Robert McKee: Story

Istoria Filmului / Articole /

Portrete

Poveștile feministe ale lui Jacques Rivette 1. -

· scris de

„Eu cred că singurul rol pe care cinemaul îl are este acela de a deranja oamenii, de a contrazice structuri care precedă acele idei: trebuie să asigure că cinemaul nu mai este confortabil.”1 (Jacques Rivette)

// portrete

Creditorul care s-a împrumutat - Quentin Tarantino

· scris de

Nu este deloc întâmplător, mai degrabă e perfect simbolic, faptul că marele preot al filmului postmodern a avut începuturi umile, fiind angajat într-un magazin de închiriat casete video. Filmele sale timpurii sunt remixuri ale unor pelicule uitate, rare și subapreciate. Dar copilul teribil a crescut și le-a dovedit criticilor săi că s-au înșelat în privința lui.

// portrete

Ca prin cameră, în ghicitură - Portret Vilmos Zsigmond

· scris de

În prima zi a anului în Big Sur, California a decedat Vilmos Zsigmond, care a lăsat în urmă o operă monumentală, ce se extinde pe șase decenii și care a determinat în mod semnificativ arta cinematografică. Cameramanul de origine maghiară nu a fost doar un simplu participant ci a fost un om de bază, unul dintre cei mai importanți creatori al noului Hollywood al anilor 1970 și care a lucrat cu cei mai mari, începând de la Michael Cimino, Robert Altman și terminând cu Steven Spielberg.

// portrete

Crochiuri - Lucian Pintilie 2.

· scris de

După 1990, Lucian Pintilie revine în România şi cariera lui cinematografică se relansează spectaculos. Lucrează cu furie, cu prea multă furie, răfuindu-se cu trecutul şi prezentul, în speţă al României, eliberându-se de frustările acumulate vreme de decenii – ceea ce, probabil, a fost binevenit ca terapie personală, dar nu a dus la cele mai fericite rezultate artistice.

// portrete

Crochiuri - Lucian Pintilie 1.

· scris de

Lucian Pintilie a fost, ca artist, o victimă atât a vechiului cât şi a noului regim din România. Al vechiului, pentru că, atunci, nu putea spune adevărul (şi totuşi a făcut-o!); al noului, pentru că îl poate spune, numai că adevărul este înşelător şi, mai mult, nu mai prea interesează (aproape) pe nimeni.

// portrete

Chantal Akerman: O voce aparte în cinemaul feminin/-ist 2. -

· scris de

Într-un interviu pentru Camera Obscura, Akerman declara: „Cred că este un film feminist deoarece fac loc unor lucruri care nu au mai fost niciodată, aproape niciodată, arătate astfel, cum ar fi gesturile zilnice ale unei femei. Acestea ocupă cel mai de jos loc în ierarhia imaginilor de film. Un sărut sau un accident rutier se găsesc mai sus, şi nu cred că acest lucru este întâmplător. Este pentru că această categorie de gesturile ale unei femei nu contează pentru ei.”

// portrete

Chantal Akerman: O voce aparte în cinemaul feminin/-ist 1. -

· scris de

„Akerman – realizatoarea de film a răsărit în acelaşi timp cu noua eră a feminismului, iar [filmele ei din anii ’70] au devenit texte cheie în nou apărutul domeniu al teoriei de film feministe. Feminismul a adresat aparent simpla întrebare, şi anume cine vorbeşte de fapt atunci când o femeie dintr-un film vorbeşte (ca personaj, ca regizor); Akerman a insistat în mod convingător că manierele de adresare ale filmelor sale, mai degrabă decât poveştile lor, reprezintă poziţiile perspectivei lor feministe. Numeroasele dispute referitoare la ce anume trebuie să conţină „noul cinema feminin” se învărteau în jurul unei presupuse dihotomii între aşa-numita operă realistă (însemnând accesibilă) şi de avangardă (însemnând elitistă); Filmele lui Akerman au făcut aceste distincţii irelevante şi au ilustrat caracterul restrictiv al categoriilor.”1

// portrete

Regizorul coșmarurilor - Wes Craven. Partea a 2-a

· scris de

Pelicula The Last House on the Left, cenzurată mult și interzisă o vreme, a avut un efect atât de răsunător, încât Craven a ajuns o paria; următorul lui film s-a lăsat așteptat cinci ani de zile, acesta a fost The Hills Have Eyes (Deodato l-a furat și pe acesta, astfel a luat naștere pelicula Cut and Run tot cu Michael Berrymann în rolul principal).

// portrete

Regizorul coșmarurilor - Wes Craven. Partea 1

· scris de

Nu cred că este exagerat să afirmăm că în persoana lui Wes Craven, care a murit la vârsta de 76 de ani, l-am pierdut pe cel mai de seamă regizor de filme horror care a trăit vreodată. Cele mai bune pelicule ale scriitorului-regizor sunt extraordinare atât datorită conținutului, cât și stilului lor.

// portrete

Eu sunt Dracula! - Portret Béla Lugosi

· scris de

Béla Lugosi a definit pentru mai multe decenii felul în care putea fi interpretat rolul lui Dracula pe marile ecrane. În ciuda faptului că de atunci mai multe sute, dacă nu mai multe mii de persoane au intrat în pielea contelui sângeros, etalonul a rămas personajul lui Lugosi, la care se poate raporta, sau de la care se poate devia, într-un fel sau altul. Dar el nu s-a bucurat de faptul că a fost etichetat cu rolul răului etern.

// portrete

Precedent 1234 ... 11 Următor

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro