Robert McKee: Story

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Înstrăinare smiorcăită
Filmele 'quirky cinema' din America

Cuvântul quirky s-ar putea traduce în limba română ca 'neobișnuit', 'ciudat'. Este dificil de recunoscut unde începe un film quirky, deoarece acest atribut este folosit pentru a descrie foarte multe filme indie, dar nu toate aparțin genului de 'quirky cinema' definit de esteticienii de film.

Filmele contemporane independente – filmele indie, denumirea la modă – nu sunt legate de un gen anume, așadar nici nu s-a dezvoltat un stil care poate fi numit unitar, care este caracteristic majorității filmelor. Totuși, de la sfârșitul anilor 1990 încoace s-au făcut tot mai multe filme indie care au caracteristici de stil ce pot fi definite și categorisite. Așa-numitul quirky cinema conține filme care sunt foarte similare în ceea ce privește tonalitatea, alegerea temei și modul de reprezentare. Creatorul filmelor quirky poate fi considerat Wes Anderson (Rushmore, O familie genială / The Royal Tennenbaums, Aventuri sub clar de lună / Moonrise Kingdom), care a creat un fel de trend în producția de filme cu filmele sale inovative și unice.

Cuvântul quirky s-ar putea traduce în limba română ca neobișnuit, ciudat. Este dificil de recunoscut unde începe un film quirky, deoarece acest atribut este folosit pentru a descrie foarte multe filme indie, dar nu toate aparțin genului de 'quirky cinema'. S-ar putea spune că toate filmele quirky cinema sunt quirky, dar nu toate filmele descrise ca și quirky aparțin de quirky cinema.

Esteticianul de film James MacDowell a fost primul care, într-un studiu comprehensiv, a formulat ce este acel fenomen quirky cinema și cum se pot recunoaște peliculele ce aparțin acestui gen. Eseul său Notes on Quirky l-a scris, după cum el singur recunoștea, pentru că a simțit că, deși atributul quirky este asociat cu multe filme indie, totuși se poate observa un trend proeminent începând cu anii 1990 despre care nu s-a prea vorbit până acum în discursurile filmografice.

Quirkyeste cu atât mai dificil de încadrat undeva, pentru că la prima vedere nici nu îi recunoaștem caracteristicile, simțim doar atmosfera ciudată și impactul filmului. Filmele ating acest impact cu imaginile, muzica, umorul și alegerea temei laolaltă. Așadar quirky – la fel ca și noir – este dificil de definit pentru că nu este vorba neapărat despre un gen ci mai degrabă despre un ton recognoscibil. În general se poate spune că filmele quirky sunt ori comedii cu elemente melodramatice, ori melodrame cu elemente de comedie.

Filmele quirky cinema ne permit să aruncăm o privire în viețile unor oameni care într-un fel sau altul nu se încadrează în rândurile societății, nu au abilități sociale bune, diferite traume din copilărie le definesc viețile, adesea se comportă într-un mod jenant, dar datorită naivității și stângăciei lor sunt totuși ușor de îndrăgit. De obicei au aspirații absurde sau nerealizabile, din cauza cărora cei din anturajul lor îi compătimesc, iar publicul le ține pumnii din cauza aceste stângăcii. Filmele quirky ocupă un loc special în funcția film de masă – film de autor: în același timp îi impresionează pe fanii culturii sofisticate și pe fanii culturii populare. Filme quirky cum sunt Fiecare se crede normal (Little Miss Sunshine, r. Jonathan Dayton, Valerie Faris, 2006), 500 de zile cu Summer (500 Days of Summer, r. Marc Webb, 2009) și Juno (r. Jason Reitman, 2007) au avut un succes răsunător în rândul publicului cu toate că nu pot fi numite filme hollywoodiene convenționale, totuși au o poveste ușor de digerat, au personaje ușor de îndrăgit și un umor memorabil. Deși filmele quirky cinema pot fi foarte diferite între ele, toate sunt atrăgătoare pentru că sunt caracterizate de o dualitate permanentă: povestea este în același timp „absurdăși înduioșătoare, personajele sunt patetice și pot fi iubite, iar lumea filmului este în același timp artificială și autentică”.1

Deoarece filmele quirky sunt cel mai adesea considerate comedii din această cauză umorul lor unic este unul dintre caracteristicile cel mai ușor de recunoscut. Nu este o întâmplare că cel mai adesea apar actori ce sunt cotați ca și comedieni – în pelicula Amețit de dragoste (Punch – Drunk Love, r. Paul Thomas Anderson, 2002) apare Adam Sandler, în Fiecare se crede normal apare Steve Carell, iar în filmele lui Wes Anderson apare Bill Murray – deoarece filmele quirky sunt caracterizate de un umor specific, ce necesită o recuzită serioasă din partea actorului.

În eseul său, MacDowell a făcut o distincție între trei tipuri de umor în filmele quirky: prezența figurilor imperturbabile (1), situațiile jenante (2), și umorul situațional (3). Figura imperturbabilă, adică 'deadpan' este tipul de umor cel mai dificil, tocmai din cauză că actorul trebuie să interpreteze replicile absurde sau dramatice cu o expresie facială nemișcată, care să nu exprime nici un sentiment. Așa este de exemplu în filmul O familie genială (The Royal Tenenbaums, r. Wes Anderson, 2001) scena în care Chas se mută înapoi la mama lui și la sosire zice că s-au închis afară din casă, la care mama lui îl întreabă fără să i se clintească un mușchi pe față: 'Și v-ați făcut bagajele înainte să vă închideți afară din casă?'

Farmecul quirky cinema se găsește în contradicții, și acest lucru este caracteristic și umorului. Deși am avea tendința să credem că pe lângă umorul fără sentimente, low-key nu ar avea ce căuta umorul fizic exagerat, filmele quirky adesea se folosesc de așa-numitul 'slapstick' adică comicul situațional. Acest gen de umor bazat pe gag-uri, este caracterizat de situații fizice comice (alunecarea pe o coajă de banană, de exemplu) și comportamentul vizibil caraghios al personajelor. În pelicula Amețit de dragoste (Punch-Drunk Love, 2002), agentul Barry Egan încearcă să convingă potențialii cumpărători că problemele noilor tipuri de pompe pentru toalete au fost rezolvate, deci acestea sunt indestructibile. Când dă cu o pompă de masă, de dragul ilustrației, aceasta se face țăndări, la care Barry remarcă jenat: „Aceasta trebuie să fi fost un model mai vechi.”

Figura imperturbabilă și umorul situațional sunt două tipuri de umor total diferite, dar se poate spune despre ambele că nu au nici un alt scop în afară de surprinderea și distrarea spectatorilor. Totuși quirky cinema cu toate elementele ei de înstrăinare încearcă să ajungă la sentimente și această dorință apare și în cel de-al treilea tip de umor. În filmele quirky personajele adesea se regăsesc în situații jenante și neplăcute care sunt de obicei caracterizate de un fel de umor dureros. În asemenea situații, deși ne punem în pielea personajului și îi simțim suferința, nu putem să nu râdem de absurditatea situației. În pelicula Fiecare se crede normal Frank se întâlnește cu fostul lui iubit, din cauza căruia a încercat să se sinucidă mai demult. Frank, care arată destul de neîngrijit, se simte foarte jenat, pentru că în spatele lui, vânzătorul tocmai scanează codul de bare al acelor reviste porno pe care Frank le-a cumpărat pentru socrul cumnatului său. Comicul situației este și mai intens pentru că Frank este homosexual, așa că fostul lui iubit constată cu stupoare că bărbatul cumpără reviste în care apar femei goale.

Nu doar umorul filmelor are induce sentimentul de înstrăinare și de compasiune ci și personajele, firul narativ și în general, atmosfera filmului. Artificialitatea lumii filmelor quirky este intenționat bătătoare la ochi. Nu este o întâmplare că poți recunoaște o peliculă de-a lui Wes Anderson dintr-o mie, deoarece el este maestrul setărilor neobișnuit de simetrice și de conștiente. Când spun conștient mă refer la faptul că un film nu vrea să-l tragă pe spectator în lumea lui, în schimb, folosindu-se de diferite metode, îi reamintește acestuia în mod regulat că ceea ce vede nu este realitatea ci o lume regizată, sintetică. Acest sentiment de înstrăinare este indus de filmele quirky prin imaginile simetrice mai sus-menționate, și prin faptul că personajele de obicei sunt față în față cu camerele de filmat, ceea ce ne dă senzația că vorbesc cu noi, nouă ne interpretează rolul. Înstrăinarea conștientă nu este ceva nou în arte, deja teatrul epic al lui Brecht s-a folosit de aceleași metode să-l scoată pe spectator din rutină (naratori, titluri de capitole, actori ce vorbeau cu publicul) dar putem să dăm exemple și din istoria filmului, este suficient să ne gândim la spargerea celui de-al patrulea perete din filmele lui Woody Allen, sau smart cinema al lui Tarantino, din care filmele quirky s-au inspirat semnificativ.

La prima vedere am putea spune că din punct de vedere al temei nu se poate găsi unitate în rândul filmelor quirky, deoarece Juno are în centru o adolescentă gravidă, Lars and the Real Girl (r. Craig Gillespie, 2007) are în centru un bărbat delirant de vreo treizeci de ani, iar pelicula O familie genială are în centru mizeria unei familii disfuncționale. Între temele aparent diferite există totuși un factor comun: se leagă într-un fel de copilărie, de nostalgie și de faptul că personajele nu vor să se maturizeze. Comportamentul copilăros și dificultățile maturizării de obicei sunt elemente centrale în filmele quirky, personajele principale pot fi copii (Fiecare se crede normal) sau adolescenți pe cale să se maturizeze (Eu, Earl și sfârșitul ei / Me and Earl and the Dying Girl, r. Alfonso Gomez-Rejon, 2015), dar de cele mai multe ori apar în rolurile principale adulți care, dintr-un motiv sau altul – de obicei ca efect al unei traume din copilărie – nu se pot comportă ca adulți (Lars and the Real Girl; Eagle vs Shark, r. Taika Waitiki, 2007).

Această tematică a copilăriei apare de multe ori, în multe feluri în quirky cinema. În pelicula Eagle vs Shark în regia lui Taika Waitiki, Jarrod, care are un comportament copilăros, vine în vizită în orașul său natal doar ca să se răzbune în mod meschin pe acel coleg de clasă care l-a tot bătut când au fost copii. În pelicula Frances Ha (2012) de Noah Baumbach, personajul principal trebuie să recunoască faptul că cea mai bună prietenă a sa se transformă într-un adult în timp ce ea/el nu este în stare să ia viața în serios. Personajul principal din Juno odată cu primul contact sexual rămâne gravidă, și devine mamă în timp ce ea însăși este încă un copil. În pelicula Lars and the Real Girl, Lars, un bărbat în vârstă de treizeci de ani, este atât de reticent în fața relațiilor interpersonale adevărate, încât începe să iasă cu o păpușă gonflabilă.

Așa cum am amintit și în introducere, numele lui Wes Anderson s-a făcut una cu fenomenul quirky cinema. Nu se pune problema că nu ar fi fost filme quirky și înainte de Anderson, dar în filmele acestui regizor apar pentru prima dată în mod unitar acele caracteristici despre care vorbea MacDowell în eseul său despre quirky cinema.

Filmele lui Anderson au multe caracteristici comune, ușor de recunoscut, începând cu mai sus-menționatele scene teatrale, prin culorile vii până la muzica de atmosferă și până la tipul de caractere Futur Bold din titluri. Operele sale sunt caracterizate de o tonalitate ironică și de înstrăinare, combinată în mod original cu elementele parcă de basm, sentimentale și adesea foarte sincere. Dacă vrem să înțelegem esența quirky cinema merită să începem cu filmul O familie genială care este primul film de succes al lui Anderson și în același timp cel mai quirky dintre toate filmele quirky. Povestea are în centru familia Tenenbaum, o familie destul de disfuncțională, în frunte cu capul familiei, Royal Tenenbaum, care are șanse să câștige premiul pentru cel mai egoist tată de familie, care după ce își dă seama că nu-și mai poate plăti camera la hotel, îi minte pe membri familiei sale, pe care nu i-a văzut de mult, că este pe moarte, și astfel se poate muta înapoi în căminul familiei. Din varii motive, toți cei trei copii ai lui Ethel și Royal – Margot, Chas și Richie – se mută și ei înapoi, așadar, familia care are destul de multe fire netăiate din trecut, este nevoită să trăiască sub același acoperiș după 22 de ani. Deoarece Royal a fost toată viața lui un tată insensibil și neglijent cu copiii lui, este de înțeles că mutarea nu este fără conflicte. La început, tatăl vrea să se reconcilieze cu copiii lui doar pentru că nu mai are bani, și deci are nevoie de ajutorul familiei sale, dar cu timpul începe să-i pară sincer rău pentru faptul că nu a fost prezent când familia lui avea nevoie de el. Luând în considerare faptul că familie se confrunta cu probleme serioase în timpul filmului (Margot: păstrează secretele în mod extrem, Richie: tentativă de suicid, Chas: paranoia) până la urmă toată lumea reușește să-și rezolve traumele și să găsească fericirea. Iar filmul se încheie cu un happy end atât de sentimental pe care l-ar putea lua exemplu cele mai tipice filme hollywoodiene.

Pelicula O familie genială pe lângă faptul că este o poveste sentimentală, are nenumărate elemente de înstrăinare. Chiar primele scene ne subliniază faptul că vom avea ocazia să vedem o poveste fictivă, deoarece titlul filmului apare în fața ochilor noștri pe coperta unei cărți de la bibliotecă. Acțiunea este desfăcută în mai multe părți, în timp ce Anderson a făcut o împărțire în mai multe acte a filmului Rushmore, (Rushmore, 1998) aici există capitole. La fiecare început de capitol vedem interiorul cărții cu titlui capitolului aferent și cu câteva rânduri din primul paragraf,  apoi pornește acțiunea, se aude vocea povestitorului, care citește exact ceea ce am văzut în carte. La filmarea dialogurilor aproape niciodată nu se folosește setarea anschnitt tradițională, personajele sunt întotdeauna cu fața la camera de filmat și în această setare nu vedem niciodată cu cine vorbesc. O altă mișcare de cameră care facilitează sentimentul de înstrăinare este mișcarea bruscă a camerei, care nu este folosită pentru prezentarea mediului înconjurător ci pentru a trece de la un personaj la altul (sau de la un obiect la altul). În filmele clasice aceste schimbări sunt soluționate în cadrul editării, deoarece astfel nu se întrerupe cursul filmului, dar în filmele lui Anderson aceste schimbări bruște sunt menite tocmai să atragă atenția asupra mediului înconjurător. Pe lângă înstrăinare este nevoie de asemenea și de crearea atmosferei sentimentale pentru atingere efectului quirky; acest lucru este atins de Anderson cu muzică lentă în surdină, pe de o parte, (în timpul prologului se aude una dintre piesele cele mai sentimentale ale trupei The Beatles, Hey Jude) și cu personaje capricioase într-un mod simpatic și cu un decor nostalgic, colorat, pe de altă parte.

Filmele lui Anderson sunt criticate tocmai din aceleași motive ca și quirky cinema în general. Personajele de obicei suferă de probleme psihice/sufletești destul de complexe și serioase și din acest motiv momentele dramatice pot fi foarte sincere și dureroase, dar rezolvarea conflictelor câteodată este prea simplistă. Bineînțeles, filmele quirky ale lui Anderson nu pot fi considerate producții realiste, deoarece din apariția vizuală și din narație ne dăm seama că ceea ce vedem este ficțiune totală, și totuși, datorită problematicii realiste se poate că spectatorul se așteaptă ca filmul să ofere soluții autentice la aceste probleme. Dar lumea lui Anderson este mult prea de basm pentru a putea să ne ofere răspunsuri realiste, mai ales din cauză că și față de personajele ce apar într-o lumină mai negativă simțim un fel de simpatie. Sunt excepții câțiva dintre cei mai răi, unu – doi, ale căror personalitate nu este deloc nuanțată (de ex. asasinul plătit din Grand Hotel Budapest, sau femeia de la protecția copilului în Aventuri sub clar de lună etc.), în schimb, personajele la început negative care ne aduc aminte de oameni reali, până la sfârșitul filmului trec printr-o dezvoltare personală care în lumea reală foarte rar s-ar întâmpla. De exemplu, Royal Tenenbaum și-a trăit mare parte a vieții ca un tată de familie egoist, care nu este capabil să-și iubească familia din inimă, apoi în decurs de câteva săptămâni devine o persoană total diferită și începe să se comporte aproape ca un tată model. Filmul a prezentat o sugestie de rezolvare a problemei care nu este realistă (cum să fii fericit chiar și dacă nu ai fost niciodată iubit de tatăl tău), ci o rezolvare de vis, când tatăl indolent devine brusc o altă personă. Atât quirky cinema cât și Anderson sunt adesea criticați din cauza infantilismului și caracterul de hipster al filmelor, dar trebuie să recunoaștem că aceste opere prezintă excelent personajele problematice și neadaptate, care „sunt rănite dar nu irecuperabile”2.

Filmele quirky cinema pot impresiona atât iubitorii culturii elitiste cât și fanii culturii populare pentru că deservesc cerințele ambelor tabere datorită contradicțiilor: hipsterii adoră ironia și nostalgia, ciudații se identifică cu personajele ce li se aseamănă, criticii de filme apreciază lumea imagistică și dialogurile inteligente, iar spectatorii de rând se bucură de sentimentul catartic pe care-l trăiesc datorită poveștii mai fin lucrate și sentimentale. Quirky cinema este un trend cinematografic ușor de îndrăgit, deoarece ne arată că numai pentru că nu suntem normali în sensul convențional al cuvântului mai avem dreptul să fim fericiți.

Bibliografie

  • MacDowell, James (2010) Notes on Quirky. In: Movie: A Journal of Film Criticism, Issue 1. University of Warwick, Coventry, Regatul Unit
  • Kunze, Peter C. (2014) Introduction: The Wonderful Worlds of Wes Anderson. In: Kunze, Peter C. (szerk) The Films of Wes Anderson, Palgrave MacMillan, New York. 3.
  • MacDowell, James (2012) Wes Anderson, tone and the quirky sensibility. In: New Review of Film and Television Studies 10:1. Routledge, Regatul Unit.

1 MacDowell, James (2010) Notes on Quirky. In: Movie: A Journal of Film Criticism, Issue 1. University of Warwick, Coventry, Regatul Unit.

2 Kunze, Peter C. (2014) Introduction: The Wonderful Worlds of Wes Anderson. In: Kunze, Peter C. (szerk) The Films of Wes Anderson, Palgrave MacMillan, New York. 3.

tradus de

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Articole similare

Universul Alien -

Universul Alien

Dorința de a călători printre stele este probabil de-o vârstă cu trezirea la conștiință a umanității și această curiozitate arhaică cu care ne uităm la cer de zeci de mii de ani, poate, ne-a influențat în mod fundamental gândirea și cultura.

Tag-uri

plan american, quirky cinema, articol, film

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro