Robert McKee: Story

Tamás Hlavaty

Istoria Filmului / Articole /

· scris de

Vechi şi nou
Problema autorului în filmele Pixar 1.

Trilogia Toy Story a fost cel mai mare succes al animaţiilor computerizate. În prezenta lucrare vom încerca să aflăm care este succesul operelor Pixar, respectiv care sunt acele trăsături caracteristice pe care le regăsim în toate lucrările studioului.

Episoade din viaţa jucăriilor

În cea de-a treia parte a filmului Toy Story, Andy, stăpânul jucăriilor a crescut şi este pe cale de a pleca la colegiu. Desigur, pentru jucăriile sale acest lucru înseamnă moartea, căci nimeni nu o să le mai vrea. Ele vor ajunge din greşeală la gunoi, de acolo într-un centru de zi unde se întâlnesc cu o mulţime de jucării noi din plastic şi din pluş; încearcă să evadeze din centru şi să ajungă înapoi la Andy, care, în ciuda faptului că a crescut, totuşi vrea foarte mult să le păstreze. Au trecut 11 ani de la ultimul Toy Story, deci Andy s-a maturizat şi în viaţa reală, facilitând astfel tranziţia către a treia parte şi urmând să se ajungă la concluzia – presupusă de noi, căci cunoaştem povestea – că atingerea vârstei de adult nu înseamnă în mod obligatoriu renunţarea la copilul din sufletul omului. Această idee este deosebit de importantă pentru marca Pixar, deoarece toate lucrările studioului se adresează în egală măsură atât copiilor, cât şi adulţilor.

Prima parte din 1995, revoluţionară prin noutatea ei, reprezintă o piatră de temelie în evoluţia animaţiilor digitale nu numai datorită faptului că a fost primul lungmetraj realizat în întregime cu tehnici CGI, sau datorită faptului că regizorul John Lasseter a primit premiul special la Gala Oscar din 1996, ci datorită faptului că încă din momentul naşterii sale, filmul a dispus de un asemenea simţ al autoreflexiei care este incomparabil în istoria filmului. Clipa în care Al Jolson a rostit prima frază a filmului sonor („Aşteaptă puţin! Încă n-ai auzit nimic!”) a fost un moment auroleat pentru Warner, însă faptul că o lucrare realizată cu tehnici absolute nou-nouţe să-şi găsească instant locul în galaxia de celluloid, şi în plus, într-un mod atât de amuzant… asta da, chiar că a marcat o performanţă extraordinară, şi totodată o lucrare de reală valoare artistică.

La modul concret: primul Toy Story prezintă viaţa jucăriilor atunci când sunt „în afara serviciului”, adică atunci când nu funcţionează pe post de obiect neînsufleţit care să aducă zâmbetul pe faţa celor mici. Cum se închide uşa de la camera pentru copii, cum au şi prins ei viaţă, trăind în propria lume, fantastic de amuzantă. Problemele încep atunci când colecţia este completată de o nouă jucărie: sosirea şerifului spaţial Buzz Lightyear strică idila, căci el îi vrăjeşte imediat pe ceilalţi cu cyber-brizbrizurile sale şi astfel Cowboy Woody se simte brusc neglijat de către toţi prietenii săi. Rivalitatea între cei doi lideri ajunge la extreme, cele două jucării căzând din fereastra de la etaj, şi astfel începe o serie de aventuri periculoase pentru ei. Atâta este povestea şi nu e nevoie de multă şcoală ca să ne dăm seama că, pe lângă faptul că figurile sunt nişte personaje haioase, ele constituie de fapt nişte simboluri. Hipermodernul Buzz este simbolul animaţiei realizate cu tehnici noi, care încearcă să ia locul şcolii vechi. El este descurcăreţ, puternic, şi, înainte de toate, nou-nouţ, şi astfel nici nu-i de mirare că gloata jucăriilor (adică publicul) îl îndrăgeşte imediat, uitându-l pe Woody, care – bineînţeles – simbolizează animaţia tradiţională, cu o veche şi complexă istorie. Ce gest frumos, că personajul principal este tocmai un cowboy, adică reprezentantul unuia dintre cele mai vechi genuri de film: westernul, el fiind ultimul mesager al unei lumi pe cale de dispariţie. Tot o idee strălucită este şi faptul că Buzz nu realizează că la rândul său şi el este doar o jucărie, el fiind convins că e un supererou aflat în misiune. Astfel se exemplifică foarte elocvent una dintre bolile de copilărie ale CGI-ului: problemele de autoevaluare. În timp ce Woody trebuie să-şi justifice prezenţa într-o nouă lume, Buzz trebuie să realizeze că şi el este doar o „jucărie” care trebuie să accepte regulile existente. Iar concluzia este că cele două lumi pot coexista în mod paşnic, fiecare trebuie apreciată pentru atuurile sale, nu există motive pentru rivalizare, dimpotrivă: prin îmbinarea celor două lumi se atinge cea mai nobilă misiune: amuzamentul pentru public.

În continuarea filmului, apărută în cinematografe cu patru ani mai târziu, problema nu mai este felul în care animaţia clasică şi modernă pot coexista, ci momentul în care cea clasică va deveni o valoare muzeală. După tot felul de peripeţii, Woody îşi găseşte obârşia şi tovarăşii săi din Vestul Sălbatic în persoana unei cowgirl, a unui bătrân prospector şi a unui cal cu ochii bulbucaţi. El află că într-un univers necunoscut de el până acum, persoana lui este un erou (lucru pe care-l vom afla cu ajutorul un superb film-în-film), iar pentru a-şi asigura respectul generaţiilor viitoare, nu are altceva de făcut decât să zacă pe un raft până în eternitate. Slavă Domnului, purcelul îşi dă seama că ceva nu-i în regulă şi astfel jucăriile pornesc sub conducerea lui Buzz într-o misiune de a-l trezi pe camaradul lor rătăcit. Dându-şi seama de puterea comunităţii care apare pentru a-l aduce înapoi, Woody conştientizează că trebuie şi el să-şi asume un rol activ, nu poate rămâne numai o frumoasă amintire (de istoria filmului), căci ar fi astfel incapabil de a-i ferici pe ceilalţi. 

Un joc fără limite

Exact aşa cum e cazul basmelor clasice de la Walt Disney care dispun de personaje tipice, de conflicte caracteristice, şi la Pixar (aflat sub egida Disney) avem de a face cu aceeaşi tendinţă, ba chiar într-un mod mai conştient. De fapt, la oricare ne-am uita dintre cele 10 filme realizate până acum, în fiecare regăsim aceleaşi motive şi trăsături caracteristice.

Dacă am amintit de conştientizare, putem să şi începem argumentarea în favoarea celor enunţate mai sus menţionând că autorii au stabilit anumite puncte de reper pentru filme încă din „momentul zero”: de pildă, în toate lucrările lor apar nume de firme inventate, respectiv obiecte aparţinând acestor firme. Un exemplu în acest sens ar fi Pizza Planet, pe care am putut-o vedea în primul Toy Story, şi care a fost menţionat şi în continuări, la fel cum în fiecare dintre filme apare la un moment dat o maşină Pizza Planet în fundal. O astfel de „amuletă” este şi mingea Luxo, prezentă în filme după apariţia scurtmetrajului Pixar cu titlul Luxo Jr., sau ficţionala compania de ulei „Dinoco” care apare în ipostaza sponsorului principal în filmul Maşini. Putem să amintim şi o fixaţie mai recentă, firma Buy ’N Large, apărută prima dată în WALL-E, însă pare-se că vom mai revedea acest brand fictiv şi în alte filme.

Merită să menţionăm modul inteligent şi subtil cu care Pixar îşi face reclamă propriilor produse în propriile filme. În fiecare lucrare nouă sunt ascunse o mulţime de indicii intertextuale privind poveştile mai vechi ale studioului; lista, desigur, fiind condusă de Toy Story, cea mai veche lucrare a studioului. Totodată celor de la Pixar le place să ascundă în operele proprii citări din filme cu actori. Această particularitate dovedeşte în mod excelent că filmele nu sunt destinate numai celor mici, căci un copil de zece ani nu va aprecia neapărat felul în care înProti din filmul În căutarea lui Nemo (Finding Nemo) se chiorăşte prin armura crăpată şi spune: „Uite-l pe Proti”, făcând astfel referire la filmul Strălucire (Shine). În aceeaşi poveste vedem şi o imagine cu pescăruşii, luată de sus, ceea ce poate fi considerată un omagiu faţă de opera lui Hitchcock, Păsările. Sau putem să amintim aici scena victoriei din WALL-E, când în momentul glorios al omului deja conştient şi pe propriile picioare se ascultă Zarathustra, o melodie renumită după filmul Odiseea spaţială 2001 (Space Odyssey 2001).

Elementele amintite mai sus constituie mijloace subtile şi eficiente în construirea mitului, însă structura poveştilor Pixar merită şi ea tot interesul nostru. Fiecare film poate fi desluşit pe trei nivele interpretative, iar cei care reuşesc să privească astfel filmele, cu alţi ochi, au parte de o experienţă de neuitat. Primul nivel este chiar naraţiunea impecabilă, plină de acţiune, ceea ce poate fi savurată în întregime de toată lumea cu vârsta între 0–100 de ani. Pentru noi cel mai fascinant nivel este cel de-al doilea, căci aici se poate observa felul în care autorii se folosesc de naraţiune în încercările constante de a defini în mod simbolic rolul filmului, al producţiei de filme şi al animaţiei computerizate în lumea cinematografiei. Toy Story a fost primul film care a prezentat încleştarea celor două lumi: cea veche şi cea nouă, însă toate filmele prezintă de fapt probleme similare.

Al treilea nivel cuprinde mesajul, morala care pătrunde cu uşurinţă în capetele publicului, îmbogăţindu-l astfel cu sfaturi de viaţă precum: „întotdeauna e bine să aibă omul prieteni”, sau „totul se rezolvă prin curaj” sau „fiecare e special în felul lui, toţi au talent la ceva”.

tradus de

Comentează!



antispamgeneraţi un cod nou!


Nu folosi tag-uri HTML: ele vor fi şterse automatic.
Textul poate fi formatat în stil wiki. Ajutor aici.

Filme legate

Povestea jucăriilor (Toy Story)

Povestea jucăriilor (Toy Story) – Statele Unite ale Americii, desene animate, film de aventură, comedie, film de familie, fantasy, 1995. Regizor: John Lasseter.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    9/10
  • Părerea cititorilor
    3/10 · 1 părere
  • Părerea ta?

WALL-E

WALL-E – Statele Unite ale Americii, desene animate, film de aventură, film de familie, film romantic, science fiction, 2008. Regizor: Andrew Stanton.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    10/10
  • Părerea ta?

În căutarea lui Nemo (Finding Nemo)

În căutarea lui Nemo (Finding Nemo) – Statele Unite ale Americii, desene animate, film de aventură, comedie, film de familie, 2003. Regizor: Andrew Stanton, Lee Unkrich.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    9/10
  • Părerea cititorilor
    9/10 · 3 păreri
  • Părerea ta?

Ratatouille

Ratatouille – Statele Unite ale Americii, desene animate, comedie, film de familie, fantasy, 2007. Regizor: Brad Bird, Jan Pinkava.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    9/10
  • Părerea cititorilor
    10/10 · 4 păreri
  • Părerea ta?

Maşini (Cars)

Maşini (Cars) – Statele Unite ale Americii, desene animate, film de aventură, comedie, film de familie, 2006. Regizor: John Lasseter, Joe Ranft.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    8/10
  • Părerea ta?

Povestea jucăriilor 3 (Toy Story 3)

Povestea jucăriilor 3 (Toy Story 3) – Statele Unite ale Americii, desene animate, film de aventură, comedie, film de familie, fantasy, 2010. Regizor: Lee Unkrich.

Mă uit pe Istoria Filmului

  • Părerea noastră
    10/10
  • Părerea ta?

Articole similare

Vechi şi nou - Problema autorului în filmele Pixar 2.

Vechi şi nou – Problema autorului în filmele Pixar 2.

În prima parte a prezentei lucrări am vorbit mai mult despre primele două părţi din Toy Story. Urmează să ne îndreptăm acum atenţia asupra restului de animaţii.

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro