Robert McKee: Story

Márton Jankovics

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Recrutul în iad
Oliver Stone: Platoon / Plutonul, 1986

Cu ajutorul Plutonului, Stone transpune în practică un vis mai vechi de-a lui şi încasează patru premii la a 59-lea gală a Oscarurilor (între care premiul pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor). Drumul până la covorul roşu a fost lung şi anevoios: în primul rând trebuia să supravieţuieşti războiului din Vietnam, mai apoi numeroaselor refuzuri venite din partea producătorilor-şi în final să treci prin două luni de filmări în junglă.

Plutonul reprezintă filmul cu tonul cel mai personal din toată cariera lui Oliver Stone. Regizorul dedică o întreagă trilogie conflictului din Vietnam, conflict ce i-a marcat o bună parte din viaţă. Părţile trilogiei ne arată din unghiuri diferite inumanitatea războiului, dar numai în Plutonul Stone transpune pe ecran în mod neîngrădit propriile experienţe. Nu este întâmplător că, dintre cele trei filme, numai acesta a fost realizat pe baza unui scenariu original, celelalte două fiind adaptări după romane: filmul Născut pe 4 iulie (Born on the Fourth of July) a avut la bază memoriile unui veteran de război ajuns în scaunul cu rotile, iar Cer şi pământ (Heaven&Earth) s-a inspirat din amintirile unei femei vietnameze cu o soartă încercată. Primul se concentrează asupra dificultăţilor de reintegrare în societate, iar cel de-al doilea prezintă grozăviile războiului din perspectiva localnicilor. Plutonul a fost decantat din propriile trăiri personale ale lui Stone, filmul porneşte astfel de la o situaţie identică cu începutul propriului serviciu militar care s-a prelungit foarte mult (un an şi jumătate) din Peninsula Indochina: se deschide uşa unui transportor de trupe prin care printr-o mişcare nesigură proaspătul absolvent universitar păşeşte pe cerdacul iadului.

Acest pas deosebit de însemnat este făcut de către Stone în 1967, cu 20 de ani înaintea eroului principal al filmului. Tânărul intelectual provenit dintr-o familie înstărită, într-atât nu îşi găseşte locul în societatea americană a anilor ‘60, încât după ce a fost exmatriculat a doua oară de la facultate-considerată de el pepiniera sporovăielilor goale – intră în armată şi petrece aici ca voluntar un an şi jumătate. Această perioadă a lăsat o urmă de neşters în concepţia despre lume a lui Stone; se pretinde că s-a apucat de filmări deoarece a simţit că experienţele acumulate pe câmpul de luptă pot fi exprimate adecvat numai prin intermediul celui mai intensiv mediu, adică cel al filmului. Întors din război transpune imediat pe hârtie scenariul cu titlul Break, care a primit ulterior denumirea de Platoon (Plutonul), însă a trebuit să aştepte încă 20 de ani ca cineva să accepte imortalizarea pe peliculă a întâmplării. În acest răstimp Stone a încercat să se evidenţieze în lumea filmului cu regizarea unor filme horror autoreflexive (Seizure, The Hand), dar aceste creaţii au înregistrat la casele de bilete numai eşecuri. Scrierea de scenarii s-a soldat pentru el cu multe reuşite, reputaţia profesională obţinută de pe urma unor scripturi de filme precum Expresul de la miezul nopţii, Scarface sau Conan, barbarul şi legitimitatea hollywoodiană a tematicii vietnameze a reprezentat o uriaşă oportunitate de afirmare: la începutul anului 1986 s-a putut apuca de turnarea filmuluiPlutonul.

Stone prezintă conflictul din Vietnam prin ochii unui novice, şi nu ne lasă nici o îndoială asupra faptului că, război este un iad. Încă de la primele imagini putem să ne dăm seama de situaţia fără speranţă, deoarece primul lucru ce-i sare în ochi eroului nostru guvernat de principii idealiste pe aeroportul din Saigon : o movilă de saci de cadavre. Plutonul are ca temă acelaşi subiect ca cele două mari epopei filmice din deceniul precedent, ce tratează problemele vietnameze, şi încearcă să explice privitorului că adevăratul război îl purtăm în noi înşine şi nu împotriva inamicului. Asemănător cu Apocalipsa acumşi Vânătorul de cerbi conflictul este interiorizat, deraind genul filmului de război de la linia „clasică” unde obiectivul primordial era învingerea fizică a inamicului. Ameninţarea principală pentru eroul principal din Plutonul nu este posibila ofensivă a Vietkongului ci evadarea brutei prezente în sufletul tuturor. Filmul sesizează deosebit de sugestiv acele împrejurări în care se evaporă într-o clipită din rândul băieţilor şi ultimul strop de umanitate. În interiorul Triunghiului Bermudelor alcătuit din căldura infernală, epuizarea totală şi pericolul iminent, se naşte aceea stare critică de spirit, care poate conduce la înjosirea sau chiar omorârea unor oameni complet nevinovaţi.

În pofida scenelor naturaliste şi a luxului incredibil de amănunte, Stone disociază acţiunea de realitate prin mitizarea figurii plutonierilor – care se luptă pentru salvarea sufletelui fiecărui soldat.Caracterul lui Elias şi Barnes funcţionează desigur perfect şi în planul realist al filmului, dar Stone scoate în evidenţă faptul că, ei sunt nu doar nişte segmente disparate ale maşinăriei de război, ci reprezintă acele două elemente primordiale care se ciocnesc în toate războaiele: cruditatea bestială şi umanitatea nestrămutată se încarnează în faţa ochilor noştri. Acest aspect oarecum didactic face ca filmul Apocalipsa acum să fie o versiune Hollywood-compatibilă, deoarece această dualitate, care este exprimată şi mai unitar la Coppola prin figura colonelului Kurtz, se disociază în doi poli conform gustului hollywoodian.

Nu numai separarea Binelui şi a Răului, ci şi structura narativă respectiv modul de operare a muzicii a fost realizată în matricea hollywoodiană. Naraţiunea interioară a eroului principal interpretat de Charlie Sheen aduce periodic în atenţia noastră învăţătura morală, iar muzica melancolică ce umple întreaga durată a filmului are grijă să asigure efectul emotiv scontat. Piesa lui Samuel Barber intitulată Adagio for Strings se repetă de nenumărate ori în cursul acţiunii, dar se contopeşte perfect cu filmul numai în momentul scenei morţii teatrale a plutonierului Elias. Căderea la pământ a soldatului căzut în cursă având mâinile ridicate la cer exprimă desăvârşit interpretarea lui Stone despre prezenţa armată a Americii în Vietnam –precum vesteşte mottoul de pe afiş: prima victimă a războiului este inocenţa.

Tocmai datorită acestui fapt triumfă Plutonul la gala premiilor Oscar din 1987, deoarece a fost capabil să adapteze deziluzia imensă a filmelor care s-au ocupat cu analizarea traumelor sociale ale conflictului din Vietnam cu preferinţele gustative ale hollywoodului: războiul zugrăvit dintr-o perspectivă comună a fost fasonat de Stone pe baza modelelor hollywoodiene, iar această bravură a fost răsplătită ca atare de către membrii Academiei.

tradus de

Comentează şi tu!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.


Comentarii

mira · 25. iunie 2018 16:37

i like this movie

Articole similare

Endlösung – prin prisma fabricii de vis  - Steven Spielberg: Schindler's List / Lista lui Schindler, 1993

Endlösung – prin prisma fabricii de vis – Steven Spielberg: Schindler's List / Lista lui Schindler, 1993

Decenii întregi, genocidul evreilor din cel de-al doilea război mondial a lipsit din discursul public cinematografic american, până şi marile epopee despre război (Battle of the Bulge / Bătălia din Ardeni; A Bridge Too Far / Un pod prea îndepărtat) atingând această problemă doar în mod tangenţial. După Holocaust (1978), serialul TV de Marvin J. Chomsky s-a produs o schimbare de mentalităţi, însă adevăratul punct de cotitură se leagă de numele lui Steven Spielberg, un om pe care la momentul respectiv nimeni nu l-a văzut în stare să ecranizeze o poveste de asemenea amploare.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro