Robert McKee: Story

Istoria Filmului / Articole /

Portrete

Crochiuri - Mircea Daneliuc 3.

· scris de

În ciuda imaginii de victimă afişată, uneori, după 1989, Mircea Daneliuc este regizorul român cel mai prolific al sfertului de veac care a trecut de la Revoluţie: 10 filme până în 2009! Lăsând la o parte faptul că din toate acestea nu pot fi reţinute decât unul sau două titluri, în rest alegându-ne doar cu secvenţe (unele excepţionale, e drept, dar filmele tot neîmplinite se cheamă că sunt), un calcul simplu ne arată că, în medie, regizorul a ieşit pe piaţă cu un film o dată la doi ani şi jumătate. Aceasta fiind realitatea statistică, nu credem că se poate vorbi despre un regizor ostracizat, necăjit, vitregit de soartă.

// portrete

Crochiuri - Mircea Daneliuc 2.

· scris de

Adevărata măsură şi-o dă Mircea Daneliuc în filmele care urmează eşecului numit Ediţie specială (1978), realizate până în 1989: Probă de microfon (1980), Vânătoarea de vulpi (1980), Croaziera (1981), Glissando (1984) şi Iacob (1988), toate după scenarii propii. Să le „urmărim”, succint, în ordine cronologică.

// portrete

Crochiuri - Mircea Daneliuc 1.

· scris de

Rebel şi „tânăr furios” al vremii sale, Mircea Daneliuc a marcat ani buni filmul românesc, de la debutul din 1975, Cursa, până la Iacob (1988). Dar, ca în cazul majorităţii covârşitoare a regizorilor români care au făcut film înainte de 1989, şi opera lui Mircea Daneliuc se împarte în „înainte” şi „după” acest moment, ceea ce a relizat „după” fiind, în ciuda libertăţii de exprimare asumate cu asupra de măsură, inferior filmelor realizate până în 1989 – tot ca în cazul majorităţii confraţilor –, dar cred că niciunui alt regizor român nu i se potrivește mai bine spusa lui Andre Gide: „Arta se naşte din constrângere, trăieşte din luptă şi moare de libertate.”

// portrete

Nostalgia, planeta muzicală a lui Wong Kar-wai 2. -

· scris de

Wong Kar-wai nu este un povestitor, stilul său evocând cu precădere emoţii, nu întâmplări. Mai important aşadar decât firul evenimentelor este felul în care Wong dirijează elementele vizuale şi sonore pentru a declanşa emoţii. Chris Doyle, faimosul director de imagine cu care a lucrat regizorul începând cu Days of Being Wild şi până la 2046 (inclusiv), subliniază pluralismul stilistic al lui Wong: „Fiecare film trebuie să fie diferit. Ca stil narativ, ca structură”.

// portrete

Nostalgia, planeta muzicală a lui Wong Kar-wai 1. -

· scris de

„Cea mai bună comparaţie nu este, cu siguranţă, cu Godard (…) Prin Wong Kar-wai, Hong Kong-ul îşi are propriul Truffaut, regizorul care în Tirez sur le pianiste şi Jules et Jim s-a concentrat pe personaje nu-tocmai-mature care deplâng pentru eternitate şansele pierdute”1. (David Bordwell) Nostalgia este firul care trece prin toate filmele lui Wong Kar-wai, inclusă în marea temăa timpului, prezentă în întreaga sa operă cinematografică. Universul tematic al filmelor lui Wong este traversat de opţiuni stilistice proeminente: fragmentarea narativă, folosirea monologurilor voice-over, precum şi efectele vizuale obţinute în post-producţie şi montajul muzical, care evocă videoclipurile muzicale – în numeroase materiale scrise i se atribuie o aşa-zisă „estetică MTV”.

// portrete

Din Arabia în fabrica de vise - Portret Omar Sharif

· scris de

Omar Sharif, care a decedat în iulie la vârsta de 83 de ani, a fost singurul arab care a devenit star de cinema adevărat la Hollywood. A interpretat personaje exotice, cu vieți aventuroase de care nici personalitatea sa nu era prea departe.

// portrete

Singurătatea starului filmelor de groază - Portret Christopher Lee

· scris de

S-ar părea că Cristopher Lee a devenit victima etichetării (la fel ca Bela Lugosi), dar de fapt interpretările acestui simbol al filmelor de groază au fost mai personale decât ne-am imagina.

// portrete

Walt Disney-ul Japoniei - Portret Hayao Miyazaki 2.

· scris de

Toată lumea a auzit de termenul anime. Copii din Arabia Saudită sau Brazilia au copilărit în anii ’80 cu seriale japoneze – cele mai bune versiuni ale unor anime-uri din anii ’70 și ’80 se găsesc pe internet dublate în aceste limbi. De fapt, anumite seriale produse în Europa și S.U.A imită anime-ul. Teen Titans, Avatar: The Last Airbender sau Gisaku sunt seriale produse în afara Japoniei, concepute în așa fel încât nu le poți distinge (la nivel stilistic) de anime.

// portrete, animație

Walt Disney-ul Japoniei - Portret Hayao Miyazaki 1.

· scris de

În toamna anului 2014, la aproape un an de la lansarea filmului Kaze Tachinu (The Wind Rises) în cinematografele americane, regizorul și liderul creativ al studiourilor Pixar, John Lasseter, s-a urcat pe scena amfiteatrului Ray Dolby pentru a-i acorda premiul Oscar pentru întreaga carieră regizorului japonez Hayao Miyazaki. Înainte să-i acorde premiul, Lasseter a ținut următorul discurs despre opera și influența lui Miyazaki: „În istoria animației, care datează din primii ani ai cinematografului, sunt două figuri ale căror contribuție la această artă, îi plasează deasupra tuturor. Primul este Walt Disney, iar celălalt este Hayao Miyazaki.”

// portrete, animație

Lumile fantasmagorice ale lui Larry Jordan -

· scris de

Odată cu angajarea omenirii în cel de-al doilea Război Mondial, suprarealiștii și-au pierdut încrederea în potențialul reformator al naturii umane și s-au cam resemnat. Continuatorii mișcării au preschimbat viziunile utopice populate de simboluri romantice și de absurdități onirice halucinante în distopii angoasante despre o lume alienantă în care individualitățile sunt sufocate de sisteme totalitare. Nu este, însă, și cazul cineastului american Lawrence Jordan (creditat și ca Larry Jordan), cunoscut în special pentru flamboaiantele sale animații din colaje ce oscilează adesea între frivolitate și profunzime.

// portrete, animație

Precedent 12345 ... 11 Următor

© 2011 Asociaţia Filmtett  ·  Despre noi  ·  Articole  ·  Versiunea în limba maghiară  ·  Dezvoltat de Weblap.ro