ciuda faptului că sunt în superioritate numerică devin repede victimele palmelor legendare.

În legătură cu așa-numitele personaje negative merită menționat faptul că sunt mulți actori care revin în aceste roluri în filmele lui Spencer, parcă ar exista un fel de echipă care să ajute la succesul acestor producții. Menționez doar câteva nume care s-au contopit cu succesul filmelor „Maestrului”. Lângă nume voi scrie cea mai memorabil rol, în opinia mea. Unul dintre ei este Joe Bugner (Mr. Ormond) alias Bugner József, pugilist de origine maghiară, care a luptat și contra lui Muhammad Ali și Joe Frazier în timpul carierei sale profesioniste. Un altul este Claudio Ruffini (Mr. Bugsey) care a colaborat la mai bine de 13 filme. Doi dintre cei mai căutați cascadori al acelor timpuri: Sal Borgese (Anulu) și Riccardo Pizzuti – despre viața lui Pizzuti s-a făcut și un film documentar. Giovanni Pazzafini (Tango) de fapt a fost fotbalist, bodyguard și apoi cascador. Al Lettieri (Frank Barrella) a interpretat rolul lui Sollozzo în pelicula Nașul.

„Maestrul” părea că nu mai are căutare la bătrânețe pe marile ecrane, totuși serialele de televiziune au recunoscut că are potențial comercial. A fost demult trecut peste punctul culminant al carierei sale când a apărut pe micile ecrane în serialele Big Man și Extralarge. În acest serial din urmă partenerul său a fost Philip Michael Thomas, cunoscut din serialul Miami Vice. Ultima sa apariție în televiziune a fost serialul I delitti del cuoco în care s-a întors la rolul de comisar accentuând în același timp pasiunea sa pentru mâncărurile fine. Înainte de moarte s-a ocupat mult de filozofie, astfel încât pe lângă publicațiile autobiografice i-a apărut și o carte de bucate îmbogățit cu gânduri filozofice la marginea trupului și a minții. Omul cu viață bogată nu a reușit să se ascundă în totalitate în spatele personajelor sale ce păreau simple. Poate am simțit asta la el. Din această cauză putem să-l iubim.

tradus de

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Articole similare

Cinematografie nepopulară - Filmele lui Pasolini 1.

Cinematografie nepopulară – Filmele lui Pasolini 1.

Nu există niciun dubiu că ne este simpatică figura lui de stânga, veșnic pusă pe ceartă, care identifică marxismul cu Socrate și datorită acestui fapt nu se poate identifica în totalitate cu nici o ideologie. Era de părere că arta este răzvrătire, și acest lucru caracterizează atât operele sale cât și viața artistului.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro