Robert McKee: Story

Istoria Filmului / Articole /

Portrete

Portretul unei femei, între formă și adevăr - Arnaud des Pallières și Christelle Berthevas despre Orpheline

· scris de

Unul dintre filmele franceze cele mai curajoase și recente este Orpheline, portretul unei femei la patru vârste diferite, interpretat de patru actrițe celebre, care a avut premiera mondială la Rotterdam și a fost prezentat recent la Festivalul Internațional de Film Transilvania. Realizatorii săi sunt scenarista Christelle Berthevas și regizorul Arnaud des Pallières, cunoscuți și pentru filmul Michael Kohlhaas, care a făcut parte din Competiția Oficială de la Cannes în 2013. Prin Orpheline și-au propus să vorbească despre teme sensibile și s-o facă printr-un limbaj cinematografic care are în centru perspectiva feminină.

// portrete

Alain Delon și chemarea Hollywood-ului - Portret Alain Delon 2.

· scris de

Ca mulți alți actori străini care au dobândit faimă internațională – Marlene Dietrich, Greta Garbo, Sofia Loren, Yves Montand, Toshiro Mifune sau Omar Sarif – și Alain Delon a fost sedus de chemarea Hollywood-ului.

// portrete

Îngerul străzilor întunecate - Portret Alain Delon 1.

· scris de

Nu cred că putem nega statutul lui Alain Delon drept unul dintre cele mai faimoase și frumoase chipuri din istoria cinematografului. Într-o carieră de șaizeci de ani, ce acoperă a doua jumătate a secolului XX – carevasăzică, Delon a fost o prezență constantă în film pentru jumătate din existența acestei arte – el a semnalat un nou ideal masculin, influențând arta actoriei, moda și youth culture (cultura tinerilor).

// portrete

Dialectul muzical românesc al lui Tiberiu Olah -

· scris de

A fost șotia destinului, ironia istoriei carpato-danubiano-pontice ca româno-maghiarul Oláh Tibi să ajungă unul din cei mai mari compozitori ai muzicii de film românești.

// portrete

Poveștile feministe ale lui Jacques Rivette 2. -

· scris de

Vizionarea unui film mainstream durează, de regulă, două ore. Dacă depășește, spectatorului i se justifică pierderea timpului (și banii alocați distracției) prin mecanisme narative – i.e. narațiunea se extinde adăugând situații relevante intrigii, filmul este epic.

// portrete

Poveștile feministe ale lui Jacques Rivette 1. -

· scris de

„Eu cred că singurul rol pe care cinemaul îl are este acela de a deranja oamenii, de a contrazice structuri care precedă acele idei: trebuie să asigure că cinemaul nu mai este confortabil.”1 (Jacques Rivette)

// portrete

Creditorul care s-a împrumutat - Quentin Tarantino

· scris de

Nu este deloc întâmplător, mai degrabă e perfect simbolic, faptul că marele preot al filmului postmodern a avut începuturi umile, fiind angajat într-un magazin de închiriat casete video. Filmele sale timpurii sunt remixuri ale unor pelicule uitate, rare și subapreciate. Dar copilul teribil a crescut și le-a dovedit criticilor săi că s-au înșelat în privința lui.

// portrete

Ca prin cameră, în ghicitură - Portret Vilmos Zsigmond

· scris de

În prima zi a anului în Big Sur, California a decedat Vilmos Zsigmond, care a lăsat în urmă o operă monumentală, ce se extinde pe șase decenii și care a determinat în mod semnificativ arta cinematografică. Cameramanul de origine maghiară nu a fost doar un simplu participant ci a fost un om de bază, unul dintre cei mai importanți creatori al noului Hollywood al anilor 1970 și care a lucrat cu cei mai mari, începând de la Michael Cimino, Robert Altman și terminând cu Steven Spielberg.

// portrete

Crochiuri - Lucian Pintilie 2.

· scris de

După 1990, Lucian Pintilie revine în România şi cariera lui cinematografică se relansează spectaculos. Lucrează cu furie, cu prea multă furie, răfuindu-se cu trecutul şi prezentul, în speţă al României, eliberându-se de frustările acumulate vreme de decenii – ceea ce, probabil, a fost binevenit ca terapie personală, dar nu a dus la cele mai fericite rezultate artistice.

// portrete

Crochiuri - Lucian Pintilie 1.

· scris de

Lucian Pintilie a fost, ca artist, o victimă atât a vechiului cât şi a noului regim din România. Al vechiului, pentru că, atunci, nu putea spune adevărul (şi totuşi a făcut-o!); al noului, pentru că îl poate spune, numai că adevărul este înşelător şi, mai mult, nu mai prea interesează (aproape) pe nimeni.

// portrete

123 ... 11 Următor

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro