Robert McKee: Story

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Peripeţiile cinematografiei slovace: 1896–1970
Istoria filmului slovac 1.

Ar fi o exagerare să spunem că istoria cinematografiei slovace a început cu anul 1896. Cert este însă că prima proiecţie de filme după Paris, Viena şi Budapesta a avut loc la Bratislava, în sala de scrimă a Hotelului Pálugyay la data de 25 decembrie 1896. După această dată, cinematografele au fost deschise unul după celălalt.

Sigur este şi faptul că Slovacia a făcut parte până în 1918 din Monarchia Austro-Ungară şi că până în anul 1912 funcţionau 450 de cinematografe permanente în regiunile locuite de populaţia maghiară. În ciuda interesului pronunţat pentru film, nu s-a realizat nici un film în limba slovacă – cel puţin nu deţinem dovezi în acest sens. După primul război mondial, istoria cinematografiei slovace în cadrul Cehoslovaciei a început în condiţii haotice. În timp ce la Praga existau deja dinainte de 1918 câteva studiouri de filme, în Slovacia nu exista nici unul. Ulterior au fost înfiinţate câteva, numai spre a fi desfiinţate la scurt timp după. A fost nevoie de aportul comunităţii slovacilor din America pentru ca să se înfiinţeze compania Tatra Film Corporation, unde fraţii Daniel şi Jaroslav Siakel' au turnat primul film artistic în limba slovacă, premiera americană având loc în anul 1921, după care – tot în 1921 – şi la Žilina, respectiv la Praga. Cum era de aşteptat, filmul prezintă povestea legendarului Jánosík „eroul naţional” autohton – un Robin Hood al slovacilor. A trecut însă mult timp până ce publicul slovac a putut viziona filmul Jánosík în întregime. Producătorul său, Ján Závodný, l-a adus numai în 1970 din America, într-o cutie ruginită. Publicul larg a avut ocazia să vadă varianta reconstituită, respectiv prestaţia primilor actori de film în slovacă numai în anul 1975. Jánosík de fraţii Siakel' este singurul film artistic slovac păstrat din perioada filmului mut.

Virtuţi şi deficienţe în filmul Nástup

Ştim că s-au realizat câteva filme (în primul rând documentare) deja în perioada statului cehoslovac, însă, din păcate, acestea au trecut fără a lăsa o impresie de durată. Dezvoltarea artei filmului documentar este meritul lui Karol Plicka, etnograf, fotograf şi regizor, influenţat în primul rând de arta populară. Cu ajutorul asociaţiei Matica Slovenská (o instituţie naţională de cultură, întemeiată în 1863, desfiinţată în 1875, reînfiinţată în 1919 care joacă un rol important şi în prezent) a turnat mai multe filme documentare, printre acestea aflându-se şi capodopera sa, neîntrecută nici până în ziua de astăzi: Zem spieva (Cântă pământul) din 1933.

Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial, a fost prezentată şi prima ediţie de actualităţi, Nástup (Decolarea), care s-a vrut un pandant al programului Aktuality (Actualităţi) din Praga. Dar s-a rămas doar cu dorinţa, căci în Slovacia nu au existat tradiţii cinematografice, nici resurse materiale şi nu se găseau nici specialişti în acest domeniu. Astfel încât cinematografia slovacă nu a avut încotro, a trebuit să se bazeze pe legăturile cu Berlin şi cu Viena; din moment ce în Slovacia nu exista laborator de filme, ele au fost realizate în aceste două oraşe pe toată durata războiului. 

Deşi filmul Nástup deserveşte ideologia fascistă, este indiscutabil faptul că aici a învăţat meserie echipa fondatoare a cinematografiei slovace. Nu cred că fără acest film ar fi apărut pe marea domoală a cinematografiei slovace acel val puternic care să demonstreze până la urmă lumii că filmul slovac totuşi există. Putem să-i găsim cusururi artistice şi ideologice filmului Nástup, însă fără el regizorul Pal'o Bielik nu putea prezenta răscoala naţională, nu am fi auzit de numele excelentului operator Karol Krska şi cu greu şi-ar fi găsit direcţia artistică Eugen Mateièka şi Ján Fintora.

Părintele filmului artistic slovac

În sfârşit, filmul slovac a apărut în faţa lumii în anul 1946, chiar dacă scopul, realizarea unui film despre răscoala naţională a slovacilor, a fost stabilită încă în 1945. Înainte de începerea lucrărilor, au cerut ajutorul cehilor, şi anume regizorului Martin Friè, care a acceptat regizarea filmului Varúj…! (Ai gijă...!), o adaptare a piesei Soţia ciobanului de Ivan Stodola. La realizarea scenariului a participat şi Pal'o Bielik, care a fost şi asistentul lui Fric, urmând să interpreteze şi rolul principal.

Mai târziu, în 1948, a apărut şi primul film artistic slovacVlcie diery (Cursă pentru lupi), regizat de Pal'o Bielik după propriul scenariu. Ulterior, au fost adresate multe critici la adresa lui Bielik: s-au făcut observaţii privind superficialitatea lucrării, a faptului că îşi prezintă personajele într-un mod idealizat, s-a arătat că pasajele lirice ale filmului sunt anoste, iar scenele alunecă câteodată spre schematism. Chiar dacă critica nu este total nefondată, Pal'o Bielik rămâne „tatăl” cinematografiei slovace, care fără el nu ar exista deloc. În viaţa privată Bielik a fost o personalitate foarte interesantă şi multifaţetată, plină de contradicţii, care dispunea de o autoritate înnăscută şi care îi vrăjea pe toţi cu statutul lui robust. Tocmai aşa se prezintă şi opera lui: fermecătoare, robustă şi plină de contradicţii.

Eroii filmului Vlcie diery sunt membrii familiei Svrèina. Bielik reuşeşte să prezinte eroismul colectiv al răscoalei naţionale prin creionarea destinului individual al participanţilor. Cu acest film începe seria eroilor viguroşi dar totodată romantici, o trăsătură caracteristică în întreaga operă a lui Bielik. Factura epică domină asupra aspectului liric la acest regizor. În filmele lui nu se găsesc speculaţii, numai poveşti adevărate, fără urmă de minciună în ele. Acesta este de fapt deviza lui Bielik, şi din acest motiv Vlcie diery este considerat şi astăzi cel mai plastic film al răscoalei naţionale. Deşi în perioada sa matură, Bielik s-a mai întors de câteva ori la această temă, totuşi nici unul dintre filmele lui târzii nu poate concura cu sugestivitatea filmului Vlcie diery.

În total Bielik a regizat 11 scurt-metraje şi 11 lung-metraje. În opinia majorităţii criticilor, cel mai desăvârşit film al său este balada anti-război, cu acţiunea plasată în timpul primului război mondial: Styridsat'styri (Patruzecişipatru, 1957). Renumitul actor slovac Ladislav Chudík a avut posibilitatea de a străluci în filmul Kapitán Dabac (Căpitanul Dabac, 1959), unde a interpretat rolul unui om care luptă împotriva fascismului, bineînţeles, pe timp de război.

Aşa cum se şi vede, războiul este tema preferată (dar nu unica temă) a lui Bielik: el s-a întors la eroul său de inimă, Jánosík, turnând un film în două părţi despre el, şi încercându-şi puterile până şi în domeniul comediei: Piatok trinásteho (Vineri, treisprezece, 1962–63) şi Majster kat (Maistrul călău, 1968), pentru cel din urmă primind cele mai multe critici. Revăzând filmul şi luând în considerare faptul că în Slovacia comedia nu a avut tradiţii prea puternice, critica poate părea puţin prea aspră; oricum, nici o critică nu a mai putut clătina tronul lui Bielik.

Stefan Uher şi ceilalţi

În primii ani după război în sfârşit a luat avânt şi critica, respectiv publicistica de film. Toate ziarele şi revistele au avut câte o rubrică permanentă dedicată filmelor. Colaborarea cu cineaştii cehi a dat rezultate bune. Nu s-au născut capodopere, dar au fost realizate de pildă trei comedii absolut şarmante: Certová scena (Peretele diavolului, 1948), o comedie bazată pe dialoguri a regizorului ceh Václav Wasserman, Katka (1949), singurul film independent al lui Ján Kadár (el lucrând ulterior numai împreună cu Elmar Klosal), bazat pe comicul situaţiilor, respectiv comedia lui Ondrej Jariabek cu titlul Kozie mlieko (Lapte de capră, 1950), realizat în colaborare cu cehul Borivoj Zeman. Primul film artistic de folclor al slovacilorRodná zem (Patria, 1953), deja prezentat în color a fost turnat în baza scenariului scris de Ivan Bukovcan, în regia cehului Josef Mach. Supranumit şi „folclor-musical”, filmul poate fi savurat şi astăzi graţie muzicii sale plăcute şi coregrafiei impecabile, chiar dacă dispune de o naraţiune destul de naivă.

Drama socială a lui Vladimír Bahna Pole neorané(Câmpia nearată, 1953) este o adaptare după romanul lui Peter Jilemnicky, purtând deja amprenta demagogiei sociale a anilor ‘50. Până şi excepţionala satiră a autorului Janko Jesensky: Stvorylka (Cadril, 1955) a fost căsăpită de „actualizări” anapoda (autorul fiind considerat un Voltaire al slovacilor, regizorul Jozef Medved' a fost nevoit să modifice materialul sursă). În această perioadă s-a realizat şi o simpatică coproducţie slovacă–maghiară, ecranizarea romanului Szent Péter esernyője (Umbrela Sfântului Petru, 1959) de Frigyes Bán, în care Mari Törőcsik şi Karol Machata au interpretat rolurile principale. Avem de-a face deci cu o mulţime de filme artistice, însă puţine merită totuşi să fie amintite. Spre sfârşitul anilor ‛50 încep deja să se schimbe lucrurile, în primul rând datorită regizorilor precum Stefan Uher, Martin Hollý, Peter Solan şi Stanislav Barabás, dar şi mulţumită scenariştilor precum Tibor Vichta, Alfonz Bednar, Ivan Bukovcan, Albert Marencín, Ján Minác şi a operatorilor Karol Krska, Stanislav Szomolányi, Tibor Biath şi Vincent Rosinec.

Războiul şi revoluţia naţională au devenit teme constante ale filmului slovac. În lucrarea sa de debut, Pieseò o sivom holubovi (Cântec despre porumbelul gri, 1961) Stanislav Barabás s-a bazat pe povestirile lui Albert Marencín şi Ivan Bukovcan în prezentarea sorţii eroilor individuali ai revoluţiei. Din păcate scenariul poartă amprenta schematismului caracteristic anilor ‘50 şi a ideologiei oficiale, însă, în ciuda acestora, reuşeşte să prezinte ceva profund uman, nefiindu-i frică nici de folosirea simbolurilor. Chiar dacă astăzi poate acest lucru pare nesemnificativ, în perioada respectivă el constituia un act aproape eroic. După 1968, Barabás a emigrat, însă tema răscoalei a mai reluat-o, regizând în baza scenariului de Ivan Bukovcan filmul Zvony pre bosých (Mânia celor desculţi, 1965), această operă reprezentând un punct de turnură în prezentarea revoluţiei. Chiar dacă direcţia de urmat i-a fost indicat deja de filmul Smrt si ríká Engelchen (Numele morţii este Engelchen, 1960), realizat de perechea Kadár–Klos în baza nuvelei lui Ladislav Moacko, adevărata inspiraţie pentru filmul lui Barabás a fost lucrarea excepţională a lui Stefan Uher cu titlul Organ (Orgă, 1964).

Uher a evitat ideologia în filmul său, concentrându-se asupra tragediei umane. Totuşi, filmul din 1965 al lui Barabás este cel care o rupe definitiv cu tradiţiile ideologiei socialiste de după al doilea război mondial.

Tematica răscoalei nu ar fi completă fără drama lui Peter KarvasPolnocná omsa (Miezonoptica, 1962), regizată de Jirí Krejcík. Mult timp lumea nu l-a iertat pe Karvas pentru faptul că a îndrăznit să spună că de fapt au existat şi trădători şi turnători în revoluţie. Poate şi din cauză că regizorul a fost un ceh, acest film nu apare pe lista filmelor slovace – dar el este un film slovac. Putem să spunem chiar că este o coproducţie cehă–slovacă–maghiară, căci rolul principal i-a revenit actriţei maghiare Margit Bara. Trist este însă faptul este faptul că în anii ‘70 se întoarce în filmul slovac şablonul în tratarea celui de-al doilea război mondial – dar despre această problemă vom discuta mai încolo.

Apogeul filmelor lui Peter Solan, primul absolvent slovac al FAMU, este fără doar şi poate Boxer a smrt' (Boxerul şi moartea, 1962). Succesul se datorează noutăţii temei, regiei, precum şi prestaţiei excepţionale a actorului Stefan Kvietik. Solan îmbină în mod iscuşit regulile sportului fair-play cu condiţiile inumane ale lagărului de concentrare. În filmul său de debut, Havrania cesta (Calea corbului, 1962) Martin Hollý nu a ales o temă foarte populară, căci problemele muncitorimii din perioada comunismului nu au mai interesat pe nimeni la vremea respectivă. Hollý se trăgea dintr-o cunoscută familie de artişti (şi tatăl său a fost regizor), dar el însuşi nu a făcut parte niciodată din tabăra inovatorilor. Având însă la degetul mic secretele profesiei de cineast, a reuşit să-şi spună povestea într-un mod artistic impecabil, colaborând în mod exemplar şi cu actorii. Astfel a trecut cu bine de „obstacolele” începutului, câştigând astfel libertatea de a se dedica ulterior lucrurilor care l-au interesat cel mai mult şi la care se pricepea el cel mai bine.

Activitatea trioului Solan, Hollý şi Uher este considerată un moment aureolat în istoria cinematografiei slovace. Cel mai important dintre aceşti trei regizori (poate până şi în ziua prezentă) este Stefan Uher. Despre noul val cehesc al anilor ’60 au vorbit cu mare respect şi în afara graniţelor Cehoslovaciei. Însă puţini sunt conştienţi de faptul că primul promotor al acestui curent a fost un slovac. Slnko v sieti (Lumina soarelui în plasă, 1962) este o coproducţie între Uher şi scenaristul Alfonz Bednár. Nu seamănă cu nimic ce am văzut până acum. Stilul povestirii este altul, desluşeşte realitatea într-un mod total diferit, caută modul de a conecta oamenii cu ei înşişi, alcătuind în acest proces o poetică absolut nouă. Până şi cehii recunosc că Uher este pionerul noului val, însă e greu de explicat, de ce nu a avut urmaşi în ţara sa. Uher nu s-a abătut de la propria cale, iar talentul său a fost valorificat într-un număr impresionant de filme. Nu se găseşte alt regizor în istoria cinematografiei slovace, care să fi produs atât de multe filme şi la o calitate atât de ridicată. Toate sunt capodopere, poate cu excepţia unui singur film. Am amintit deja de filmul Organ (Orgă, 1964), realizat împreună cu Bednár şi cu operatorul Stanislav Szomolányi, pictând o frescă a totalitarismului statului slovac fascist; tot cu Bednár şi Szomolányi a lucrat la filmele Tri dcéry (Trei surori, 1967) şi Génius (Geniu, 1969). Stefan Uher se afla la apogeul carierei sale la momentul regizării acestor filme, fără să bănuiască, cât de greu îi va fi lupta pentru afirmare în perioada normalizării, lucru ce-i va fi reuşit în final în urma multor sacrificii.

Fugitivii şi pelerinii lui Jakubisko

Anii ’60 au reprezentat epoca de aur pentru Slovacia, aparenta libertate fiind cel mai bine reprezentată de cinematografie. În această perioadă a apărut Obchod na korze (Magazinul de pe corso, 1965), un film semnat de perechea ceho-slovacă Ján Kadár-Elmar Klos, distins cu premiul Oscar. Mulţi încă ţin minte prestaţia actoricească a renumitului actor slovac Jozef Kroner şi a inegalabilei actriţe poloneze Ida Kamiñska. Kadár şi Klos de obicei îşi împing eroii într-o situaţie de limită – lucru ce se întâmplă şi în acest film, care cu siguranţă ar fi avut succes mondial şi fără premiul Oscar. Juraj Jakubisko, Dusan Hanák şi Elo Havetta îşi fac apariţia în această atmosferă festivă. Hanák este singurul din generaţia cineaştilor tineri care a avut experienţă şi cu filmul documentar. El s-a exersat în acest gen, înainte să-şi termine primul său film artistic, 322 (1969), o operă care surprinde cel mai bine mişcarea tot mai amplă a civismului.

André Bazin ar spune despre Jakubisko că la el primează crezul în imagine asupra crezului în realitate. Viaţa şi opera lui Jakubisko ar fi de neînţeles fără dadaism şi surealism. Chiar şi în prima sa lucrare, filmul Kristové roky (Cel cu vârsta lui Hristos, 1967) tratează în mod arbitrar logica naraţiunii, concentrându-se mai degrabă pe gândirea şi trăirile eroilor. Metafora şi alegoria abundă în capodopera sa Zbehovia a pútnici (Fugitivi şi pelerini, 1968), care, deşi face parte dintre cele mai mari valori ale cinematografiei slovace, a fost retrasă din circulaţie pentru douăzeci de ani. Filmul cuprinde trei povestiri: Fugitivi (primul război mondial), Dominika (al doilea război mondial şi Pelerini (o zi după catastrofa nucleară). Despre acest film, criticii au spus următoarele: „Al doilea film al lui Jakubisko este un dans în valvârtej al nebuniei, al cruzimii, al frumuseţii şi al înşelăciunii, fără pic de răspundere şi normalitate, numai joc şi pasiune”. Şi mai multă absurditate este prezentă în filmul Vtáckovia, siroty a blázni (Păsări, orfani şi nebuni, 1969), o tragicomedie despre trei orfani care încearcă să facă farse şi să supravieţuiască cu ajutorul cinismului şi violenţei într-o lume nebună – filmul a fost interzis pentru mulţi ani.

În umbra lui Jakubisko a încercat să-şi deschidă aripile un alt mare talent, Elo Havetta, care a avut mare succes cu prima sa lucrare Slávnost' v botanickej záhrade (Sărbătoare în grădina botanică, 1969). Nu e nimic deosebit în povestea acestui film, însă autorul reuşeşte să o povestească într-un mod unic: haotic, similar unui carnaval, aparent fără urmă de logică şi totuşi fermecător de unitar, o frescă a puterii şi slăbiciunii omului. Peste nu mult timp, Havetta moare tragic, în floarea vârstei, neavând nici până în ziua de astăzi un urmaş demn de opera lui.

Mulţi cineaşti au ales calea emigrării după data de 21 august 1968. Ar fi greu să spunem că au avut dreptate sau au greşit în decizia lor, de pildă dacă e să luăm cazul lui Stanislav Barabás şi al unui operator deosebit de talentat, Igor Luther, care au emigrat: Barabás stabilindu-se prima dată în Canada, după aceea în Germania de West, Luther fiind şi el stabilit şi activ în Germania. Un lucru este însă cert: cei care au rămas în ţară, nu au supravieţuit deloc uşor procesului de „normalizare” al anilor ’70

[Partea a 2-a]

tradus de

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Filme legate

Varúj...! (Warning)

Varúj...! (Warning) – Cehoslovacia, dramă, 1947. Regizor: Palo Bielik, Martin Fric.

  • Părerea noastră
    9/10
  • Părerea ta?

Vlcie diery (Wolves' Lairs)

Vlcie diery (Wolves' Lairs) – Cehoslovacia, dramă, film de război, 1948. Regizor: Palo Bielik.

  • Cât de bun crezi că e filmul?

Patria (Rodná zem)

Patria (Rodná zem) – Cehoslovacia, musical, film romantic, 1954. Regizor: Josef Mach.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    8/10
  • Părerea ta?

Mânia celor desculţi (Zvony pre bosých)

Mânia celor desculţi (Zvony pre bosých) – Cehoslovacia, dramă, 1965. Regizor: Stanislav Barabas.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Cât de bun crezi că e filmul?

Boxerul şi moartea (The Boxer)

Boxerul şi moartea (The Boxer) – Cehoslovacia, dramă, 1963. Regizor: Peter Solan.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    8/10
  • Părerea ta?

Magazinul de pe strada mare (The Shop on Main Street)

Magazinul de pe strada mare (The Shop on Main Street) – Cehoslovacia, dramă, film de război, 1965. Regizor: Ján Kadár, Elmar Klos.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    9/10
  • Părerea ta?

Păsările, orfanii şi nebunii (Vtáčkovia, siroty a blázni)

Păsările, orfanii şi nebunii (Vtáčkovia, siroty a blázni) – Cehoslovacia–Franţa, comedie, dramă, fantasy, film de război, 1969. Regizor: Juraj Jakubisko.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    8/10
  • Părerea ta?

Articole similare

Peripeţiile cinematografiei slovace: 1970–2007 - Istoria filmului slovac 2.

Peripeţiile cinematografiei slovace: 1970–2007 – Istoria filmului slovac 2.

În data de 21 august 1968, trupele ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia (cu excepţia României) au invadat Cehoslovacia, un eveniment care a încetinit (aproape a paralizat) evoluţia cinematografiei pentru mai mult de 20 de ani.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro