Robert McKee: Story

György Ritter

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Colecţionarii de cruci
René Clément: Jeux interdits / Jocuri interzise, 1952

Epoca istoriei filmului cu cea mai mare influenţă de după cel de-al doilea război mondial a fost neorealismul italian. Sunt multe discuţii şi în prezent despre care sunt adevăratele opere „neorealiste”, cert este faptul că, stilul lui de Sica, Visconti şi Rosselini au creat valuri asemănătoare în toate ţările. În ciuda acestui aspect, perioada neorealismului francez-exagerând puţin – s-a cristalizat într-o singură peliculă: în drama lui René Clement cu titlul Jocuri interzise.

Numele lui Clément este cunoscut între membrii Academiei. Prin intermediul filmului La bataille du rail, Clément a trezit deja interesul branşei. Cu ajutorul montajelor ce poartă amprenta şcolii ruseşti şi al actorilor amatori a turnat un „documentar fictiv” despre mişcarea de rezistenţă a lucrătorilor de la calea ferată franceză. A fost un film- proclamaţie, regizorul fiind încurajat cu aplauze critice şi din tabăra neorealiştilor italieni, astfel că în 1949, din scenariul lui Cesare Zavattini şi cu interpretarea principală a lui Jean Gabin a realizat un fel de operă neorealistă a genului. Au-delá des grilles (1949) a devenit un amestec bizar al realismului liric francez şi al neorealismului italian. În pofida acestui fapt, a înregistrat un succes critic deosebit, care i-a adus regizorului primul său premiu Oscar. Nici pentru următorul nu a trebuit să aştepte mult.

Europenii dezmeticiţi din război au primit cu mare însufleţire generaţia de regizori care au formulat inadvertenţele sociale. Această temă a avut mare trecere în cadrul Academiei, deoarece şi peliculele Sciuscia (1946) şi Hoţi de biciclete (Ladri di biciclette, 1948) au câştigat statueta de aur. Clément a dorit enorm succesul iar romanul lui Francoise Boyer a fost perfect pentru nararea unei poveşti înduioşătoare.Pentru scrierea scenariului a apelat la vestita pereche franceză a epocii, Jean Aurenche şi Pierre Bost (ei conlucrând şi în filmul său anterior). Filmul Jocuri interzise şi până în zilele noastre este „un film enigmatic”, unul pe care şi privirea îl descifrează cu greu, cu toate că nu are nici acţiunea complicată, nici un sistem de simboluri prea dificil. Ne simţim tulburaţi pur şi simplu datorită stilului său.

În centrul acţiunii se află micuţa Paulette în vârstă de cinci ani, care îşi pierde părinţii cu ocazia unui atac aerian. Filmul porneşte cu un haos total, regizorul surprinde foarte bine tragedia pe care micuţa eroină nici nu o poate înţelege, şi care după cumplita întâmplare ajunge pe o moşie dosnică. Familia de ţărani o primeşte pe copila orfană, care mai apoi se împrieteneşte cu băieţelul Michel. Începând de aici, filmul se transformă într-o dramă populară stranie. Ne aflăm într-un sat, într-un microcosm, totuşi acţiunea se învârte numai în jurul a două familii, familia vitregă a Paulettei şi familia Gouard aflată în gâlceavă cu ei. Camera de filmat imortalizează priveliştea peisajului francez din ce în ce mai rar şi se concentrează pe ţăranii din ce în ce mai neîngrijiţi şi mediul simplu şi necioplit al acestora.

Cei doi tineri protagonişti înfiinţează un cimitir de animale şi încep să strângă cruci, acest element formând coloana vertebrală a filmului. Din întâlnirea fetiţei de la oraş cu ţăranii, spectatorul are impresie că acţiunea se desfăşoară într-un fel de realism magic. Dar nu. Clément se îndrăgosteşte de protagonişti şi de faptele lor, învăluind scenele cu un sirop burlesc în loc să le transforme într-o dramă serioasă. Mârâiturile preotului care îl surprinde pe Michel în flagrant în timp ce acesta încerca să fure crucea de pe altar devin la fel de comice ca fotografia de grup a familiei care şi-a pierdut copilul cel mare. Bătrânii trăiesc doar de azi pe mâine, cel mai important lucru pentru ei este să pună beţe-n roate vecinului. De parcă Clément ar fi adaptat o piesă de teatru în mediu rural, condimentat în mod bizar cu motive de psihologie a copilului. La jumătatea filmului deja nici nu ne amintim de preludiu: colecţionarea leşurilor de animale şi a crucilor se metamorfozează în mod ciudat într-o critică religioasă, resimţindu-se într-o anumită măsură chiar influenţa lui Buñuel.

Spectatorii francezi ai epocii care au trăit perioada războiului au descoperit în cadrul filmului mai ales soarta grea a celor năpăstuiţi. Viaţa, în concepţia morţii la copii, reprezintă un joc nătăfleţ, totuşi, din punct de vedere moral, ritualul mortual de autosacrificare a micuţilor se află mult deasupra competiţiei grotească ce caracterizează lumea oamenilor maturi. Creatorii, în locul unei atmosfere roz, au vrut să dea viaţă stilului neorealist sentimental, care în această formă nu are nici un sens, această impresie fiind subliniată în mod regulat şi de acordurile ghitarei lui Narcisco Yepes.Dar directorul ne atenţionează asupra groaznicei realităţi şi ne scoate din umorul „ţărănesc grosolan”. O astfel de scenă este ceea în care Paulette şi Michel împing spre cimitirul lor cel nou o roabă plină de cruci, în timp ce deasupra capului lor se desfăşoară războiul aerian.

Această lume „de poveşti” este înconjurată de război, conflict din care omul se poate rupe doar temporar; unde viaţa şi moartea reprezintă un joc infantil. Aşadar, lângă semnul absurdului putem aşeza şi pe cel sentimental- din păcate însă, aceste două particularităţi se autoexclud. NU se poate înţelege clar unde a vrut Clément să ajungă cu această poveste, deoarece finalul nu este optimist: Paulette ajunge la orfelinat, fetiţa cu chip de înger se pierde în mulţime, strigând după singurul ei prieten Michel. Filmul se termină astfel a treia oară într-o notă de realism. După această poveste de basm, modul de a tăia firele sentimentale pare o vânătoare de senzaţii. Filmul, într-o altă variantă, este greu digerabil din cauza unui cadru de acţiune kitch. În aceasta, cei doi copii aflaţi într-o lume de rai îşi deapănă propria poveste, iar la final recorectează încheierea amară.

Prin acest film, Clément reuşeşte după 2 ani să câştige premiul special pentru cel mai bun film de limbă străină la gala Oscarurilor (1952), dar obţine şi premiul BAFTA (1954) şi respectiv Leul de Aur de la Festivalul din Veneţia. Continuarea operei sale de viaţă a fost însă la fel de duală ca şi filmele premiate. În locul realismului ce pătrunde până în măduva oaselor, Clément s-a reorientat întâi spre comedia uşoară (Monsieur Ripois,1954) mai apoi spre drama manierată (Gervaise,1956). Brigitte Fossey (Paulette) însă, ajunge actriţă vestită: a fost colega lui Gene Kelly în Happy Road (1957), a jucat în Kvintettul lui Robert Altman, în La Boum (1980) şi în Cinema Paradiso (1988), câştigând la rând în 1977 şi 1978 preţiosul premiu Caesar.

Din cauza conţinutului de psihologie a copilului, Jocuri interzise a devenit o peliculă clasică în cadrul filmului francez de după cel de-al doilea război mondial. Reprezintă o pată de culoare a cinematografiei galice aflată între nouvelle vague şi realismul liric, în căutarea identităţii personale. Numele lui René Clément se înscrie în cronologia istoriei filmului lângă nume sonore cum ar fi cea a lui Jean Delannoy, Henri-Georges Clouzot, Jacques Becker sau Jean Cocteau.

tradus de

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Film legat

Jocuri interzise (Forbidden Games)

Jocuri interzise (Forbidden Games) – Franţa, dramă, film de război, 1952. Regizor: René Clément. Actor: Georges Poujouly, Brigitte Fossey, Amédée, Laurence Badie, Madeleine Barbulée, Suzanne Courtal, Lucien Hubert.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    9/10 (1)
  • Părerea ta?

Articole similare

Tradiția calității și studiourile franceze în 1945–1960 -

Tradiția calității și studiourile franceze în 1945–1960

Perioada ce a urmat retragerii trupelor și administrației germane de pe teritoriului Franței a fost caracterizată de negocieri economice și decizii politice. Toate au afectat într-un fel sau altul ordinea cinematografiei franceze.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro